Adina Dumitrescu – versuri

Cuvântul Forumului Cultural Al Râmnicului, la deschiderea Sesiunii anuale de comunicări – Centrul de studii medievale şi premoderne „Antim Ivireanul”, (23 – 25 septembrie 2012)

te doare sufletul, Antime?

nu mă întreba, Cerule, făclie a mea,
unde m-apasă,
nu mă întreba dacă şi unde mă doare,
mai bine aruncă-mi Doamne,
piatra ce-o port între degetul mic şi cel mare,
că alta nu-i…
duse-s toate în curtea Mavrocordatului
zid înspre faţă să-i facă.
şi mai sunt pietre purtate
peste umeri domneşti
de brâncoveneşti
până ce clipa buzelor domnilor
sărutând un nisip
doar din gât şi din cap
pe nemeritat
au tăiat.
priveşte-mi roşul potcap
şi nu te teme
că-s puse semne
de iarbă arsă
bătută de coasă
pe înserat,
ceaunul s-o clocote
şi vrăjile clopote,
copite de drac peste mac.
sunt încă viu
şi sunt rază-speranţă,
chiar dacă Marea Moartă privesc,
dinspre umbra Ecaterinei,
rug aprins, ce nu va fi
nici azi şi nici mâine stins,
dreaptă credinţă, cuprins,
sus în cărarea Sionului.
sunt obrocul ce peste ani
va deschide
ascunsul din înnegrite firide,
numele meu dat de ei,
din Iviria Andrei!
sunt doar slujitorul,
transmiţătorul, învăţătorul,
cuvântului Tău cel rămas pe hrisov.
în urma mea,
învăţătura şi binele,
ochiul deschis către cer şi spre lume
inima-mi împărţită azi în predici, didahii
şi mâine,
în Fiore di virtu.
nu mă doare, Stăpâne!
asta mi-e vorba şi fapta,
asta e treapta,
pe care-am urcat în propovedanie
prin strădanie,
lumii să las
la al închinăciunii ceas
cu umilinţă,
de la Tine,
dreapta credinţă.
şi nu m-am sacrificat,
nu mi-am dat
mitra de mitropolit
pe cel roşu potcap de proscris.
schimbătoare culorile
ca şi apele
de pe nisipul lumesc!…
schimbător locul şi focul,
doar dorinţa-credinţa,
umilinţa,
să-mplinească îndemnul ceresc:
lipiţi-vă de biserica voastră
păstrătoare de har,
aripă de măiastră,
isihastă!…

şi doar lumina,
lipsa ei te-o supăra,/ dac-o vrei,/ târându-te pe culoarul labirintului/ de la intrarea-ieşirea din peştera bistriţei/ cu liliecii de pază/ agăţaţi pe rădăcina uscată/ din zidul de-afară al grotei,/ dar roagă-te, nu te văita,/ bucură-te că mergi înainte târâş,/ milimetru cu milimetru,/ doar că nu vezi direcţia/ de ţărâna din ochi şi din gură,/ dar mergi înainte îţi spun eu da, da, da,/ că-napoi nu se poate, /că acesta ţi-e drumul şi bucură-te că parte din tine,/ din umărul drept e mai grea/ din licoarea şi ruga ce pe veci v-a unit,/ ai cum să vezi în trecut prin sinapse/ şi trebuie să te rogi să înveţi,/ ca un orb să priveşti-mulţumeşti,/ că timpul nu stă,/ şi-napoi nu se poate,/ şi nici n-ai mai vrea să retrăieşti,/ înaintează mereu de adusul sinapsei,/ să simţi clipe şi clipa în care din două/ necunoscute voi vă luarăţi de mână/ şi formarăţi întreg,/ să parcurgeţi tot drumul/ şi nu aştepta succubuşi,/ în noaptea veşnică din cărarea târâtă,/ că-s lângă tine mereu, vrei-nu vrei,/ şi nu-i plan şi nu-i musai să fie,/ dar sunt fără voie,/ c-aşa se întâmplă când doi fraţi astrali,/ atinseră jarul cu fruntea/ şi mâna le-a rămas spânzurată de soare,/ ca peştele-n gard la uscat,/ dar nu-i bai,/ că în viaţă cărări sunt destule/ şi dacă acel ce-n picioare se-ndreaptă/ spre-aceeaşi rugă/ şi punct cardinal,/ nu-l ferici că nu cară,/ când de fapt nici n-ai tu cum să ştii,/ ce şi cât duce/ şi umple-te doar de atingerea rocii/ pe care o laşi înapoi,/ de greutatea poverii şi priveşte-n oglinda/ din roca de mică/ de-i la masa lui andru,/ vezi, nu s-ar zice că mergi înainte/ târâş milimetru cu milimetru,/ când de fapt roca-oglindă te-arată mai tânăr decât te ştiam,/ că nu-i uşor să întinereşti tot târând şi cărând,/ undeva e ascuns un ceva,/ e o rugă, un miracol, o zână şi-o floare/ ce te ţine în lacul cu nuferi/ din nesfârşita grădină/ şi bucură-te că sunteţi bine-amândoi,/ sunteţi vii şi băgaţi în acelaşi culoar,/ staţi în gândul oricui vă cunoaşte, /nu întreba cu tine cum rămâne,/ că-ţi rămâne doar c-un cuvânt,/ să o rogi să te ierte,/ să te rogi pentru ea/ şi pentru făclia din meteoritul ce căzu într-o noapte,/ rămânând doar un bob de nisip/ şi nu-i musai să-ţi scuturi pantoful,/ ci doar să înveţi să te rogi pentru el. //

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Adina Dumitrescu și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.