Ionel Marin – versuri

Marin IonelPe altarul Clipei

Îmbrăcaţi în haina clipei,
Ca umbra gândurilor în zori,
Vremea trece peste Noi,
Risipind zâmbete de ceară.

Tremurăm la picioarele
Nemuritoarelor anotimpuri!
Nu putem dirija … valurile
Peste poduri de suspine!

Pe treptele albe ale zilei,
Valuri de dorinţe spulberă,
Măşti ce deschid răni,
Patimi în neştiute pustiuri …

În amurg şi-n toiul nopţii,
Ochii spălaţi de lacrimi,
În multe cuvinte, deschid ferestre,
Spre visele de lumină.

Două lumi diferite,
Mărgăritare de binecuvântări
Plămădesc cu braţele deschise,
Zborul printre păduri de speranţe.

Liber în poem

Te privesc,
Îţi îmbrăţişez inima,
Dincolo de cuvinte
Rupte din taine albastre,
Aştern doruri
Peste acoperişul zilei.

Scânteia, inefabilul,
Să lumineze iubirea,
Peste anotimpuri.
Din clepsydra timpului
Să curgă mereu,
Belşug peste lume,
Măreţia gândurilor Sale.

Scriu cu aripile fiinţei
Versuri ce poate trecîn ecouri vii.
Izvoare de amintiri să devină,
Ploi nestinse de iubiri.

Lumina de acasă

Întoarce-te mamă, întoarce-te tată,
Întoarce-te frate, soră,
Din aspra străinătate!

Copii fără tandreţea copilăriei,
Plâng singuratici pe umărul
Tristeţii nelocuite de părinţi …
Doruri nevindecate, aripi tăiate,
Orfane vise în tainica ninsoare,
A vieţii povară şi peste furtuni,
Curg, curg în lacrimi dureri …

Ce folos de agoniseală,
Când lanţul iubirii e ruginit,
Şi-n liniştea din noi,
Pustiul ucide ai noştri părinţi.
Nemângâiaţii noştrii părinţi,
Se sting singuri, fără mângâiere …

Prin perdeaua anilor,
Respiră tulburaţi, ochii lacomi
Ai clipei ce însângerează privirea.
Ei zac în interior fără,
Picături de bucurie şi împart,
Razele de soare, cununi,
Odraslelor ca să plutească
Iubirea în sărbătoare.

Răsună în dimineţi viscolul,
Suspine de petale ard … copilăria
Din căuşul umbrei lor beau,
Fructul aerului divin,
Boabe de rouă peste arşiţă,
Din suflete de lumină.

Întoarce-te tată, întoarce-te mamă,
Întoarce-te fiule înapoi,
Osteneala-i în zadar fără voi!

Poetul

Torent de bunătate,
Trubadur cu rană din iubire,
Poetul,
Vindecător trecut al clipei,
Aduce dorul mai aproape.

Cu soarele în privire,
deschide ferestrele candorii
Cu fiorii viselor, ai inimii,
Topeşte gheaţa lumii!

Umbră sângerândă, freamăt,
Cascadă de taine şi mistere
Deschide porţi cereşti,
Luminând poteci către altare.

Obsedat nu de Sine,
Nici de templul timpului, ci de
Izvorul bătrân, nesfârşit …
Vibrează cu trupul anilor,
Dăruind armonie, tandreţe.

Poetul pictează pe chipuri
Aripi din cuvinte.
Poetul rămâne ecoul viu,
Umbra fascinantă a … clopotului
Şi neliniştea din cuvânt.

Umbra mamei

A mai trecut un anotimp, rece şi trist,
Un nou mărţişor a revenit, fără mama …
Dorul a rămas aprins în candela din odaie,
În inimile noastre, nestins.

Mai demult, de sărbătoarea Floriilor,
A plecat să călătorească, dincolo …
Către binecuvântata odihnă …

Nu s-a mai întors, nu a mai revenit!

De Paşti, nu se mai simte
Mirosul aparte de pâine pe vatră,
De cozonaci ori … de pasca cea sfântă.

Bătrâne vecine, aşteaptă
Din pragul casei,
În faţa corcoduşului înflorit,
Vorbe dulci, însă …
În zorii albaştri, ca o sacră arătare,
S-a oprit, în faţa casei părinteşti,
Umbra mamei de lumină.

La fereastra copilăriei,
Aripi subţiri de gânduri,
Încărcate cu freamăt, ecou …
Împrăştie raze dulci ale iubirii.

A rămas deschisă uşa sufletului …
Încă se simt paşii ei calzi,
Tăind în grădină, la vie
Semănând, cu palmele bătătorite,
Flori şi legume.

Ziua întreagă lucra!
Vorbe dulci, cu rost … semăna.
Divinul din Ea lăsându-l, viu!

Dăruia, ştia că trebuie să dăruiască,
Să mângâie clipa şi … fetele, feciorii,
Pe nepoţi şi strănepoţi …
Multe urme adânci, au rămas, de la Ea,
Vlăstare tari cu mlădiţe de … aur.

Şi azi, printre anotimpuri,
Sufletul drag al mamei,
Din interior, priveşte … Crinii veşniciei.

Flămând de tine

Din cer curg izvoare de apă,
Cuvinte tainice, pline de mister,
Raze blânde, de lumină vie.

