Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina.Lucia.MihalcaUn nume nou aşezat

Emoţia primei culori
este mai mult decât poţi spune,
sărutul persistă-n noi,
într-un cerc etern ne-nvârtim,
din buclele timpului ne-ajutăm.
Eliberează zâmbetul,
niciodată ascuns în reflexia apei,
topind orice înveliş.

Tumultul furtunii se-ndreaptă
către cadrul ferestrei,
ne umple trăirile, aşteptăm natura
să ne evacueze din simţuri,
ţi s-a dat focul,
încerci să-l stingi, sunt eu,
lumina lină, caldă, ce-ţi străbate
stările în care-ţi pui sufletul.
Oare mai poţi să te-ascunzi?!
Măştile cad, rând pe rând,
sparte, sfărâmate, dizolvate.
O mână aşez peste tine,
te va ţine să nu aluneci,
– eliberatoare cale – vâltoarea vieţii
va trece peste trecut,
o îmbrăţişare în paşi de dans.

Trăiesc, în mine, tot ce eşti,
în fiecare încheietură
ca pe o binecuvântare mă aduci,
un cer nou, un pământ nou,
un nume nou aşezat
peste trupul primit, noul Adam,
cel de ieri, cel de azi,
în mijlocul grădinii pomul vieţii va fi.
De ce eşti pe urmele mele?
Ceva-ţi spune de mine, te simt,
o lacrimă-ţi absoarbe
praful din drumul printre stele,
uşor, ca o fâlfâire de aripă,
ţi-ating degetele iscoditoare,
mereu ai fugit în viaţă, nu ştii ce vrei,
cu sufletul pustiu, pierdut,
mă cauţi pe malul unei întinderi de ape.

Un leagăn eşti,
legat de tot pământul, prin roua cerului,
imaginea e mereu alta, fiinţa necunoscută, încă, ţie.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.