Medicină si muzică – dr. Epifanie Cozărescu

Era tot iulie – sau, poate, august. Vară. Vară deplină, chiar şi în această staţiune montană, Slănic Moldova. Mă aflam la o cură de ape minerale, împreună cu colegul Nelu Marcovici sau Mitică Matală – sau cu amândoi. Proaspeţi gazetari – şi bolnavi ? Da. Dar nu cine ştie ce – vorba cântecului. Efectul celor cinci ani de cămin şi cantină studenţească, al celor doi-trei ani de gazetărie gâfâită la ziarul de tineret: 15-20 de zile de teren pe lună, mâncat pe apucate, dormit prin sordide „case de oaspeţi” la regiuni şi raioane ori, în Bucureşti, în aşa-zise cămine ale Editurii Scânteia (locuinţă proprie, de cele mai multe ori o garsonieră de grad inferior, după şase-şapte ani de aşteptare; „Clasa muncitoare, mai întâi” – se zicea, şi nu se zicea rău). Aşa că, astfel căptuşiţi de viaţă şi meseria liber aleasă, te mai pocnea câte un ulceraş, îţi mai punea piedica o răzvrătită de gastrită, o prea-grăbită hepatită (,gălbinare, formă simplă !) – ce nu i se putea întâmpla unui gazetar tânăr şi avântat! ? în afară de, doamne fereşte, o alunecare dintr-un tren aglomerat (agăţat de scara vagonului) o izbitură de maşină (din neatenţie, fireşte). Şi atunci, la doi-trei ani (poate şi mai des) beneficiam de un bilet la tratament. Aşa că, într-un iulie, cum spuneam (sau, poate, într-un august) mă aflam la Slănic Moldova împreună cu Nelu Marcovici sau Mitică Matală – sau cu amândoi: Marcovici, ispitit de frumuseţea atâtor fete (mai ales, studente) după care alerga toată ziua; Matală, ispitit de cele „trei sute de trepte” ale unui mic munte din mijlocul orăşelului, pe care le urca în fiecare dimineaţă, contra cronometru; eu, ispitit de lene şi de „Izvorul 36″ (unicul restaurant din staţiune) unde se degusta „ţurgumerol ambartonat cu bicfus şi tâmisit cu abadix”.
Dar ceea ce ne-a impresionat profund a fost/a rămas doctorul de la cabinetul vilei noastre: Epifanie Cozărescu. De la numele exotic şi până la originale provocări intelectuale – totul ne impresiona şi ne intriga; eram în faţa unei enigme greu de pătruns. Ne refăcea, uneori, secvenţe din „vremuri de demult” – şi simţeam cum ni se îndepărta câte o ceaţă de pe creierul şi ochii noştri.
într-o zi ne-a avertizat să ne întoarcem imediat la vilă, după masa de seară. Aşa am făcut. Nu numai noi, aproape toţi chiriaşii vilei: vreo 15-20. în holul spaţios fuseseră aduse scaune. Apare doctorul, însoţit de un tânăr – şi gândul m-a trimis brusc la Ciprian Porumbescu, aşa cum îl ştiam din fotografii; semănau leit la chip, statură şi frumuseţe. A scos dintr-o cutie o vioară – şi-a început să cânte. O melodie vrăjită, care ne-a purtat pe tărâmuri de neatins cu mintea. „V-am interpretat „Balada” lui Ciprian Porumbescu” – a zis tânărul, ştergându-şi fruntea c-o batistă. „Este fiul meu – a explicat doctorul – este student la Conservator”. De atunci, în puţinele zile până la încheierea curei, am petrecut toate serile în holul vilei, vrăjiţi de vioara noului Ciprian – Radu Cozărescu.
La despărţire, am promis doctorului că, de câte ori vom avea ocazia, în drumurile noastre prin ţară, vom poposi în oraşul lui, Roman, îl vom căuta, vom convorbi. Nu‘ş‘ cum se face, dar nu l-am mai întâlnit de atunci (nici la Slănic n-am mai fost!). Nici pe el, nici pe fiul iui.
…Printr-o întâmplare, acum câteva zile, un bun prieten, scriitorul Emil Lungeanu, îmi dă la telefon pe cineva: „Bună ziua, ce mai faceţi ?” – n-am recunoscut vocea. Era Radu Cozărescu. Ciprian. Ne-am întâlnit, ne-am mărturisit. Nu-i loc aici de relatat cronica anilor care ne-au despărţit. Dar, succint, lucrurile se petrec astfel: doctorul Epifanie Cozărescu (născut la Cernăuţi, cu studii la acelaşi liceu – „Aron Pumnul” – la care învăţase Mihai Eminescu) a fost, s-a impus drept unul dintre medicii de marcă ai României, iar pentru oraşul Roman – poate cel mai de vază şi cinstit cetăţean în slujba semenilor (distins, de altfel, cu titlul de Cetăţean de Onoare al urbei). Creatorul Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman; al unei cronici a Spitalului Municipal „Precista Mare” (cu o tradiţie de 200 de ani) şi al muzeului aferent. A scris cărţi („Paramedicalia”) volume de poezii şi amintiri. A trăit 96 de ani, trecând la cele veşnice în glorie şi stima tuturor. (Asupra vieţii şi destinului acestui om deosebit voi mai reveni, cu alt prilej).
Radu Cozărescu, fiul-emblemă al ilustrului tată, şi-a desăvârşit studiile muzicale, este dirijor şi preşedintele Asociaţiei Culturale „Societatea Muzica” din Bucureşti, înfiinţată în 1972 (la iniţiativa sa) ca o continuare a vechii Societăţi Simfonice „Muzica” (fondată în anul 1922). Trăieşte în Capitală, are o familie frumoasă – şi este profesor de muzică Ia Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu”. (Şi asupra valoroaselor lui fapte de cultură voi reveni).
închei aceste sumare consideraţii cu o strofă-mărturisire de credinţă şi epitaf, aparţinând doctorului Epifanie Cozărescu: „Medicină, dragă medicină / De la tine le învăţ pe toate: / Inimă deschisă, încredere deplină, l Fiecare om să-mi fie frate”.

