Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina.Lucia.MihalcaSunet coborât din Cer

Fidel inimii, mereu şi nicicând,
te-ntorci la prima trăire,
zbor repetat, la nesfârşit şi irepetabil,
spre cerurile cerurilor,
te desprinzi de lume, ai nevoie
de-o inimă să simtă şi ochi care să vadă.
Vocea mea, rămasă ascunsă,
undeva în cele mai adânci cute,
te poartă-n lumi aşezate lăuntric,
o dulce unduire spre tărâmul din noi.

Copilule cu ochi senini
ce-n suflet mi-ai adus veşnicia,
adu-ţi degetul şi pune-l în coasta mea
de unde-ai fost luată,
schimbă-mi inima, rămâi etern în ea!
– îţi cântă inima înlăuntrul inimii mele,
şoaptele ei îţi poartă paşii spre mine.
Nu clipa te face fericit, nici trăirea ei,
eternitatea iubirii simţite e clipa!

Îmi cunoşteai, dintotdeauna,
adierile notelor
impregnate pe portativul ei!
Am scris muzica ce-ţi linişteşte
zbuciumul anarhiei interioare,
– adevărata apocalipsă de culoarea viitorului –
am apărut în agonia speranţelor
din spectrul undelor armonice.

O, minune a minunilor, sunet coborât din Cer,
reaşezi totul într-o ordine divină!
Prezenţă vie ce trupu-l frămânţi
ca lutul pe roata olarului
până voi lua a ta formă,
mireasmă de la viaţă spre viaţă,
în mine trezeşti simţuri rebele,
un tăvălug pe linia destinului!
Atinge-mă, vei împlini toate aşteptările,
liber voi fi în oceanul viselor!
Pustiit, în hăul înstrăinării te rostogoleai,
drumul tău, înviat cu apele mele,
ţi-aşează dimineţi eterne.

Gol, descoperit în faţa mea,
fă din tot un interes al sufletului,
lasă prezenţa ta să ne contopească-n absolut!

Reclame