Mihai Dascălu – Tristeţea realităţii: de la anul 1812 încoace, în arealul romanesc „Până la Dumnezeu te mănâncă ruşii”

Romania marePreliminariu. Bate vantul socialist pe valea Narnovei (afluent de stanga al Prutului) si arunca prin stufaris nominative gen “Maldova / Teara Maldovei“. Natura denota insa o cu totul alta veridicitate si, cand privesti iu jur, sesizezi inadvertenta dimensiunilor invocate de mandra “capitala” a Chisinaului – nu prea coincid acestea cu cele ale Patriei. Un glas autoritar insista, totusi, in confuz: ce mai aluzii deserte la frontiere inexistente: iata “radnaia nasa (scumpa noastra) Moldavia“, aici, in harbuzaria de pe Osoi (toponimic local al locuitorilor din sat Vanatori, Nisporeni). Ca-i in rapa sau distrusa, nu conteaza. Apoi, cu tot dinadinsul nu-si divulga „alesii” butaforia autoproclamata sub masca unei fictive inventii pro-ruse; de facto, o frantura din frumoasa Tara de odinioara a Moldovei. Crestinul de buna credinta isi face cruce, pe nevrute, iar la auzul sclipirilor ingenioase vizavi de “globul Moldovei“, “cel de-al doilea stat romanesc” sau Basarabia – „din lunca vanatorenilor”, incepe inca a spune rugaciuni.

Consemnari. Istoria documenteaza statalitatea moldava incepand cu a.1359. Dat fiind ca lumea spirituala si materiala reprezinta in unicat creatia Universului, rezulta ca orice abatere de la asezarea divina a lucrurilor etaleaza caderea in pacatul cel mare al satanei. Aceasta afirmatie generala e valabila in eternitate si nu depinde de conditiile atmosferice, de salbaticia umana sau impedimente nascocite. Putem rezuma, in context: cata vreme Principatul persista in configuratia politica a umanitatii, fie si incadrat ca parte constituanta a Romaniei, nimeni si nimic nu este in drept sa-i blasfemeze numele.

Dar ce se poate spune despre butaforiile cu deosebite pretentii statale, ce depasesc la numar ciupercile aparute dupa ploaie pe dealul Buiucanilor? Executorii rebeliunilor sustin cu ostentatie ca apara „statalitatea maldavineaski”. Interesant, de cine? Din unghiul stabilit de vedere, sa nu uitam ca Rusia a stiut intotdeauna sa aplice o forta suficient de mare pentru a se impune sau suficient de mica pentru a-si realiza interesele cu manile victimei (angajand lichele si tradatori). Contrar celor scrise in scriptura: „Si nu ne duce pe noi in ispita, Ci ne izbaveste de cel viclean.”, moldo-ivanii avant la lettre inghesuie sa-si faca loc pe crestele puteri. Oricum, ustensila decisiva la masa bastarzilor, in orientarea “cea de toate zilele“, ramane stranutul suzeranului (autorul din umbra al puzderiei de respublicute).

In perioada de curtare rosie (a se citi: incalcare flagranta a dreptului constitutional moldovenesc), vesela “hora” a impertinentelor imixtiuni o deschide Uniunea Sovietica. La timpul sau, subiectul in cauza etala gulagul cu cele mai clasice contraste intre declaratii si felul de a proceda, iar modul de absorbtie a nationalitatilor invadate il aseamana uluitor cu bibleica „mare prostituata” (Apocalipsa 17:1, 5). Proclamand libertati majore persoanei si popoarelor, in fapt, Imperiul le sugruma, ceea ce-l transforma in „Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamantului”. Intr-o absoluta concordanta, orchestrarea de mai tarziu a atrocitatilor o preia succesorul sau direct, Federatia Rusa, care nu pregeta sa-si instrumenteze hegemonia in regiunea Europei de Sud-Est.

Romanilor nu le revine decat povara nemiloasei constatari: “Pentru a asigura dominatia in partea de sud a acestei zone, adica bazinul dunarean si Balcanii, rusii trebuie in mod necesar sa domine in Romania.” (citat dupa sursa: http://www.ziaristionline.ro/2014/04/12/profesorul-george-manu… – accesat la 12 aprilie 2014). Asemenea sabiei lui Damocles, incendiarul postulat atarna asupra prezentului natiunii, impunandu-si cel mai agresiv impact. In aceasta legatura, cautam raspuns la o intrebare: daca senzatia de slabiciune se numeste frica, cum se numeste deficitul de demnitate?

Asa ori altfel, discernamantul invitatiilor la targul fariseic al “statalitatii” pe plai mioritic include:

1. Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (RASSM)- 12 octombrie 1924;

2. Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca – 2 august 1940;

3. Republica Moldoveneasca Nistreana ( pana la 25 august 1991, Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca Transnistreana) – 2 septembrie 1990;

4. Avtonom Territorial Bölümlüü Gagauz Yeri (initial, Republica Gagauza) – luna decembrie, 1990.

5. Republica Moldova – 27 august 1991.

6. (…) Cine si cand, urmatorul? – La discretia “eliberatorului“.

