MAria RUgină: O carte – strigăt: Exerciții de echilibru, de Tudor Chirilă

Personajul principal – VIAȚA ÎNSĂȘI, cu multiplele-i fațete, capcane,înălțimi și abisuri. De pe copertă, te privește în ochi –chezășie a forței afirmațiilor, trecute prin propria trăire – actorul, muzicianul, compozitorul și producătorul Tudor Chirilă, cunoscut și îndrăgit de toate generațiile încă prezente. O călătorie spre, între și prin IUBIRE ȘI LIBERTATE, pe cât de dramatică, pe atât de surprinzătoare și clăditoare de sine.
,,Ești singur în vârtejul suferinței tale și, dacă vrei să ieși, trebuie să tragi aer în piept și să te scufunzi până se sfârșește. Mai degrabă, iubește-o până când iubirea-ți se face apă și se scurge prin toți porii. Iubește-o în absență. Va fi ca și cum te-ai arunca de nebun într-un zid, de sute, de mii de ori. Neclintit, zidul îți va rupe oasele, pielea ți-o vei zdreli, îți vei sfâșia hainele, până când te vei fi prelins în patul de la poalele lui. Un somn lung te va cuprinde, apoi te vei trezi ca după un coșmar, pe care vei încerca să-l rememorezi. Soarele dimineții nu-ți va da timp și vei uita. Cu fiecare zi care va trece, vei mai fi uitat puțin câte puțin… Vindecă-te singur. E tot ce poți face pentru tine.”
Acesta este, de fapt, mesajul cărții. Metafora VIAȚĂ-ZID îți cere imperativ, neavând alternativă, exercițiu continuu pentru a rămâne, voință pentru a încerca, echilibru pentru a cădea în picioare. Marea și justificata putere de a fi, prezentă pe toate paginile, țâșnește, precum gheizerul, din străfundurile alcătuirii bărbatului Tudor Chirilă.
O sete neostoită de cunoaștere, de înaintare, de abordare și înfruntare a obstacolelor, conștient, în același timp, de riscuri, pierderi și dezamăgiri. ,,Natura-mamă duce o singură luptă: împotriva limitelor” – limita de timp (,,Timpul se retrage din viețile noastre”), limita de comunicare (,,Vorbim mult și ne înțelegem din ce în ce mai puțin”), propunând chiar o restrângere reglementată a numărului de cuvinte (21) admise, alese de fiecare – ca osatură a spiritualității proprii. ,,Haosul cuvintelor”—simte autorul – provoacă ,,degradarea omului”: ,,oamenii nu mai gândesc ce spun”.
Ca întindere spațio-temporală, cunoașterea trebuie însă să depășească limitele, să foreze existența în toate direcțiile (majorități-minorități; tinerețe-maturitate; bine-rău; trecut-viitor, cu atenția concentrată pe prezent etc ). Parcurgând drumul de la ,,nimic” spre starea embrionară (în care îngerul conștientizează – răbdător și nevăzut – evoluția fătului), iar de aici, spre labirintul vieții extrauterine, când ,,firul Ariadnei”se poate adesea încâlci, agăța și chiar rupe, omul are menirea și puterea de-a descoperi sau confecționa busola existențială a trecerii prin creștere, învățare, luptă, durere, satisfacție și fericire.
Drumul aflării este pentru Tudor Chirilă ,,un drum către munte”,mereu mai sus, adunând, adăugând și oferind. Oferind prin joc, prin cântec, prin iubire, prin atingere, culegere și creștere. Ne place să ne abandonăm uneori în valurile datului, destinului, inerției, tranziției, uitând că viața însăși, ca devenire, este o trecere continuă. Veghea meree, sugerată de autor, ne cere să lucrăm încrezători, cu toate simțurile – ale trupului (cele fizice: văz, miros, auz, gust, pipăit), ale minții (intuiție, imaginație, inspirație, revelație), ale sufletului (aspirație, împlinire, satisfacție), încoronând OMUL DEPLIN , din proiectul inițial, cu cel de al treisprezecelea simț – generozitatea, ca nevoie interioară a dăruirii de sine.
