Marian Hotca – versuri

Marian HotcaPrimăvară

Primăvară-
astru palid
cu vibrări
de ploi opace
mă închizi
în cochilii
de flori galbene, albastre
pe prunceștile câmpii.

Primăvară-
snopi de vise
cauți gropi
să semeni soare,
pe covorul
de culoare
unde huma
azi renaște
veselie și candoare.

Primăvară-
psalm de iarbă
crești pe florile de smirnă,
iar în sufletul de frunze
pune-mi viață
și odihnă.

poza 4

Primăverind…

Tremurând,
raza de tămâie
colindă natura
veșnic vibrând

tuberculi feciorelnici
de lumină
se-ntind agale
pe sfeșnice astrale
ce înverzeau
secunda
surâzând

și amorțind
o stea rezemată
pe axa înflorat-a primăverii
unea în chakrele fragrante
magia ploii
lăcrimând.

Primul poem de primăvară

În orizont, simţeam miros dulceag de primăvară,
ş-un clopot metalic bate în văzduhul meu
spărgând în cioburi calde
lumina oarbă a iernii.

Un soare firav, în palma mea,
îşi naşte dealuri înflorate
cu ghiocei, flori minunate,
şi dulci unghere de visare.

Visez că dorm la rădăcina unui ghiocel,
sorbind în pieptu-mi îngheţat de veacuri
amorul verde în scutece de nea.

Şi îngeri fluturând aripe
îşi pierd pe crengile uscate
mugurii galbeni de lumină.

Înflorire

Pe roata timpului de ceaţă,
caut fărâme eterne de viaţă
mă caut pe mine
în cercul sublim
şi strig cu glasul ochiului străin
să nu moară dragostea din tine.

Şi ploaia azi aleargă goală
cu sânii ei de apă dulce,
iar stropii ei nu-i pot aduce
la gura ta aurorală.

Un cântec ivoriu de primăvară
se decojeşte de nota sa pietroasă-
şi viaţa-mi este luminoasă
căci buza ta-nfloreşte iară.

Bulb

Am zis că primăvara și-a topit suflarea
în raze înverzite de lumină;
frunze concave
țineau strâns între ele
parfumul sculptat
din flori de nichel,

și numai o clipă
de-ar înflori în sărutul
acoperit cu praful stradal,
cerul și-ar lepăda lacrimile goale
pe întreg tabloul banal.

Nu plouă, și totuși parcă alunec
pe-o inimă țesută din mâzgă
și amorțesc
când văd cum plânge
acea inimă închisă
într-un bulb de lalea.

Primăvara mea

Dă-mi o pensulă transversală
să pictez primăvara cum vreau eu!

O pleoapă dințoasă va fi puntea
ce va despărți lumea mea de lumea florilor,
sub punte va curge oțetul dulce
din ugerul șubrezit al norilor,
un fluture va fi o secundă nevinovată
ce nu va roade tabloul încă neterminat,

mi-ar trebui și soarele…
îl voi face dintr-un ghemotoc de paie
luat pe furiș din cuibul Păsării Phoenix.

Copacii o să-i fac din vorbe ude
amestecate cu humă dospită
sub sprâncenele strămoșilor,
dar copacii trebuie împodobiți
cu fruze tinere;

voi sacrifica un înger
și-i voi întinde sângele verzui printre ramuri –
întinderea va constitui corola de frunze.

Păsările vor fi sprâncenele
aceluiași înger sacrificat,
însă păsărările vor rămâne mute
dacă nu le voi adăpa cu eufonia
versurilor clasice.

Timp nu mai pun…
în tabloul meu primăvara este eternă!

Mărțișor literar

Tu ai cioplit fragranța dimineții
din ghiocei de piatră
și-ai ars pe vetre globulare
cuvintele convexe,
creând reflexe
în orizontul
de polen.

Strânge-n pieptul imanent
păsările maladive
ce și-au pierdut printre ogive
ofranda glasului
ceresc.

Și scoate-le de unde poți mai bine:
din gât, laringe ori din cord
cântec dulce în acord
cu zumzăitul de albine.

Insomnie

O umbră frământată în galaxii de flori
Crește ca un munte în toată armonia,
Crengi iritate ștergeau suavele culori
Trezindu-mi dintre ligamente insomina.