Remarca. Si-au calcat pe inima autoritatile chisinauiene, acceptandu-l pe Marele Eminescu in lista poetilor “moldoveni“, dar uite ca El le-a profetit ipocrizia: “Vai de biet roman saracul! Indarat tot da ca racul…” .

Acum, stimate cititorule, rog un pic de atentie. Examinand sirul “cnezatelor moldave de sorginte revolutionara“, bate la ochi regretabila corigenta a “proletarilor” de pe Bic la capitol „statalitate”: in nici un caz nu reprezinta protozaurii „al doilea” stat romanesc. Sub aspectul unei virtuale catalogari (iarta-ma, Doamne), s-ar cuveni sa recunoastem ca pe un „al doilea” scornitura kominternista din orasul Balta (RASSM). Dar si asa, adunate la un loc, strasnicele “autonomii” ar constitui cea mai sofisticata „federatiune” (nu fictiune!) pan-moldava. Profitand de ocazie, insist categoric la includerea obligatorie in viitoarea “federatie” a tuturor “Moldovelor” risipite prin Cernauti, Herta, Hotin, Balta, Tiraspol, Cetatea Alba, Izmail, cea de pe Insula Serpilor…

Daca facem referinta, in speta, doar la fantasmagorica Republica Moldova, observam ca aberatia e promulgata cu atata sarg, incat cetateanul se obisnuieste cu imaginea unei “Maldove de buzunar“. Bizara aventura, necunoscuta categoric de legile cosmogoniei, e ridicata in protap de pretinsii „om-ologi” ai zilei (calif pe o ora). Surse mass-media, enciclopedii, manuale, harti, oficialitati si organizatii non-guvernamentale insira nonsalant pe frontispiciu denumirea istorica a unei tari dezmembrate. Chiar savantii de pe malul Bicului o fac pe-a neznaiului, intitulandu-si “solid” institutia „Academia de Stiinte a Moldovei” (http://www.asm.md/ – accesat la 31 martie 2014). Iar la o adica, pot sa apara si “argumentele” necesare; ce mai, te pui cu scoala comunista? Foarte antrenata, printre altele, in aplicarea minciunei si tehnicilor de deturnare a istoriei.

Un popas, cu o ghicitoare de milioane (furate): la distanta de 30 m. de sediul academicienilor, in ditamai “tentrul” urbei, se naruie deliberat Hotelul National. Cine ar opri “transparenta” privatizare?

Numeroasa lume, mai ales, bagatorii de seama a pseudo-statalitatii importate, isi articuleaza public netarmuita “dragoste” fata de moldoveni / Moldova. Tovarasi, care-i problema? Constituie o realitate de netagaduit faptul ca neamul si teritoriul moldovenesc sunt sechestrate violent timp de aproape 200 de ani. Logica rationamentului ne spune ca ele trebuie integrate! Si aici, de departe nu atentam la geopolitica instalata, ci pur si simplu se inlatura injustitia (crima!) la care-am fost supusi. Cunoasterea si intelegerea dramei a.1812 (repetate in a.a.1940, 1944) de catre partizanii „statalitatii” comunei Bacioi e benefica la maximum si ar fi de mare folos autohtonilor. In virtutea principiului “Dreptatea anihileaza forta“, se dezarmeaza incarcatura goala a sumedenii de speech-uri / conferinte / dispute / mese rotunde / foruri etc, pentru ca atunci moldovenii si glia vor fi uniti. Mai tinand cont de fundamentalismul exactitatii stiintifice, care niciodata nu va admite variatii artificiale, directionate la dezbinarea etniei.

Potrivit legendei, filosoful grec Diogene din Sinop (c.412 i.Hr. – 322 i.Hr.) umbla in plina zi pe strazile Atenei, cu lampa in mana, “in cautarea unui om cinstit“. Sunt sigur ca furtuna din paharul cu apa al “statalistilor” / “patriotilor“ / “moldovenistilor” si altor afronturi similare i-ar stange filosofului lumina. Si atunci, speranta se indreapta spre Soare, care unul straluceste pe cer si nu mai multi. Crunta placere a cotropitorului de a destrama teritoriul si poporul moldovenesc la infinit e dovada cea mai peremptorie ca una pe Planeta este Moldova si nu mai multe. Gandul se indreapta inspre candela (Omul cinstit?) care sa scoata Moldo-Vlahia din batjocura intunericului si sa-i reinvie slava.

Zice o vorba inteleapta ca „Pana la Dumnezeu te mananca sfintii”. Nu-i adevarat, se inselau batranii. Mentionam cu tristete ca, de la a.1812 incoace, in arealul romanesc „Pana la Dumnezeu te mananca rusii”.

(…)

Mihai Dascălu / 31 martie 2014

(Schita in lucru. Pentru doritorii de a semna articol complet– e-mail: dascalu.mi@gmail.com // RM. Chisinau. Relatii GSM-069693437)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Mihai Dascalu și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.