Irina Lucia Mihalca – poesis

Arcada iubirii

Prin aerul blând al serii,
un cântec delicat se rasfiră în armonie,
o bucurie a sufletului,
o evadare în tunelurile nopţii,
o stare de spirit în căutarea nectarului vieţii,
şoapte arse de căldura viselor pierdute.
Cu mâinile atingi fiecare sunet,
din melodie extragi cheia înţelegerii.
În tăcere, inima ta naufragiază,
lumea se termină aici
atunci când natura se odihneşte.
La malul curbat deasupra orizontului albastru,
duhul tău se linişteşte.
Un fâlfâit de aripi şi binecuvântarea albă,
departe-ai ajuns, acum simţi
pacea abandonului în ceaţa sfârşitului.

Cristal strălucitor pentru ca îngerii să îţi deschidă calea…

*
Tandreţe…

Tandreţe,
dincolo de vuietul literelor,
oare ce există în râul acestui cuvânt?

Geneza primei atingeri,
uvertura constelaţiilor inimii,
petale colorate de gânduri fluide,
sărutul acesta nedefinit de lumină stelară,
freamătul cuvântului care se joacă în inima ta,
tăcerea şi vibraţia înaltă care aleargă prin tine,
îndemnul irezistibil de a spune ceea ce simţi,
visele răsărite din farmecul zilei de mâine,
strălucirea razelor care navighează
pe aceste sentimente,
ochiul tău
atins de ochiul meu
sau poezia din privirile noastre?

Vom şti vreodată?!

*
Celălalt trup ~ o nouă viaţă

Vuietul veşniciei auzit noaptea tăia timpul în două
coborât din cer pe pământ împungându-l ca un ac

Calea lacrimilor suspină pe cer,
Iute ca privirea femeii un sunet subţire
îndoi cerul în lumină şi întuneric.

Dintr-o îndepărtată nostalgie o tristă melodie
voia să cârpească viaţa acolo unde sunetul
o sfâşiase în două …

La stânga sunetului era noaptea,
la dreapta lui era ziua,
univers presărat cu picături de apă şi prezenturi.

Începând să respire muzica se strecură prin labirint,
călcându-şi umbra plină de apă în Canalul Miracolelor,
Timpul femeii nu curge pe aceeaşi cale cu timpul bărbatului
spre celălalt trup.

Adevărul e în cuvânt, piatră şi apă…
un distih în oglindă –
Milee dugento con sessanta sei prin Surâsul Cybelei!

Între cer şi pământ, între El şi Ea – doar un timp,
Voalul a căzut dând deoparte cioburile,
întunericul deveni lumină,
disperarea – speranţă,
durerea – bucurie,
depărtarea – simbioză,
singurătatea – întreg,
– Voi fi cu tine până la sfârşitul Timpului!

În palma ei atingerea literei-mamă ebraice Shin,
Îi citi sărutul – Să fii fericită cât îţi stă în putinţă!

Călător în univers după sufletul stelar spre noul acum,
sufletul încarcerat, eliberat de trup,
caută un strop de apă şi-un strop de timp,
înghiţi din lacrimile Maicii Domnului
în secţiunea de aur a timpului cu veşnicia.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Irina Lucia Mihalca – poesis

  1. Sava Sifora zice:

    Frumos felicitäri !

Comentariile sunt închise.