Un os de zinc își macină în gând durerea
Știrbind pe cerul nopții stelele lăuze,
Legat de un microb eu îmi strivesc puterea
Trăind în vise, realitățiile confuze.

Și m-aș ascunde gol, în praful din cămară
Ori printre recipiente macabre de formol,
Să nu îmi cânți că nopțile te-amenințară
Să-ți pui amorul în sticle pline cu alcool.

Cântec in vitro

O lună tropotind cărarea
cerului lui Marte
dizolvă între dinții serii
polenul dezlipit din flori,
și grațioasă ca o muză
luna înghite emulsia primăverii
sfidând iluzia vesperală.

Canale de parfum astral
vibrau sub axul lumii noastre
și noi ne pierdem iară
în oaze cu miresme…
iar clipa ce-am purtat-o
atata timp cu noi,
s-a prefăcut încremenire
în cântec verde de oboi.

Poem de primăvară

Ai topit lumina în turnuri de verdeață
și ai făcut din lună sublimă dimineață,
ai smuls din salba cerului lui Marte
perle de lucire în flori îngemănate.

Pe bolți de smirnă ai cernut polen
scoțând încă o dată bulbii din infern,
în zare – miros dulceag de înger mugurit
cu mâna-ți cea fragrantă, tu l-ai risipit.

O ploaie cu sânii de foc se-aprinde
și viața noastră iarăși se deschide…
sunt flori fecioare și ape încă pruncești
primăvară adorată, tu le păstorești!

Și-o adiere verde de zumzet parfumat
o viață-ntreagă eu am așteptat…
și n-ai strigat că te-am sorbit în mine,
primăvară trecătoare ca visul din rubine!

Un gând de primăvară

Şopteşte-mi
firmituri de cântec,
smulse din glasul
de privighetoare
şi fă-mi din
ochiul reveriei
un cer uriaş
c-un antic soare.

Din lacrimi
dulci sculptate
în pupile
fă-mi norii
ce se vor face calde zile,
iar florile
înrourate,
poate
vor fi idile.

Şi bucurie
va fi-n fragranţa
de răcoare
când din ţări
îndepărtate
păsările călătoare
îşi vor ţese-n
depărtare
exuberanţa.

Paparudă

Culoarea plânsului de primăvară
e virulentă
şi încrestată-n şoapte nule
ce le beau petalele sătule
în cupele de piatră.

Şi parc-aş vrea să beau şi eu –
mereu, din clipa ce se scurge
în focul oţelit,
iar pasul să-l îndrept
nestingherit
spre soarele de sânge.

Şi-apoi,
mergând –
îmi trece uite-aşa prin minte,
să smulg florile de pe morminte
ca să le fac amor de apă crudă,
pentru tine, dezvelită
paparudă!

Contemplaţie de primăvară

Primăvară
cu ganglioni de flori cărnoase,
adună-ţi trupul grizonat
din apele lemnoase
şi cântă-ţi bucuria
neîncetat
în suflete ceţoase.

Şi parfumează-mi ochii
cu lacrimi verzi de humă-nrourată,
să înfloresc mai mult ca niciodată
să radiez etern,
scăldându-mă la soare,
primăvară înnodată
în stamine de cicoare.

O umbră oblojită în frunze de păcat
se ostenea cântând,
neîncetat
aceeaşi primăvară
cu stihuri ude şi sculptate
în foi de viaţă
bine ambalate.

Parfum

Dă-mi voie
să-ţi beau roua înmiresmată
din trupul tău de floare,
ah, primăvară,
şi-aş vrea să dorm
măcar o seară
pe braţul tău
plin de verdeaţă.

Dă-mi voie în astă
dimineaţă
să-ţi frâng
o clipă din viaţă,
să o-nfloresc
în bolovani verzi
de granit,
primăvară-ndrăgostită
cu parfum
de mărgărit.

Dă-mi voie
să-ţi ridic umbra de smirnă
la soarele de taină
şi să ţi-o topesc în iubire,
ah, primăvară,
şi-apoi să-ţi leagăn iubirea,
pe frunze, mereu,
primăvară îngerească,
cu parfum
de Dumnezeu.

Flori de ceapă

În ochii tăi de sare
se scurge timpul
florilor de altădată
şi de-ai plânge,
azi, încă o dată,
ţi-ar creşte-n gene
lungi arcade de parfum.