Conform datelor astro-fizice, ne aflăm spre finalul celui de al 204-lea ciclu de expansiune astrală. ,,Exercițiile”alcătuirii umane au atins cote nebănuite în multe privințe. Simțurile noastre s-au rodat, s-au sensibilizat, iar îndrăzneala lor de abordare ne îndreptățește să sperăm. Se întreabă Tudor Chirilă: ,,Cum miroase sufletul?” ( ,,a mosc și a grâu timpuriu, stropit cu ploaie…; sufletul copilului miroase a zăpadă amestecată cu crenguțe de brad… ; sufletul lașului miroase a cenușă, muiată în apă sălcie… ; sufletul bogatului miroase a pește crud sau a carne încinsă pe grătar, stropită cu vin de țară; sufletul politicianului miroase a flegmă ucată…”). Singurul suflet care nu are miros este cel al ,,fugarului”.
Sau: ,,Cum comunicăm cu proștii? În primul rând, nu tu comunici cu prostul, ci viceversa…În cazul prostului, orgoliul compensează neștiința…Nu ridica tonul…Nu folosi nuanțe…; intră în jocul lui…Nu-ți exemplifica discursul cu glume…, prostul nu are umor… Nu te enerva… Vă sfătuiesc să urmăriți câteva confruntări televizate… Veți determina repede prostul”.
Tudor Chirilă știe să trăiască satisfacția fără afectare, sincer și firesc: ,,Astăzi mi-am întâlnit Vocea. Seara mă plimb cu Vocea mea pe deasupra orașului. Vântul se stârnește de nicăieri și-și face de cap între rochia ei neagră și sânii transparenți… Toți vorbim despre iubire, dar nimeni nu știe exact cum arată… Femeia e în stare să se uite o viață întreagă la tine și să nu te iubească…Multe femei au iubit cu adevărat abia în camerele de hotel… Iubirea e mai presus de noi… Femeile au nevoie de protecție și de tandrețe… Bărbații, lipsiți de nuanțe, uită mereu asta”. Bărbatul ,,suficient, învingător și viril” nu înțelege de ce este înșelat, în timp ce ,,bărbatul cu chelie și burtă înțelege să prețuiască femeia de lângă el… , știe că unica șansă este să mângâie, să asculte, să înțeleagă…, este mereu prezent…, vânător experimentat”. Iubirea, ca ,,vânătoare”, alimentează și recoltează fructele aspirației, împlinirii și ale satisfacției într-un mod atât de personal, încât, fără trăire, iubirea rămâne o himeră.
Cartea EXERCIȚII DE ECHILIBRU ne deschide pagini la fel de incitante din experiența artistică a autorului. Din respect pentru intimitatea crezului și a concluziilor sale, vom sublinia doar câteva îndoieli dureroase: ,,Ce preț mic are viața unui artist, dacă e în stare s-o dezvăluie, fie și în culori schimbate, unui public flămând, capricios, gata oricând de un festin ad-hoc! Ce bucurie neroadă să te vinzi așa ieftin, hrană pentru un ego niciodată sătul? Cerc vicios în care te înscrii și te învârți fără centrifugă”.
Ca structură, lucrarea nu urmează un plan prestabilit. ,, Am scris oricând am simțit o nevoie apăsătoare să o fac”. Cartea cuprinde ,,o sumă de momente”, în ,,ordine cronologică”, oferind posibilitatea ,,de a citi printre rândurile vieții autorului”.
Frazarea clară, nealambicată, chiar ușor ritmată, antrenează cititorul, lăsându-i răgazul să savureze conținutul, iar noutatea abordării îi ușurează alunecarea prin hățișurile trăite, propuse și depășite de forța și sensibilitatea omului TUDOR CHIRILĂ.

Cu respect și prețuire,
MAria RUgină

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Tudor Chirilă și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.