Vivat academia! Vivant professores! Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu împlineşte 89 de ani

Elena si Gh.A.M. Ciobanu

Publicistul romaşcan şi-a dedicat viaţa şcolii şi scrisului, fiind o prezenţă activă la activităţile culturale ale oraşului.
Profesorul şi omul de cultură romaşcan Gheorghe A.M. Ciobanu împlineşte pe 25 martie, 89 de ani. Pe bună dreptate numit “părintele culturii romaşcane”, profesorul Ciobanu este un spirit de o vitalitate debordantă, omniprezent în viaţa cetăţii. În activitatea sa didactică, desfăşurată între anii 1945 şi 1985, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu s-a impus prin dăruire, rigurozitate şi forța implicării. Și-a dorit o carieră în arhitectură, dar a absolvit Facultatea de Drept. Nu a fost un practician al domeniului juridic, pentru că s-a simţit mai atras de catedră. Matematica i-a format un spirit de ordine şi o disciplină interioară de care s-a servit întreaga viaţă, iar celelalte discipline pe care le-a predat – fizica, chimia, muzica şi desenul – au fost domenii pe care le-a explorat împreună cu generaţii de elevi ai Liceului “Roman-Vodă”, dar şi din alte instituţii de învăţământ din oraş.
Cunoscător al culturii româneşti şi universale, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu făcea din lecţiile sale adevărate clipe de înălţare spirituală și sufletească, fiindcă ştia să le insufle elevilor dorinţa de studiu şi nevoia de a cunoaşte. >>>

Reclame

Emilia Ţuţuianu: PS Ioachim Băcăuanul – ziditor de suflete, ctitor voievodal al ţinutului moldav

,,Precum începutul unui drum nu este încă un drum, nici cel al unei case nu este o casă, la fel începutul timpului nu este un timp, nu este din acesta nici cea mai mică parte”. (Sf. Ioan Gura de Aur)

Pentru învăţătura ortodoxă, pentru PS Ioachim Băcăuanul, timpul este perceput ca fiind nu numai începutul creaţiei, ci, totodată şi începutul timpului.
Trăitor, iubitor de Hristos, născut pe plaiurile binecuvântate nemţene, PS Ioachim Băcăuanul, prin smerenie şi trudă porneşte din nou spre ,,noi, nesfârşite începuturi”. Este bine cunoscută viaţa şi activitatea Preasfinţiei Sale în urbea muşatină a Moldovei.
Dar ca şi viaţă duhovnicească, ,,idealul fiecărui creştin pe pământ este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieţii veşnice. Până la întruparea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, caci raiul era închis şi nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfânt. De aceea toţi drepţii Vechiului Testament așteptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu”. (Pr. Cleopa) >>>

PS Ioachim Băcăuanul: Cultul Sfintei Parascheva în Ortodoxie – cercetare hagiografico-liturgică

CULTUL SF. PARASCHEVA.,,Primul hram consemnat în Istoria Bisericii Ortodoxe Române dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva este cel al Catedralei arhiepiscopale din Roman, ctitoria Voievodului Roman I Muşat al Moldovei (1392-1394]. Atestarea docu¬mentară care certifică acest fapt este însă din anul 1408, când Voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432), într-un act de danie, atribuie două sate bisericii „Sfânta Vineri” (adică Sf. Parascheva, traducerea textului grecesc) din Roman, unde îşi doarme somnul de veci „sfântrăposata mamă a noastră”, Anastasia Doamna. Voievodul muşatin va face demersurile necesare şi va întemeia Episcopia în capitala Ţării de Jos – Romanul – în jurul aceleiaşi date (1408), iar Biserica „Sfânta Parascheva” va deveni Catedrală eparhială. Mai târziu, în timpul domniei Voievodului Petru Rareş, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” nu mai era, dar pe ruinile ei s-a construit actualul lăcaş de închinare, având aproximativ aceleaşi dimensiuni cu biserica iniţială. întrucât cultul şi evlavia pentru Sfânta Parascheva se amplificaseră în zonă, chiriarhul locului, Macarie al II-lea (1531-1558), şi voievodul vor păstra noului lăcaş acelaşi hram. Prin urmare, cel mai vechi cult dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva este în centrul Moldovei, respectiv în teritoriul canonic actual al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, ale cărei graniţe au fluctuat permanent de-a lungul celor peste şase veacuri de existenţă. Putem spune astăzi că Sfânta Cuvioasă Parascheva se cinsteşte la Roman cu peste 240 de ani înainte de data când racla cu sfintele ei moaşte a fost adusă la Iaşi (1641), în timpul marelui Mitropolit al Moldovei, Sfântul Ierarh Varlaam Moţoc, şi al Voievodului Vasile Lupu.
Poporul credincios din urbea Romanului s-a întrebat adesea de ce Sfânta Cuvioasă Parascheva îi este ocrotitoarea şi de unde această idee a domnitorilor muşatini ca în Roman să zidească o biserică închinată Sfintei cuvioase cinstită în toată Ortodoxia din Balcani şi nu numai, dar care după aducerea tuturor sfintelor ei moaşte la Iaşi a devenit una dintre cele mai venerate sfinte a întregului popor român!”

PS Ioachim Băcăuanul – Creştinismul abia începe

crestinismul. ,,Biserica este înzestrată de Dumnezeu cu puterea de a oferi răspunsul teologic la provocările lumii contemporane şi de a găsi soluţii viabile, care să protejeze şi să orienteze umanul, aşezându-l salutar în comuniune cu Dumnezeu. în relaţie cu ştiinţa, teologia nu se găseşte în raport de subordonare, ci de conlucrare, adică de sinergie dinamică, având aceeaşi vocaţie unică: restaurarea şi autodepăşirea condiţiei umane, prin orientarea hristocentrică şi nu umanist-antropocentrică. Doar în Dumnezeu, omul este capabil să-şi depăşească condiţia şi să înţeleagă taina Universului, contemplând raţionalitatea sa, citind semne¬le prezenţei lui Dumnezeu.

De două mii de ani, de când Creştinismul a apărut pe fresca istoriei, în faţa lui s-au ofilit numeroase crize politice sau economice, sisteme filosofice şi religioase, indiferent cât de sofisticate au fost ele. Am convingerea că, şi de data aceasta, dacă viaţa în Hristos este trăită în dimensiunea ei sacră, teologică, liturgică, tradiţională prin Biserică, în puterea Sfântului Duh, acest fapt va ajuta umanitatea să depăşească şi criza în care ne aflăm.
Nădăjduim că acest volum va putea oferi un prilej de odihnă duhovnicească celor care, în efortul de a căuta calea mântuirii, îşi vor opri privirea asupra lui, iar cuvântul ce sălăşluieşte în el va rodi însutit, dezvăluindu-le adevăratele valori ale unei Ortodoxii vii, ce se vrea asumată în duhul autentic al patristicii şi trăirii filocalice.”