Daris Basarab – poesis

Daris BasarabI love you so!…

I love you so!…
Now, let me go!
Don’t say good by,
Don’t try me stop!

I know so well
That if you cry,
I’m not myself
But just your slave.

I must now live
This life, this world,
And even you…

You must me help!
To be myself
And not a shade of you.

Iubirile de-o clipă

Iubirile de-o clipă
Sunt oaze în deşert;
Sunt raze de lumină,
De ce să nu le iert?!

De ce cuvântul clipă
Ştirbeşte al lor sens?
Nucleul nu e mare,
Dar cât este de dens!

De ce măsori o clipă
Cu ceasul pământesc?
Ea-i parte integrantă
Din veşnicul ceresc!

Tu vrei iubiri de-o viaţă,
Iubiri fără sfârşit;
Ce-i viaţa? doar o clipă
În veşnic infinit!

Ascultă-mi sfatul care
Nu-i cod bisericesc!
Iubeşte fără preget
C-aşa e pământesc!…

O nouă valenţă

Trecut-au ani
Şi nu puţini
Mi-ai dat un semn
Ca altădat’
Şi-am alergat
Şi ne iubim.

Trecut-au ani
Şi am uitat
Că ne iubim
Ca altădat’
Dar alergând
Mi-am amintit.

Ştiu că n-a fost
Ca altădat’
Şi e firesc
Îmbătrânim
Dar noi valenţe
Am aflat.

Părem maturi
Dar nu şi-n fapt
Iubirea, nu!
Nu s-a schimbat!
Doar jocul nu-i
Ca altădat’.

E mai profund
Mai rafinat
Trecut-au ani
Şi am aflat
Că ne-am dorit
Cu-adevărat.

N-ai vrea?…

Tu ştii că morţilor din cimitir
Li-s rezervate drepturi sfinte?
Ei cer ca cei ce le-au fost dragi
Să stea de veghe la morminte.

Aşa şi-al tău amor înmormântat
Îşi cere dreptul de la tine –
Mormântul e aşa cum l-ai lăsat!
N-ai vrea să-l vezi, trecând azi pe la mine?…

Ce mult…

Ce mult te-am iubit
N-ai să ştii niciodată –
Nu-n ceea ce-am scris
Simţirea-mi stă toată.

Cu felu-mi de-a fi
N-o spun niciodată –
Căci totu-n priviri
Ascund eu de gloată.

Doar noaptea o strig –
Mi-o dă libertatea –
Prin visuri plutind,
Cu imunitatea.

Atunci, chiar şi tu,
Asculţi fermecată –
O spun, chiar o strig –
Căci lumea-i plecată.

Şi-n vis, că e vis,
Se-ntâmplă de toate –
Şi tu îmi răspunzi,
Că totul se poate.

Iar eu, te ascult,
Cu pleoapele-nchise –
Să nu mă trezesc
Uitând cele zise…

Fugară amintire…

Fugară amintire, lumina unui fulger,
Mi te-a adus în faţă, o clipă doar, şi-atât;
S-a-ntunecat iar cerul şi chipul tău de înger,
A dispărut în noaptea ce iar mi te-a răpit.

În fapt, nu putea ţine mai mult decât o clipă –
O clipă-a fost şi-atuncea când tu ai strălucit –
Fugara amintire ştia c-ar fi risipă
Să luminezi trecutul, când totul s-a sfârşit…

Ai venit…

Ai venit iar lângă mine
Eşti din nou în preajma mea
Eu, stăteam cu ceaşca asta
Ia şi soarbe o cafea!

Gura ta s-o pui pe urma
Ce-a lăsat-o gura mea
Soarbe-ncet trecutul nostru
De pe ceaşca de cafea.

Eu ţi-oi urmări privirea
Ca să ştiu de-ai regăsit
Gustul buzelor ce-n noapte
Sărutau la nesfârşit.

Dacă da, atunci privirea-mi
Te va mângâia ca ieri
Te vei aciua la pieptu-mi
Primind tot, fără să ceri.

