Alexandru Spătaru – poesis

spataruTerra Regina

Nici timpul n-a crezut
că-n spaţiile fără de măsură doar într-un loc,
parcă stingher – un punct
atât de mic pe hărţile astrale,
e-o strălucire atât de mare.

A cercetat.
În lunga lui călătorie
se aştepta măcar să afle
un indiciu cât de vag sau
vreo succintă informaţie
că ar mai fi pe undeva
ceva să i se-asemene. >>>

Reclame

Rodica Mureşan: Poezia ca mod de supravieţuire – Alexandru Spătaru

Poet pentru care versul este mereu rezultatul învolburărilor reflexive, Alexandru Spătaru combină în poezia sa solemnitatea cu înfiorarea, austerul cu afectivul, realitatea convulsivă/ traumatizantă cu reveria voluptuoasă, într-o transcriere lirică lucidă şi copleşitoare, pe un ton uneori ceremonios şi reţinut, alteori patetic ori meditativ. Scrisul i se confundă astfel cu propria fiinţă şi devine aproape un gest tautologic, singurul său scop rămânând acum acela de a intra în relaţie de empatie cu structura intimă a cititorilor săi, fapt constatat încă din textul ce deschide volumul de faţă, aşezat drept scurtă şi concisă „predoslovie” către cel pe care nu numai că nu doreşte a-l ignora, dar chiar îl face părtaş la vibraţia lirică virtuală a volumului Delict de speranţă: „îţi caută o carte simţirea/ cea mai

spătaru

Alexandru Spătaru

dinăuntru,/ nădăjduind o întâlnire/ în rezonanţă…” (Cititorule). Aşadar, eul liric are în vedere reacţiile subiective ale unui lector cu o existenţă evazivă ca o justificare a textului şi a intenţiilor poetice, mereu pândite de riscul erorii sau al arbitrariului. Orgoliu poetic exacerbat?!… „Personajul” acesta fictiv şi liric, circumscris prin urmare volumului şi care nu poate opune rezistenţă manipulărilor eului poetic, nu mai poate fi o maşină de construit sensuri, conotaţii şi ipoteze pe care să i le ofere apoi textului, pentru că toate acestea îi sunt deja oferite. Prin urmare, cititorul va deveni „pseudonimul” eului poetic, limitându-i-se astfel propria subiectivitate prin împărtăşirea iluziilor, a eşecurilor, a dorinţelor şi a visărilor acestuia. În aceste condiţii, se pune justificata întrebare: mai construim/producem sensul sau doar trebuie să-l descoperim pe cel deja depus de eul liric?… >>>

Adrian Erbiceanu – poesis

Adrian ErbiceanuDoar umbra

“Cuvântul spus îşi năruie cuvântul.” Adrian Munteanu

Simt vântul umbrei cum spre somn mă-nclină,
Trecând prin mine – parcă mi-ar vorbi

Cu simplitate, ca şi cum n-ar şti
Complexitatea ei că mă domină.

Să înţeleg, încerc a întregi
Cărările cu vină – fără vină
Trepte întăinuite de lumină

În noaptea ce se-ncumetă spre zi.

M-aştern la drum cu vrerea de-a străbate
Prin Taina grea, ca printr-un vechi descânt,
Prin lumile în mine sigilate…

Dar nu e cer deasupra-mi, nici pământ;
Doar umbra se întinde peste toate

Şi e Cuvântul pus peste cuvânt ! >>>

George Petrovai – Japonia, ţara contrastelor şi a progresului

(Din feudalism direct în topul ţărilor industrializate)

