Titi Nechita – Singur dorul…

Dorul umblă singur şi mâhnit pe zări
Răscolit de apa zecilor de mări,
Iar toloaca-i tristă, casele pustii
Şi cei dragi plecat-au către veşnicii.

Turle de biserici taie răsuflarea,
Ierburi necosite au ascuns cărarea;
Prin grădina casei cresc acum pustiuri,
Dorul rătăceşte pe tăcute drumuri!

Tristă mi-e fiinţa, sufletul flămând
Şi mă-ntorc adesea spre pridvor cătând,
Dar în poarta casei plânge-un pui de cuc
Tot privind cu jale crengile de nuc!

Singur umblă dorul printre amintiri
Soarta-i ţese-n cale zeci de amăgiri;
Duse sunt din lume toate câte-au fost,
Pe cărări nocturne umblu fără rost.

Zările mă cheamă peste mări pustii
Dorul se destramă purtat de stihii;
Prin ograda rece trec nişte scaieţi
Iar pe-un colţ de casă cântă doi sticleţi.

Mâhnit umblă dorul şi singur pe zări…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Titi Nechita și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.