Emilia Ţuţuianu: Adevăr, Bine şi Frumos în ,,Arta de a trăi – dialoguri cu trecutul”, autor Ovidiu Cătălin Caraiman

Cicero – homo universalis – cel care a avut o profundă influenţă asupra literaturii latine afirma că rolul filosofiei este să vindece sufletul.
Atras de filozofie, Ovidiu Cătălin Caraiman încearcă să dea o definiţie unui posibil nou mod de a trăi. Exisă o artă a dialogului, există o artă a iubirii, a supravieţuirii, există chiar şi o artă în design-ul vestimentar – de ce nu ar exista şi o artă de a trăi ? …o Artă care să le cuprindă pe toate la un loc!?
Dacă nu ar exista filosofi între zidurile unei cetăţii sau a unei naţiuni şi dacă cei care astăzi se numesc regi şi stăpânitori nu ar fi cu adevărat gânditori în folosul comunităţii, într-un mod cât mai adecvat societăţii de azi, în care puterea politică şi filosofică să tindă pentru binele omului şi naturii – atunci nu va dispărea niciodată mizeria care ne înconjoară şi neamul omenesc va ajunge într-un grav impas.
Dacă cineva, de exemplu un literat, ar vorbi incorect şi subiectiv, sau cineva care ar vrea să treacă drept cântăreţ, artist, ar cânta fals, s-ar face de ruşine tocmai prin faptul că greşeşte acolo unde pretinde că este cunoscător, tot aşa un Filosof care greşeşte în felul său de viaţă se poate face de ocară atunci când se poticneşte în rolul său de Învăţător, pretinzând a cunoaște Ştiinţa Vieţii.
Autorul volumului Arta de a trăi – Dialoguri cu trecutul, Ovidiu Cătălin Caraiman ne arată că filosofia este medicina sufletului şi ne arată modalitatea de cunoaştere a sufletului prin gândirea unor mari filosofi.
Fire autodidactă, cu o aleasă educaţie, oferită de părinţii săi Georgeta şi Gigel Caraiman, cărora le-a rămas recunoscător, autorul ne mărturiseşte în paginile volumului Arta de a trăi – Dialoguri cu trecutul – că nu poţi avea parte de libertate decât fiind ,,sclavul” filosofiei pentru că filosofia este Legea Vieţii.
Istoricul Aulus Gellius (125 – cca. 180 d. Ch.), ne arată că atunci când literatura şi învăţăturile filosofiei pătrund într-un univers pervers şi decăzut, ca într-un vas stricat şi murdar – ele se schimbă, se transformă şi dispar în timp. Filosoful Gellius ne mărturiseşte în Nopţile atice că însuşi Aristotel preda în Lyceum două feluri de lecţii: unele exoterice (exoterici dicerentur), altele acroatice (partium Acroatici) sau orale (acestea din urmă vizând cunoştinţe atât de profunde încât la aceste întâlniri ar fi participat chiar regele Alexandru) – tocmai pentru a deschide drumul spre cunoaştere şi înţelegere.
Omul amnezic al postmodernităţii, cel care se uită la Celălalt până la uitarea de sine, nu mai are cum să înţeleagă că filosofia ocultă este sora filosofiei instituţionalizate (să-i spunem „scolastice“) şi cele două discipline au acelaşi tată, pe filosoful Aristotel.
Ovidiu Cătălin Caraiman cu sârguinţă şi energie, picurând din apa izvorului filosofic antic încearcă să insufle Adevărul, Frumosul, Binele dar mai ales puterea de a găsi drumul spre Fericire şi împlinirea viselor generaţiilor de copii pe care îi formează ca îndrumător.
Cei mici au obiceiul să-şi facă mici răutăţi unora altora, cei mari sunt spaima celor mici – pentru Binele care îl fac sau pentru binele care nu-l fac – şi atunci autorul – Ovidiu Cătălin Caraiman – ne arată cât de răspunzători de obscuritatea şi nefericirea lor suntem noi toţi.
Mă întreb de ce unii ,,oamenii mari” care vin în mijlocul nostru nu sunt suficient de cunoscuţi!? Isus n-a fost cunoscut, Socrate şi Shakespeare nu au fost cunoscuţi, ei au fost recunoscuţi abia când nu au mai existat. Aceasta este arta pe care autorul volumului Arta de a trăi – dialoguri cu trecutul, încearcă să ne-o facă cunoscută.
Nietzsche spunea că ,,în lume cele mai bune lucruri nu valorează nimic fără cineva care să le reprezinte mai întâi” pe aceşti actori poporul îi numeşte Oameni Mari.
Onoarea, Onestitatea, Vanitatea – dar mai ales – Valoarea fiecărui Om, cât preţuieşte el, ce este silit să primească şi nu este potrivit cu adevărul sau valoarea sa, sunt elemente care compun volumul Arta de a trăi – dialoguri cu trecutul.
,,În fiecare om există un Soare, totul este să îl lăsăm să ardă” ne mărturisea marele Socrate înainte de a muri, eu aş spune că Cunoaşterea şi Cultura trebuie să fie un soare interior pentru cei ce doresc o existenţă trăită în spiritul Adevărului, Binelui şi Frumosului.

 


(
foto Emilia Ţuţuianu)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Emilia Tutuianu, Ovidiu Cătălin Caraiman și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.