Nu-i de ici de colo să scrii despre Japonia, ţara care – în pofida unor intruziuni europene (începutul a fost făcut pe la 1540 de misionarii şi negustorii portughezi, urmaţi de spanioli, olandezi şi englezi) – s-a retras într-o totală şi, în acelaşi timp, dispreţuitoare izolare până în anul 1853, an în care – sub comanda amiralului Matthew C. Perry – o escadră de război americană pătrunde în portul Uraga şi somează celelalte porturi japoneze ca pînă la revenirea sa în anul următor, ele să-şi deschidă porţile în vederea stabilirii de relaţii diplomatice şi comerciale între Japonia şi Statele Unite.
Şi poate că, deşi puternic impresionaţi de “vasele negre”, japonezii ar fi opus rezistenţă “barbarilor”, dacă olandezii nu i-ar fi sfătuit cu insistenţă să cedeze, aducând ca suprem argument experienţa chinezilor şi Tratatul anglo-chinez de la Nanjing din anul 1842. Căci la acea dată, Japonia încă era imperiul shogunilor şi al războinicilor samurai. Dar capitulările repetate ale shogunatului în faţa penetraţiei occidentale, ne spune Costin Murgescu în cartea sa Japonia în economia mondială, “duc la dezagregarea puterii sale, provoacă indignarea samurailor şi gruparea lor în jurul împăratului”.
Pe fondul unor mari frământări politice şi sociale, în octombrie 1867, ultimul Tokugawa din seria celebrilor shoguni ajunşi atotputernici pe la 1600, renunţă la putere în favoarea tânărului Mitsushito, urcat pe tron la vârsta de 15 ani sub numele de Meiji, împărat care a domnit între anii 1867-1912.
Este începutul Restauraţiei Meiji, a cărei amintire – ne informează tot Costin Murgescu – “este perpetuată prin marele sanctuar shintoist ridicat la Tokyo în 1920, în mijlocul unui imens parc, cu mii de arbori plantaţi în memoria împăratului”.
Cu toată opoziţia samurailor, Japonia renunţă la păguboasa ei politică de izolare internaţională şi se angajează cu hotărâre pe calea accelerată a modernizărilor de tip occidental: în anul 1869 încep reformele instituţionale, în 1871 este reorganizat sistemul monetar naţional bazat pe yen, iar în 1873 este introdus impozitul funciar.
De menţionat că pe un puternic fond tradiţional-istoric şi în pofida greutăţilor întâmpinate (insuficienţa resurselor financiare şi a educatorilor), una dintre cele trei mari reforme cu care a debutat modernizarea Japoniei după Restauraţia Meiji a fost reforma învăţământului prin crearea unui Minister al Educaţiei în anul 1871 şi prin decizia de-a se înfiinţa pentru copiii de la şase ani ani în sus peste 53.000 şcoli primare, 256 licee şi 8 universităţi. >>>

Irina Lucia Mihalca – poezie

Lumină-n veşnicie

Suntem călători pe cont propriu,
trenul pornit în călătoria
descoperirii de sine,
adunând toate sunetele împrăştiate,
acea uimire a deschiderii ochilor
şi provocării simţurilor,
abur nediminuat la marginea prăpastiei.

La un moment dat,
fiecare înoată în propria durere,
calcinându-şi mlaştinile,
uscându-le la soare,
lăsându-le să se-albească
de trecut, de prezent,
căci viaţa, acea moarte deghizată,
singurul gardian al inscripţiei votive,
nu te-atinge
cu primul şi ultimul sunet,
nu eliberează, nu aşteaptă ceva,
niciun apel
nu sună în ultima secundă,
un vis rulând fără ţintă, fără direcţie. >>>

George Petrovai – Jack London şi opera sa zămislitoare de supraoameni

1. Privire de ansamblu asupra literaturii americane
Se ştie că istoria Statelor Unite începe cu anul 1776, mai exact cu data de 4 Iulie 1776, dată la care a fost elaborată Declaraţia de Independenţă a celor 13 colonii britanice din America de Nord. Prin urmare, o istorie care n-a împlinit nici măcar un sfert de mileniu, ceea ce înseamnă că ea-i un ţânc cu caş la gură în comparaţie cu istoria multimilenară a atâtor şi atâtor popoare de pe rotundul pământului (egipteni, chinezi, greci, evrei etc.). Dar cum ea a demarat vijelios de pe rampa de lansare a celui mai ofensiv modernism, un modernism britanic puternic infuzat cu pragmatism şi maşinism, iată că istoria Statelor Unite, departe de a se comporta aidoma unui tânăr timid şi nepriceput între patriarhii istoriei universale, în scurt timp s-a impus drept liderul incontestabil al expansiunii teritoriale şi al influenţelor politico-diplomotice prin argumente de ordin militar şi de factură economico-financiară, precum şi liderul contestabil al insistenţelor de instaurare – cu sau fără vrerea celor în cauză – a unei libertăţi pusă în slujba interesului şi a unei democraţii subordonată potentaţilor…
Aidoma perlei închisă în cochilie înainte de-a fi pusă în libertate de temerarii ei pescuitori, istoria culturii unui popor este închisă în istoria lui naţională mai înainte de a-şi lua zborul spre universalitate, astfel îmbogăţind şiragul de perle pe care favoarea divină a consimţit să-l prindă la gâtul omenirii.
Ei bine, potrivit celor afirmate mai sus, tânăra literatură americană – mult mai tânără şi mai lesne de încadrat pe epoci şi curente decât, să zicem, literatura engleză ori cea franceză – poate fi corect cercetată prin raportarea curiosului la cele trei tetrade sau momente cheie ale evoluţiei sale: >>>

Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina.Lucia.MihalcaUn nume nou aşezat

Emoţia primei culori
este mai mult decât poţi spune,
sărutul persistă-n noi,
într-un cerc etern ne-nvârtim,
din buclele timpului ne-ajutăm.
Eliberează zâmbetul,
niciodată ascuns în reflexia apei,
topind orice înveliş.

