pictura Mihai Olteanu

pictura Mihai Olteanu

Reclame

Irina Lucia Mihalca – versuri

Ai văzut lumina întrezărindu-se…

Ai văzut lumina întrezărindu-se
în fiecare unduire a cuvântului răscolit în tine,
prin umbrele polarizate ce ţi-au întunecat privirea.
Pe fereastra pustiului din suflet îmi cânţi pierdut,
erai pe zidul palid al îndoielilor,
în mine ai regăsit acel prezent din tine.

O taină se-ascunde în noi, acum e ca atunci!
– noaptea din marea noapte a însingurării
şi a indiferenţei inimii –
Mereu ai crezut că nu ai voie, peregrinule,
acum ţi-e bine, mâine-ţi va fi la fel,
doar culorile se schimbă, azi îţi alegi albastru,
un verde marin îţi voi aduce mâine,
din care portocaliul se va împrăştia intens. >>>

George Petrovai – Lumea basmelor sau calea regală a primenirii spirituale

1.Nevoia permanentă de inocenţă
Poate că nu-i lipsit de sens să ne întrebăm ce anume generează duioşia şi afecţiunea noastră faţă de cei mici (de la puii de om până la cei de animale sălbatice), chiar şi atunci când micimea şi fragilitatea acestora este doar un fel de spune, bunăoară aşa ca în cazul puilor de elefant. (Fireşte, întrebarea de mai sus nu-i tulbură nicicât pe cei care şi-au făcut un ţel în viaţă din practicarea exerciţiilor nemiloase în raport cu tot ce mişcă – oameni şi animale, exerciţii duse până la atingerea acelui prag limită al nesimţirii care poartă numele de cruzime. Iar noi ceilalţi, dacă nu i-am dăscălit la momentul potrivit, consider că ulterior, adică după ce respectivii s-au dedulcit din bestialitate, îi curată pierdere de vreme să le mai vorbim de duioşie şi alte marafeturi. Căci corecţia lor va fi imposibilă doar prin forţa cuvîntului, oricât de inspirat ar fi acesta. Singură forţa justiţiei, exercitată cu tact şi răbdare, va fi capabilă să-i facă pe cei certaţi cu omenia să simtă pe propria piele ce înseamnă slobozirea din lanţ a instinctelor primare de teapa cruzimii şi bestialităţii…)
Ei bine, în cartea Morfologia culturii (Capitolul Permanenţe culturale) am avansat ideea următoare: “Persistenţa tuturor acestor sentimente de felul duioşiei şi afecţiunii, care converg înspre magistrala iubirii şi-i dau cu tifla lui homo homini lupus, dovedesc fără putinţă de tăgadă existenţa acelui strat subconştient şi încărcat de umanism din sufletele noastre, strat la care Mântuitorul Iisus făcea referire atunci când le cerea ascultătorilor Săi să fie aidoma copiilor dacă vor să intre în Împărăţia Cerurilor.”
Iar cei mici, după cum o ştie oricine, ne atrag şi ne subjugă nu atât prin neputinţa lor fizică, cât mai ales prin nevinovăţia lor, această admirabilă cheie a miracolului divin, cu ajutorul căreia pot fi deschise uşile împărăteşti ce duc spre creaţie în general, spre mugurii vieţii în special. >>>

Mihai Horga – Nu se poate!

Să pierzi credinţa,
Să frângi dorinţa,
Să legi visarea,
Să negi iertarea,
Să opreşti vântul,
Să ucizi gândul,
Să uiţi părinţii,
Să pui frâu minţii,
Să trădezi neamul,
Să distrugi ramul,
Să stingi speranţa,
Să minţi instanţa,
Să râzi de toate,
Să scapi de moarte,
E peste poate
Şi nu se poate
Nici nu se cade
Fii cumsecade…