Ion Andreiţă 
Bucureştiul literar şi artistic, Anul III, nr. 7 (22), iulie 2013

BRAŢ LA BRAŢ CU JULIETA
I. Braţ la braţ din prima zi,
Pornind cu voioşie,
Am crezut că drumul vieţii ne va fi Presărat mereu cu flori de iasomie.
Ci cruda soartă nu ne-a ocolit Cu lovituri haine,
Dar nu ne-a despărţit,
Nici n-a putut să ne încline!
Aşa, nici eu nu te-am uitat Nici pe : x cealaltă: Medicina,
Căci, diferit, . m-aţi ajutat în lupta mea cu bolile, bătu-le-ar vina!

SUCCESIUNEA a II- a

Ziua bună dragi copii şi copilaşi!
Radu cu Mihaela; Ionica, Măriuţa, Ştefanei
Dacă biata măiculiţa noastră, Julieta, a plecat Şi eu mă-nclin încet spre aceeaşi despărţire, îmi pare că şi timpul ne e dat Să lămurim niţel a voastră moştenire.
Dar care dintre toate e mai preţuită Şi o să vă rămână de la noi?
Desigur IUBIREA NESFÂRŞITĂ Şi nici o ancontrare mânioasă între voi!
Astfel să vă alcătuiţi în casă Pe lângă alte bune câte sunt Un colţ de fericire-aleasă Ca şi raiul pe pământ.     versuri  dr. Epifanie Cozărescu

articol de Radu Cozărescu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Epifanie Cozărescu, Radu Cozărescu și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Medicină si muzică – dr. Epifanie Cozărescu

  1. Horga Mihai zice:

    Bucurie și regret…bucurie că am cunoscut un om de o aleasă omenie,un erudit,un patriot-etalon…
    regret că l-am cunoscut atât de târziu,prea puțină vreme…dar, bucuria învinge regretul!

Comentariile sunt închise.