Mărgăritarele zilei, coboară,
Cu binecuvântări şi candoare peste,
Oameni, păsări şi … flori.
Mi-e dor de Tine, Doamne!

Cu lumina iubirii Tale ai înfrânt,
Moartea, înviind speranţa,
Şi cu veşnicie ne-ai îmbrăcat.

Întinde mâna, Doamne, ne ridică
Din furtunile neputinţelor,
Sădeşte în flămândele noastre inimi,
Ascultarea şi … Iubirea.

Prin negura vremilor, haite de lupi flămânzi,
Cohorte de ticăloşi au dorit bogăţiile,
Acestui blagoslovit teritoriu …
Se mai aud şi se vor mai auzi ecouri,
Strigătele străbunilor,
Din vechi izvoare, viu răsunând …
Simt cum miresme urcă
Din veac în veac în cămările inimii,
Cu poveşti despre dacii nemuritori.

Aici, în glia Daciei, cu mari sacrificii,
Am rămas … biruitori!
Din colţul de rai dăruit,
De însuşi Dumnezeu,
Moşii şi părinţii au dăltuit în suflet
România cea mare.
Se înveşnicea unirea tuturor fraţilor.
La Alba Iulia, decembrie întâi 1918
Făclia din inima fiecăruia, lumina,
Chipul sfânt al Patriei!

Au urmat vremuri de urcuş,
Dar şi de mari încercări pentru norod,
Am pierdut fraţi şi părţi din trup.
Cei puternici impunându-ne o ordine,
Care nu ni se potrivea, ne-au adus
„În dar”, după „epoca de aur”, alte idealuri,
Idealurile democraţiei şi libertăţii.
I-am urmat, chiori, pe aşa-zişii „eliberatori”
Decembrie 89 începutul decăderii noastre,
Din nefericire a venit şi cu tăvălugul …
Peste fabric, uzine, combinate şi …
Munţi de fier vechi s-au cărat,
Resurse şi bogăţii, s-au înstrăinat
Devenind glia cea sfântă a Patriei,
Mai săracă, mai tristă, mai … nevrednică,
La cheremul şi pradă … câinilor flămânzi …

Pe chipul Maicii tristeţea a albit,
Vatra părintească suspinând a deznădejde.
Încă şi acum floarea tinerimii rătăceşte
Pe căi străine şi deşarte …
Sufăr când văd, Regina mea, că
Odraslele tale cu frigul în oase,
Cu vântul în buzunare şi cămară, nu ştiu
Încotro s-o apuce şi ce să facă …
Dorul, dragostea de ţară, de copii şi …
Sunt răstignite de dezbinare şi nepăsare.

Fraţi şi surori, părinţi şi copii, cu toţii
Slugărnicesc în curţi străine,
Cu lacrimi albastre îngropate în fiinţă,
Cu visele şi zborurile mutilate de răni.
Se poate şi mai rău?
Urzesc să ne fure până şi aurul din,
Munţii noştri dragi, deeee,
Oare noi nu mai suntem în stare,
Să ne gospodărim singuri? …
Fraţilor, ce mare neruşinare şi hoţie!
Urât este umbletul celor ce merg
Pe cărările întunericului, ale vicleniei.
Tremură anii şi ruga-îi aspră.
Disperarea răsună în albastrul ţării,
Stelele inimii caută lumina, Adevărul,
Şi puterea de a începe o altă etapă,
Spre alt urcuş al nostru-n viaţă.
Adună-ţi fiii de prin oriunde şi reîncepe,
Cu tărie zborul spre veşnicia frăţiei.
Doamne luminează-ne mintea,
Ajută-ne să ne ridicăm deasupra răutăţilor,
Călăuzeşte-ne paşii spre înţelegere,
Cutezanţă, hărnicie, smerită credinţă.
Trezeşte-ne! Adu-ne înapoi,
Din ceaţa vremii, acasă, la Tine!

Fraţi români de pretutindeni, …
Să deschidem porţile luminii şi armoniei.
Tricolorul flutură liber!
Împreună, uniţi cu torţele aprinse ale iubirii
Să învingem vânzătorii de vise şi de inimi,
Să reclădim cu drag Patria română!
Românie te vreau înapoi şi …
Eu, tu, noi, împreună să redevenim,
Cu mândrie, iarăşi români,
Fii şi Fiice ai neamului, slujitori pe veci!

Pe rugul veşniciei

Părticică din rai, picătură din neant,
Gând pribeag în aventura lui Cronos,
Mereu prin valurile încercării-pion,
Rătăcim prin mici infinituri,
Căutând leacuri salvatoare …

Iartă-ne, nu ne părăsi Doamne!

Ruga noastră să renască,
Scânteia tandreţei, tăria armoniilor.
Să nu mai hoinărim, orbi, prin cerul lumii,
Iubirii să-i spălăm lacrimile, mlădiţele …
Miresme să ardă-n suflet şi prin sărut,
De curcubee să crească o lume nouă.

Cum răspundem noi marilor chemări?

Sper nu cu aroganţă şi … nerecunoştinţă,
Poate cu visurile curate de copil,
Cu arginţii apăruţi pe creştet şi … cu iubire.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Ionel Marin și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.