Andrei Pleşu – Jurnal de (in)actualităţi

Trăim într-o vreme în care, cu cît ai mai puţină substanţă, dispui de mijloace mai somptuoase. Tot soiul de nătărăi „isteţi“ se îmbogăţesc peste măsură, tot soiul de combinagii rudimentari ajung să conducă ţara, tot soiul de nulităţi inarticulate şi bombănitori de duzină au la îndemînă tribune media de la „înălţimea“ cărora dăscălesc naţiunea şi fac impure, dar influente jocuri electorale. Oamenii cît de cît normali beneficiază, în cel mai bun caz, de condiţii de viaţă decente: nu pot visa la vile boiereşti, la maşini de top, la vacanţe exotice, la salarii groase (cum au unii funcţionari „superiori“, unii crainici de televiziune, unii şefi de firmă etc.). Dacă iei la rînd declaraţiile de avere ale parlamentarilor, sfîrşeşti, am mai spus-o, în perplexitate. Sute de inşi aflaţi la vîrful „elitei“ noastre politice duc un dulce (şi nemeritat) trai răzgîiat, pe baza unor acumulări discrete dar consistente. Privilegii şi mari averi au existat dintotdeauna. Dar fie că erau moştenite, la capătul unor achiziţii de mai multe generaţii, fie că erau obţinute prin efort şi ingeniozitate personale, ele implicau, în genere, trei condiţii:
1. Bogăţia nu se administra niciodată în afara bunului gust. Interiorul aristocratic nu tolera nici în ansamblu, nici în detaliu, cacofonii estetice, gafe vizuale, mitocănii.
2. Bogăţia nu se etala niciodată cu ostentaţia pe care o practică, inevitabil, parveniţii. Nu urmărea să sară în ochi, să fie arogantă, dispreţuitoare. Cu alte cuvinte, exista un anumit firesc al bogăţiei, caracteristic pentru cei crescuţi, de-a lungul cîtorva generaţii, într-o ambianţă înstărită. Pentru noii îmbogăţiţi, spectacolul propriei averi e mai important decît uzul ei. Trebuie ca toată lumea să vadă ghiulul preţios de pe deget, Jeep-ul demolator din trafic, căsoiul supra-dimensionat şi acareturile hollywoodiene ale vilei de familie.
3. O bună parte a averii se investea, adesea, în educaţie. Nu doar în finanţarea studiilor occidentale ale odraslelor, ci şi în cultivarea de sine, într-un anumit ceremonial social, în folosirea nobilă a răgazurilor, presupunînd practica lecturii, a muzicii, a călătoriilor instructive şi a conversaţiei. >>>

Reclame

George Anca: Spectacol-lansare a volumului de versuri “IUBEŞTE-MĂ şi IA-MĂ CU TINE”

Vasile MenzelCea de-a zecea carte de versuri a lui Vasile Menzel urmează volumelor: Frumusețea candorii, 1995, Flacăra lăuntrică, 1997, Jolly Joker, 1999, Am văzut magnolie plângând, 2000, La un cappuccino despre tainele iubirii, 2001, Fac un plonjon în ziua de mîine, 2003, Dușmanilor mei cu prietenie, 2006, Ruj pe buze, 2010, Cartușe cu flori, Tipo-Moldova, cele mai multe cu traducere în engleză de Veronica Angelescu. Ceea ce ar fi putut trece la început drept un hobby târziu se învederează a fi un crescendo literar al carierei de muzician și actor, poate și o scurtătură paradoxală spre longevitate. Oricum, și-a asigurat, prin intrarea în antologia “Actori poeți”, alcătuită de Mircea Ghițulescu, o recunoaștere între Matei Millo și Emil Botta sau Ștefan Radof și Mircea Albulescu.

Pe copertă, în rol, un tânăr honved rebreanian. Iubește-mă și ia-mă cu tine, un titlu simplu parodic sentimental, acoperind compoziții mereu scenice, „vesele și triste”, ca în Topârceanu? >>>

Veronica Balaj – proză scurtă

Veronica Balajhttp://www.scribd.com/doc/210211656/Intre-noi-Veronica-Balaj

http://www.scribd.com/doc/210212032/Puzzle-Venetian

http://www.scribd.com/doc/210212354/De-Sapte-Ori-Viata

Antoaneta Lucaşciuc – Centenar aniversar Dr. Epifanie Cozărescu (1914-2010)

ROMAN, 24 IANUARIE 2014. Oraşul sărbătoreşte ziua Unirii Principatelor Române, care este şi ziua în care s-a născut acum un secol la Cernăuţi, capitala Bucovinei istorice, cel care avea să devină, printre alţii, „omul providenţial”, fiul adoptiv al Romanului, dr. Epifanie Cozărescu medicul umanist „fără de arginţi“, fondatorul şi curatorul Muzeului de istorie a medicinii şi farmaciei de pe lângă vechiul spital, cercetătorul şi ergograful principal al monografiei închinate Spitalului „Precista Mare“ şi al activităţii celorlalte instituţii medico-farmaceutice din Roman.
La 24 ianuarie, aşadar, Muzeul de istorie Roman (Casa dr. Nicolae Fălcoianu: 1899-1962) l-a omagiat în Sala memorială omonimă (2010) prin sesiunea „Centenar-aniversar“ pe dr. Epifanie Cozărescu. Gazda evenimentului, muzeograf pr. Iulia Butnariu a readus în memoria auditorilor toate etapele pe care le-au parcurs împreună pentru recuperarea şi restaurarea unei părţi din fondurile Muzeului medico-farmaceutic, în urma devastării şi jefuirii acestuia în anul 2007. Atunci s-au pierdut cele mai valoroase obiecte de patrimoniu, „din cauza circumstanţelor administrative nefavorabile“, cum a spus undeva cu menajamente, muzeograful Relu Butnariu. >>>

MAria RUgină – poesis

MARUNeajungerea de sine

Poposind, într-un târziu, în dilema RĂU SAU BINE
Și privind, cu luare-aminte, cum ard visele din jur,
Văd o floare alintată de un zumzet de albine:
Ce fac eu când mănânc miere—dulce clipa lor o fur?

Atingând o stea deschisă, o simt rece, dar vibrând.
Încercând s-o încălzesc, văd că nu se poate lua.
Strâng în palmă, cu răbdare, foc de mine și de gând.
Ea mă-ntreabă zâmbitoare: ,,Vrei un strop din raza mea?”

În Arcadia legendei, Visul meu își mână turma
Spre un adăpost de piatră, ferecat c-o cheie grea,
Care-i scapă de la brâu, când, distrat, îmi calcă urma.
O ridic, îi fac un semn, dar îmi cade cheia mea…

Nectar, căldură, lumină și alterintimitate,
Satisfăcând Legea Firii, ne-ntreruptă și imună,
Sunt valori de schimb perene, fără care nu se poate
Realiza SENSUL VIEȚII—NEVOIA DE ÎMPREUNĂ! >>>