MAria RUgină – poesis

MARUNeajungerea de sine

Poposind, într-un târziu, în dilema RĂU SAU BINE
Și privind, cu luare-aminte, cum ard visele din jur,
Văd o floare alintată de un zumzet de albine:
Ce fac eu când mănânc miere—dulce clipa lor o fur?

Atingând o stea deschisă, o simt rece, dar vibrând.
Încercând s-o încălzesc, văd că nu se poate lua.
Strâng în palmă, cu răbdare, foc de mine și de gând.
Ea mă-ntreabă zâmbitoare: ,,Vrei un strop din raza mea?”

În Arcadia legendei, Visul meu își mână turma
Spre un adăpost de piatră, ferecat c-o cheie grea,
Care-i scapă de la brâu, când, distrat, îmi calcă urma.
O ridic, îi fac un semn, dar îmi cade cheia mea…

Nectar, căldură, lumină și alterintimitate,
Satisfăcând Legea Firii, ne-ntreruptă și imună,
Sunt valori de schimb perene, fără care nu se poate
Realiza SENSUL VIEȚII—NEVOIA DE ÎMPREUNĂ!

Prima regulă de aur

Unicate incomplete, FORMELE sunt tributare
Necesității interne de-a trăi prin compensare:
Întunericul se-ntinde spre Lumina văzătoare,
Cuvîntul nu se rostește, dacă n-are ascultare,

Apa se lasă-nghețată sau sorbită în vapori,
Pentr-o clipă de răgaz, să se spele de sudori,
La o undă de căldură, sămânța-și anunță viul,
Oferind soarelui plajă, dar sorbindu-i auriul,

Sufletul, strivit de patimi, în fărâme se împarte,
Căutând în patru zări ființare fără moarte!
Această stare primită și mereu nesaturată
Este cheia unității, nu-ncetează niciodată.

Faptul de-a simți nevoia și soluția trăirii
Este ceea ce numim preinteligența Firii.
Din ea se naște mișcarea, căutarea, performanța,
Componența structurală, selecția și prestanța.

Care este rolul formei, modul său de raportare?
Ce înseamnă a trăi: consum sau echilibrare?
Din ce știm noi despre lume, orice gol își cere plinul—
Bucuria prin exces precede lipsa și chinul.

Totul este rezervor, fiecare ia ce poate,
Dar plătește lăcomia și-adâncirea în păcate.
Dualitate-alternantă, determinism relativ
Sunt părinții tuturor și-ai lumilor adeziv.

Întrebarea capitală, hrănind mituri milenare,
Vizează PERFECȚIUNEA CE-A CREAT, fără eroare,
IMPERFECȚIUNEA FORMEI—PRIMA REGULĂ DE AUR—
Care a schmbat Nefirea în opusul său tezaur!

Consubstanțialitate

SUFLETUL e unda- rază ce conectează substanța
La sistemul informatic, unitar și propulsor,
Care ține-n echilibru nevoia și cutezanța
Formelor constituite și slobozite în zbor.

El unește diametric două puncte pe- o orbită.
Când substanțele converg, acestea se întâlnesc
Și, în logica Prefirii, contopirea lor imită
Sfera- mamă-a tuturor, în elan dumnezeiesc!

Nodul ce anunță sfera este clipa dilatată,
Când răsare-n Nesfârșire anergynismul sortit,
Depănând pe ghemul vieții o orbită separată
Și născând un Cer- Lumină dintr-un suflet ostoit!

Undele greșit cuplate sau uzate de-ncercări
Sunt retrase-n rezervor și recondiționate,
Iar canalele golite devin tot atâtea scări,
Pe care coboară-n lume noaptea sferelor ratate.

Când substanțe diferite își dispută-același loc,
Din ciocnire în ciocnire, sufletele pierd lumină
Și, înțelegând neșansa, în sălașul viu se-ntorc,
Iar orbita lor devine Crucea pe care suspină…

Cununa firii

SINELE este substanța energetico-vitală,
Care își găsește-n formă exprimarea ideală.

Este ce primim ca dat—conectare la sublim—
AMPRENTA IDENTITARĂ, pe care ne construim.

Sinele, egoul, eul—trepte de manifestare—
Ne conduc, de la posibil, spre fiirea ca valoare.

Această reprezentare ține ordinea în trup,
Organizând ambientul, precum regina, în stup.

În relația cu mediul, păstreză viul intact,
Atrăgând sau respingând ofertele de impact.

O bună parte din sine circulă alternativ
Peste timp și peste spațiu, antrenată de motiv.

Astfel, gândul și simțirea țes al lumii tale sens,
Fotonic sau tahionic, în întregul Univers.

Sine dat, sine preluat și sinele exprimat
Reprezintă, ca trăire, cota noastră de înalt,

Compunând Cununa Firii—esența a tot ce este—
Neodihna înlucrării, mereu înspre, mereu peste!

Nemărginire

Ce vizează, îndeobște, conceptul de POEZIE–
AVENTURĂ ÎN CUVÂNT sau o simplă melodie?
Dacă te supui grăbit definiției precare,
Prozodia, pentru vers, va da singura valoare,

Iar textura va rămâne cântecului doar suport,
Fără nicio legătură cu SETEA DE-A FI ÎN TOT.
,,Cei ce n-au nimic a spune” , dorind doar să se alinte,
,,Pun cuvintele să sune” ,,repausul pentru minte”

Dar, când cauți adevăruri, desfaci totul în fâșii,
Presărându-l cu-întrebări, ipoteze, fantezii,
Incitând spirite treze să încerce, prin simțire,
Fir cu fir, să lumineze Tainele ascunse-n Fire,

Refăcând și dăruind Lumi pierdute în afară,
Dar păstrate încă vii în memoria primară.
Astfel, inima ta bate, simultan, la două porți,
Prinzând simțurile minții și-ale sufletului torți

Într-un singur lanț fierbinte, prin care legi un răspuns
Pentru pasul următor în CUPRINSUL NEPĂTRUNS.
Versul clasic—temelie—cimentat prin confirmare,
Va da gândului putere, îl va ajuta să zboare

În ținuturi mai aride și mai arar abordate,
Sufocate-n staza Tainei, sub obrocul ,,nu se poate”.
Înaltul ne-a dat ESENȚĂ ȘI ARDERE VERTICALĂ,
Sensul vieții e în sus, către cota maximală!

Privită la scară meta, EXISTAREA-I POEZIE!
Sfârșitul este oprire pe orizontala ,,știe”.
Cu ochii pe-atomul-rege, Găuri Negre ne pândesc:
RĂMÂN CEI DE PE TRASEUL SUPREMULUI OMENESC!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la MAria RUgină – poesis

  1. Sava Sifora zice:

    Stimată Doamnă Maria felicitări pentru poemele profund filozofice şi simţitoare în CUPRINSUL
    VERSULUI mereu vechi, mereu nou.

  2. Horga Mihai zice:

    Un buchet de poezii de la suflet la suflet…filozofie de viață, spovedanie de sentimente profunde…
    Urez drum luminos spre cititori…Cinste cui te-a scris, prea frumoasă carte!

  3. Maria Rugina zice:

    Vă mulțumesc din suflet. STATORNICII ȘI AVIZAȚII MEI CITITORI! Exist și prin DOMNIILE VOASTRE!

Comentariile sunt închise.