Tumultul furtunii se-ndreaptă
către cadrul ferestrei,
ne umple trăirile, aşteptăm natura
să ne evacueze din simţuri,
ţi s-a dat focul,
încerci să-l stingi, sunt eu,
lumina lină, caldă, ce-ţi străbate
stările în care-ţi pui sufletul.
Oare mai poţi să te-ascunzi?!
Măştile cad, rând pe rând,
sparte, sfărâmate, dizolvate.
O mână aşez peste tine,
te va ţine să nu aluneci,
– eliberatoare cale – vâltoarea vieţii
va trece peste trecut,
o îmbrăţişare în paşi de dans. >>>

PS Ioachim Băcăuanul la ceas aniversar – Să ne trăiți întru mulți ani, Preasfinţia Voastră!

Această prezentare necesită JavaScript.

Revista Melidonium cu prilejul aniversarii va urează  ani mulți si plini de bucuria întru credința în Dumnezeu împărtăşită şi celorlalți confrați prin harul pe care îl aveți şi prin înalta funcție arhierească pe care o onorați exemplar!
P.S. Ioachim Băcăuanul episcop vicar al Romanului şi Bacăului a fost şi este un ziditor de suflete pentru romașcani.

Născut pe meleaguri nemțene, în 29 martie 1954, la Stăniţa, a fost cel de-al treilea copil din cei opt ai părinţilor Anica şi Nicolae Giosanu. O familie bogată prin credința ortodoxă îmbobocită în vatra casei, majoritatea având vocație spre viața monahală. >>>

Adrian Diaconu – o pilduitoare personalitate a satului românesc

Adrian Diaconu,,Închideţi ochii şi imaginaţi-vă că sunteţi primul om înrădăcinat pe acest pământ. Vă veţi rostui după puteri, veţi creşte casa, pomul, copilul.
Veţi creşte satul…Dar, ca legea nemiloasă a uitării şi distrugerii să nu vă atingă, deschideţi ochii. Suntem în Cordun, anul 2014 d.Hr. Satul este altul, oamenii sunt alţii. Ce s-a mai păstrat din vatra ridicată cu trudă prin 1870? Deschideţi ochii minţii şi ai sufletului, deschideţi această carte şi citiţi cu luare-aminte. E povestea satului, descifrată de-un om cu ochi limpede, iscoditor, care nu-şi uită rădăcinile.” >>>

Emilia Țuțuianu – Prof. univ. dr. emerit Tudor Ghideanu, personalitate marcantă a filosofiei româneşti: La mulţi ani!

S-a născut la 30 martie 1938 şi a copilărit în împrejurimile Romanului (la Cordun), făcându-ne onoarea de fi mândri de contribuţia sa în a ridica numele acestui oraş şi faima meritelor sale la loc de cinste.Tudor Ghideanu
A urmat studiile gimnaziale şi liceale la Roman (1958), apoi Facultatea de Filosofie a Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi.
Încă de elev, a fost preocupat de ambiţia de a fi primul, de a atinge o platformă valorică a întâietăţii greu accesibilă multor altora, greu de cucerit fără o muncă imensă, o pasiune intensă pentru cunoaştere şi un efort permanent de a promova adâncimea de esenţă a gândirii filosofice româneşti, contemporane sau universale.
Iată drumul parcurs de acest adevărat slujitor al Filosofiei româneşti:
– în sesiunea iunie-iulie 1963 obţine Diploma de merit (nr.5010) şi
devine diplomat în filosofie; >>>

The Romanian Exile of the 20th Century

romanianexileWritten with a philological subtleness, “The Romanian Exile of the 20th Century” (by author Octavian Curpas of Phoenix, Arizona) transposes the readers into the lives and the vast array of emotions immigrants feel while being uprooted from their own sweet yard, whose smell of flowers and folk songs of youth will ever reverberate in their minds. The trip of self-discovery is sprinkled with ambitions, pitfalls, frustrations, despair and inner-struggle as well as with achievements and rewards. From Sibiu, my own native region to LA, my own adopted City of Angeles, Dumitru Sinu aka Mitica (Mike) has seen it all and has, through trials and tribulations, achieved the much desirable- American Dream. A story of love, hard work, and determination! >>>

Antologia scriitorilor români contemporani la Biblioteca judeţeană Neamţ

Academicianul Solomon Marcus în vizită la Biblioteca Roman

Solomon Marcus (n. 1 martie 1925, Bacău) este un matematician român de etnie evreiască, membru titular (2001) al Academiei Române. Deși domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematică, matematica și lingvistica computațională, a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvistică, semiotică, filosofie, sau istoria științei și a educației.
Solomon Marcus s-a născut la data de 1 martie 1925 în orașul Bacău. Părinții săi au fost croitori. După absolvirea studiilor liceale în orașul natal, a urmat cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității București. A obținut ulterior titlurile științifice de doctor în matematică și doctor docent. >>>