Iar tu, mă vei zidi
o primăvară-ntreagă
în frunze feciorelnice de mai
şi te vei prinde ca un scai
de buza care
ţi-a arătat iubirea toată
şi-amorul fin al frunzelor de ai.

Stropeşte-mă cu roua
florilor de ceapă, gândindu-te
că niciodată n-o să mai ai;
aceeaşi floare cu fragranţă minunată
şi obişnuieşte-te, iubire,
cu mireasma-mbătătoare
a florilor de ceapă.

Noapte de primăvară

Mi-am obligat privirea să iubească
aceeaşi floare
cu surâs de icoană sfântă
pentru glasul tău ce nu cuvântă
mireasma vântului
sângerătoare.

Adie vântul din eternitate,
sudând vibraţii moi de jale
pe frunzele ce nasc agale,
o noapte surdă
de pământ.

Suspinul unei clipe sterpe
zideşte-n rame pastelate
o umbră nudă,
somnambulă
sub paşii tăi
inexistenţi.

Nervi de primăvară

Azi am avut o discuţie
cu o aripă de vânt
şi brusc am înţeles
de ce curentul
zorilor îmbujoraţi
ploua cuvinte şoptite
în arealul aceloraşi
nervi de primăvară.

Geometria convexă
a unui nodul floral,
schiţează-n universuri
coplanare chipuri
vremelnice şi pale
ce nu vor cunoaşte
niciodată tânguirea
unui fulg de nea.

Anxietate de primăvară

Îmi înfloresc visele crude
sub umbra topită
a unui munte floral
şi nu-mi găseam
în ochii unei pietre verzi
vigoarea luminat-a primăverii.

Şi cred că mi-au crescut
în pământ aripi noduroase
de stânci înfinite
şi visele mele rămân
neclintite
pe umărul sobru
al acestei primăveri.

Un tunet armonic
sudează
pe frunze tămâiate
fioru-nmugurit
al unui ghimpe
şi parcă încearcă
să scoată din râncede clipe
fragranţa-ncercănată
a unui soare anxios.

Cuvinte de primăvară

Din gura parfumată
a unei primăveri
lascive
ţâşnesc în cârduri
translucide
nuanţe sângerânde
fâlfâind în vânt.

Păsări tămâiate
în roua dimineţii
se-ncovoiau
pe unica tulpină
a unui cânt plăpând
şi parc-ai vrea
să scoţi din rădăcină
iubirea ce ne leagă
de cuvânt.

Stări

Un aer limoniu
cu ochi pătrunzători de smirnă
sărută cu inima vibrândă
această primăvară împletită
în curcubeie de parfum.

Şi lungă e secunda când
psalmi de bucurie
răsar la soare
pe câmpie
în ecoul blând
al unui cânt.

Şi eu încerc un pic
să plâng
cu lacrima încondeiată
în culori de veselie
şi mă prefac
că văd în gând,
o primăvară parfumată
cu buza liliachie.

Eu

Vânt primăverind în ceruri avimorfe,
eu sunt o aripă cioplită
de soarele unei clipe
inodore,

un cioc fatal fără de glas
ce zgârie timpul urzicat
în şanţuri suspendate
pe umerii convecşi
ai unei depărtări.

Eu, primăvara
sunt o piatră moale
cu geană de somn verde
şi suflet de leurdă
cronofag.

Timp floral

Timp-
meduză seacă,
suspendată pe secunda
unui pas opal,
tu eşti
un întuneric
golit de umbre
ce vibrează
în praful electrizat
al unui mugure
astral.

Scrum cărunt de smirnă
din limba
unui foc
brutal,
noi suntem actorii palizi
al aceluiaşi
sezon floral.

Umbră

Mi-am lepădat tot sângele din mine
şi am lăsat să-mi curgă-n vene
mireasma roditoare a unei flori de prun;
şi inima îmi bate alarmant
în frunzele virgine,
de parcă
o stea şi-ar înghiţi fiorul
în burta nesătulă
de parfum.

Şi mă întreb, înecat de somnul
unei bube mlădioase de polen,
de ce umbrele florilor
nu au parfum?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Marian Hotca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Marian Hotca – versuri

  1. sava sifora zice:

    Felicitări…felicitări…felicitări primăvăratice ! mulțumesc !

Comentariile sunt închise.