Mihai Horga – versuri

Credinţa

Fără credinţă-păzite
In cutia craniană
Gândurile-s răvăşite
Au mişcare browniană
Fără credinţă
Eşti doar-fiinţă
N-ai liniştea
Interioară
Nu prea iţi vine
Apa la moară
N-ai spor!
Al tău interior
Nehotărât
Este confuz,rătăcit
Credinţa
Este-omului
Asemeni magnetului
Orientând
Pulberea fierului
Deci, om ca să fii
Să ştii
Ai trebuinţă
Şi de credinţă
E-al vieţii far
Şi îndreptar!

Cei care pleacă

Unde se duc?-e un mister…
Noi credem că se duc în cer
Îi pomenim din când în când
Și ne transmit un sfat, un gând
Când ne e greu, când ne e dor,
Vin doar în lumea viselor…
Dar, mult nu stau cu noi, în zori
Ca fumul se topesc în nori
Nici noi, atunci când vom pleca
Știm, nu putea-vom dezlega
Această veșnică-ntrebare…
Viața, doar sens unic are!

Crezul meu

Sunt creștin, nu sunt ateu
Cred în bunul Dumnezeu
Am crezut și-n al meu tată
Model mi-a fost viața toată

Cred în Maica Domnului
Cu forța sufletului
Cum am crezut tot așa
Și în bună-mama mea

Cred și în Domnul Isus
Ce-a venit de-acolo, sus
Și ca om-a pătimit
Păcatele ne-a plătit

Părinții ce m-au crescut
Azi, în viață nu mai sunt
Dar, în inimă-i cuprind
Candela când le-o aprind

Știu-credință dacă ai
Nu mai ești în vânt-un pai
Doamne, ține-ne pe toți
Numai Tu ești bun și poți…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Mihai Horga și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.