Dacă nu, voi spune-o glumă
Voi vorbi de ce n-a fost
Va fi semnul resemnării
A ceva fără de rost…

Dezvaţă-mă…

Dezvaţă-mă de ce-a fost bun,
Dezvaţă-mă de ce-a fost minunat!
Doar n-o să-mi spui că-ţi vine greu
Când toate astea, tu, m-ai învăţat.

Dezvaţă-mă de zâmbetu-mi de ieri –
În el, şăgalnic tu mă trimiteai –
Cine-ar mai şti să-l smulgă azi
Când tâlcul lui întreg doar tu-l ştiai?

Dezvaţă-mă de-acel ceva
Ce azi mă-ndeamnă viaţa s-o iubesc –
Să scap cumva de ce-a fost bun,
Să mor încet, cât încă mai trăiesc.

De ce să scap de ce-a fost bun?
Aşa, să fiu şi eu pe-al lumii plac!
Eu îţi promit să-nvăţ să uit,
Şi-n loc să-ţi reproşez, să-ncerc să tac…

Nu te-atinge!…

Nu te-atinge de tristeţea,
Soră geamănă a mea –
Nu o-mpart, parte-i din mine,
N-are rost, nu te-ntrista!

Lasă-mi mie doar povara
Clipelor ce ne-au strivit –
Sunt un trist, de când e lumea,
Fi-voi până la sfârşit.

Nu tristeţea vreau s-o-mpart eu,
Nu absurdul împlinit –
Vreau să-ţi dau doar amintirea
Clipelor ce ne-au unit.

Tu, să duci, şi eu, păstra-voi
Doar ce-a fost sublim în noi –
Clipe pline de lumina
Risipită de noi doi.

Luminam ce e mai tainic –
Sufletul din noi ascuns –
Chiar de am umbrit privirea
Celor ce nu ne-au pătruns.

La ce bun să fii, tu, tristă?!
Trist rămâne-voi doar eu!
Tu, păstrează amintirea
Zilelor când eram Zeu…

Intuiţie

Ce forţă zace-n voi
Făpturilor din coastă,
Că-n tot ce facem noi,
Citiţi, de parcă goi,
Am sta în faţa voastră?!

Ce ochi pătrunzători
V-a hărăzit Acel
Ce-a făurit din noi
Al vostru chip gingaş
De l-a iubit chiar EL?!

Cu ei citiţi în noi,
Cu ei vorbiţi în şoapte,
Şi-n tot ce-avem ascuns
Găsiţi drumuri deşarte,
Şi ne chemaţi spre voi.

Ce forţă zace-n voi
Făpturilor din coastă,
Că-n tot ce-ascundem noi,
Citiţi, de parcă goi,
Am sta în faţa voastră?!…

Chiar dacă…

Chiar dacă-mi vei spune, tu, mâine,
Că totu-i un vis destrămat,
Nimic nu va smulge din mine
Iubirea ce-n lanţ ne-a legat.

Chiar dacă, la braţ cu un altul,
Vei trece zâmbind cu păcat,
Nimic nu va spune privirea-mi –
Călit sunt să-ndur, resemnat.

Dar dacă-mi ve cere vreodată
Să uit că iubirea ţi-am dat,
Să ştii că va fi prima dată
Când chipu-ţi va fi refuzat…

Chemarea mării

Mă cheamă marea –
Nu vrei să mergem amândoi?
Chiar de-o fi toamnă, iarna-n toi,
Să-i simt suflarea.

De-nchid şi ochii –
Închide-o clipă şi pe-ai tăi!
Mă plimb pe-a’ valurilor văi,
Mă scaldă stropii.

Aud şi-un ţipăt –
Ascultă! Spune că şi tu!
Şi pare-un vino! sau te du!
Al apei clipot.

Mă cheamă marea –
Nu vrei să credem amândoi,
Că zarea-ntreagă suntem noi,
Şi-n noi, suflarea?…

Reclame

2 gânduri despre „Daris Basarab – poesis

  1. Sunt coplesit, draga Melidonium! Cuvintele de multumire nu ar putea reda starea mea sufleteasca…
    Boris, pentru toata lumea

Comentariile sunt închise.