Adina Dumitrescu – „Rezervaţia Lacu Roşu să fie închisă la ora 3 p.m.!”

– Linişteşte-te copilă, nu te lăsa doborâtă, până la urmă îi vom învinge! Avem de partea noastră nu numai omenirea împilată şi răpusă, dar însăşi natura pe care vor s-o transforme după propriul plac, avem de partea noastră divinitatea. Căci Dumnezeu nu rabdă cruzimea omenească, aceasta e doar apanajul demonilor. Este încercarea cea mai mare a tuturor timpurilor, e examenul cel mai greu al omenirii, dar noi trebuie să îl dăm şi să-l luăm! Priveşte: din spatele celulei astăzi am cules pentru tine frăguţe, erau atât de multe şi atât de proaspete, atât de frumoase, iar ca un făcut, tocmai atunci cei de la Pază discutau strânşi cu toţii despre ceva ce le-a abătut atenţia de la mine. Le-am cules pentru tine! Simte-le parfumul, reţine-l prin simţurile tale şi apoi mănâncă-le să te întremezi. De când n-ai mai mâncat fragi? Marga îi luă cu mâinile tremurând, îi apropie de nas, inspiră adânc şi iar inspiră.
– Dacă scăpăm, jur să-mi împrejmuiesc grădina ce o am de la bunicii mei numai cu tufe de fragi şi mai jur că n-o să-i mănânc niciodată! Iar de n-oi mai fi eu, ţie Nana îţi revine sarcina! Sau plăcerea …
– Ce-i cu pesimismul acesta pe tine, cum adică mie să-mi revină sarcina? Va fi sarcina noastă, ai uitat câte speranţe ne-am pus în floricelele mici şi albe ce au înflorit toate odată la fereastra celulei? Îţi aduci aminte că ne-am spus atunci – era într-o dimineaţă – că dacă vor ajunge să fructifice şi să se coacă în mijlocul infernului va fi un semn, va fi semnul izbânzii? Uite-le coapte! Mai miroase-le o dată şi pune-le pe limbă! Îşi vor lăsa aici nu numai aroma, dar şi informaţia naturii biruitoare. Crede-n natură ca în al doilea Dumnezeu, urmeaz-o şi luptă-te cât luptă ea, înfrăţiţi-vă! Aceasta e adevărata putere a zeilor! E transmisă prin voi, prin înfrăţire. Ce păcat că eu nu-s lăsată să fac mai mult, ce păcat că nu putem conlucra la această victorie. Eu sunt doar un mic diapazon de transmis sunete, fie prin difuzoare sofisticate, fie prin voi, pentru izbândă … Dar ascultă-mă: voi scrie şi simfonia noastră, a poporului acesta aproape învins de războiul psihotronic. Va începe ca o doină jelită, o doină care aproape îţi va rupe inima, o strigare spre Univers căreia-i va răspunde tunetul talgerelor amplificat de ecourile pereţilor de stâncă, bubuitul tobelor, ţipătul instrumentelor de suflat, iar spre sfârşit cornul va anunţa prelung izbânda nu prin pocnete şi artificii, ci prin atingerea duioasă a degetelor peste corzile lăutei.
– O, da, la această atingere, la acest sunet îngeresc va vibra Coloana Infinitului …
– Vor bate ciocănele din lemn pe toaca mânăstirilor …
– Se vor auzi până departe clopotele bisericilor …
– Acoperişurile de şindrilă ale caselor maramureşene le vor ţine isonul prin scârţâitul uşor …
– Tălăngile vor strânge mieii risipiţi pe colnice …
– Naiul format din o mie de fluiere va fi fundalul sonor al căluşarilor … spuse încetişor Nana.

fragment din romanul „Rezervaţia Lacu Roşu să fie închisă la ora 3 p.m.!”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Adina Dumitrescu și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.