Virgil Răzeşu: PS Ioachim Băcăuanul, ziditorul

PS Ioachim2
La apropiata aniversare a 60 de ani de viaţă ai PS Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei  Romanului şi Bacăului, o amintire dintre cele mai plăcute îşi face loc spre hora cuvintelor şi mă plasează în afara bănuielilor că aş dori să mă aflu în treabă: în urmă cu mai mulţi ani, după încheierea festivităţii inaugurale a unei prestigioase manifestări medicale de la Moineşti, căreia Sfinţia Sa îi conferea consistenţă şi strălucire, organizatorul principal al adunării mă prezenta cinstitei feţe. Dar aceasta îi replica cu glas molcom, moldovenesc: „Dar … eu îl ştiu pe domnul ….”. Eram nu numai impresionat, ci şi surprins de cuvintele sale, fiindcă nu-mi amin¬team să mă fi întâlnit vreodată Preasfinţitul. Dar spusele sale ilustrau interesul pentru tot ce se petrecea în întreaga arie pe care o păstorea.

Interesându-mă de viaţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, nu a fost deloc greu să aflu o mulţime de date. Dar cele care m-au impresionat cel mai mult au fost mărturiile despre vremea în care, după ’89, se aflase în Franţa: „Când am ajuns la Paris …, am simțit că am intrat în altă lume. Nu mi-a fost ușor. Imaginați-vă un călugăr venit din mijlocul Carpaților în mijlocul Parisului. Nu găseam niciunde atmosfera duhovnicească de acasă. Prima Sfântă Liturghie am oficiat-o într-o criptă a unei biserici catolice, cu doar trei enoriași, în limba slavonă. Când am văzut că nu e nimic ca acasă, unde bisericile sunt pline … primul gând care mi-a venit a fost: „Ce-ai greșit tu de ai ajuns aici?” Era o luptă puternică în sufletul meu … dar încet mi-am revenit și … o voce mi-a șoptit: „Ai făcut-o din ascultare”. Am înțeles că Dumnezeu este omniprezent … în mijlocul Carpaților, ca și al Parisului”.
Trăirile sale l-au făcut să înţeleagă nevoile ortodocşilor din ţara soră, nu a abandonat, nu s-a limitat la treburile pentru care ajunsese acolo şi şi-a împlinit vrerile şi misiunile, nu puţine: a înfiinţat prima mănăstire românească din Occident, cu hramul Buna-Vestire, la Rosiers, nu departe de Fontainebleau, pe proprietatea aviatorului Marien Chapy, din escadrila lui Antoine de Saint-Exupéry; a adaptat textul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur în limba franceză, pe muzică bizantină românească; a reorganizat parohia francofonă a regiunii pariziene, unde a iniţiat şi pelerinajele de tip ortodox, la moaştele Sf. Mathurin de Larchant; a organizat două mari expoziţii ale Bibliei la Paris, în cadrul Societăţii biblice franceze; a fost membru activ în grupul de dialog ecumenic şi interreligios al Fraternităţii Ortodoxe Franceze, în cadrul căreia a organizat două congrese (cea mai mare manifestare ortodoxă din Occident, organizată o dată la trei ani); a editat un periodic de limbă franceză „Bucură-te”, în care a scris numeroase articole cu conţinut teologic, ca şi în alte publicaţii; a participat la numeroase întruniri ecumenice, una dintre cele mai im¬portante fiind cea din anul 1998, cu prilejul „Journées mondiales de la Jeunesse”, cu participarea a peste un milion de tineri; s-a întâlnit cu Papa Ioan Paul al II-lea, a reorganizat Arhiepiscopia Română din Europa Occidentală şi Meridională, cu sediul la Paris, organizând întronizarea Arhiepiscopului Iosif Pop; a cunoscut numeroase personalităţi ale culturii franceze şi mondiale de origine română, pe care le-a cultivat şi popularizat: regizorul Paul Barbă Neagră, Gheorghe Zamfir, profesorul R. Poghire de la Sorbona), Virgil Gheorghiu, Elvira Popescu, Emil Cioran (pe care l-a împărtăşit pe patul de suferinţă), Duiliu Sfinţescu ş.a. A adus moaştele lui Visarion Puiu, mitropolitul Basarabiei din exil, mort într-un sat din Bretania, şi le-a reînhumat în Cimitirul Montparnasse, alături de Constantin Brâncuşi, Emil Cioran, Virgil Ghiorghiu, Nae Ionescu şi Eugen Ionescu; a ţinut la Sorbona cinci conferinţe de cunoaştere a Ortodoxiei, sub genericul „L’Eglise face à la modernité, point de vue orthodoxe”; a dobândit şi cetăţenia franceză, a convertit la ortodoxie şi a confirmat în Biserica Ortodoxă aproximativ 70 de persoane venite de la alte Biserici sau religii. Iată doar câteva din marile sale realizări de peste hotarele ţării.
Faţă de acestea, ar fi nepotrivit să mă opresc la cele din aria păstorită de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, acasă, numeroase şi de mare importanţă arhierească. Mă limitez să spun Sfinţia Sa înţelege în sensul cel mai adevărat activitatea de păstor de oameni, interesat de felul în care ne petrecem viaţa, cu toţii şi fiecare în felul său, fără a se limita numai la teritoriul Palatului Episcopal.
N-am să mă refer nici la opera de catehizare, primă îndeletnicire a oricărui monah, desfăşurată sub cele mai diverse forme şi modalităţi, cât mai aproape de înţelegerea oamenilor, asupra legăturilor funcţionale cu forurile civile şi bisericeşti din ţară şi din străinătate şi nici asupra numeroaselor titluri şi distincţii cu care a fost aureolat pe drept.
Preasfântul are mulţi ani încă de păstorit şi nu mă îndoiesc că, aşa cum a făcut-o până acum, va continua să-şi împlinească datoria teologică, moştenită din familie dar amplificată de propria spiritualitate şi că va şti să-şi înscrie numele printre binemeritorii Bisericii şi ai societăţii. Fiindcă, aşa cum este scris pentru noi, cei muritori, contează mai puţin titlurile şi agoniselile din timpul vieţii, mult mai mare însemnătate având cele ce rămân după noi, pentru cei prezenţi şi pentru viitorime.
PS Ioachim Băcăuanul se numără printre făuritori, printre ziditori şi se cuvine să-i dorim sănătate, viaţă lungă şi plină de împlinirile la care aspiră şi pe care le merită.

Cu plecăciune,
Virgil Răzeşu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în PS Ioachim Băcăuanul, Virgil Răzeşu și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.