Irina Lucia Mihalca – versuri

Pasărea mării

Pe roci sparte,
acolo unde
iubirile
zac naufragiate
şi bolovanii însângeraţi
departe
îşi cântă durerea,
strigătul de teamă
a unui pescăruş
se desprinde de mare,
în timp ce
nisipul
te-ngroapă adânc,
înainte
de a naviga spre moarte.

Lipsa luminii,
acolo unde
soarele
nu a strălucit niciodată.

Atins, acum,
de lună şi de stele,
întunericul este
floarea
condamnată la moarte,
în această lumină strălucitoare.

Ai simţit briza
ce trece
peste orchestra mării,
un indiciu ireal
de ceea ce urma să se întâmple,
în care viaţa spune
că nu este doar
un colier de caractere.

Vârfurile aripilor trec,
în viteză,
atât de repede
prin imaginea zborului.

O pată minunată de culoare
şi visul,
din imaginaţia ta,
nu s-a pierdut,
e aici, cu tine mereu…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.