Un artist al văii Bistriţei – Adolph A. Chevallier

Un mare fiu al Neamţului, necunoscut (şi nerecunoscut) îndeajuns pentru câte a făcut el pentru judeţul Neamţ, este fotograful Adolph A. Chevallier. Nu este pomenit foarte des, decât cu ocazia utilizării fotografiilor lui la diferite manifestări, şi pentru faptul că numele lui nu a fost înscris prin dicţionarele apărute nici înainte de 1944 nici după; înainte pentru că nu era, probabil, considerat o personalitate marcantă a vremii pentru a fi recunscută pe plan naţional, după – pentru că fusese un slujitor al Curţii Regale. Deşi acest artist, prin miile de fotografii făcute la început de secol XX pe Valea Bistriţei dar şi în Piatra Neamţ, fotografii devenite cărţi poştale ilustrate, a dus judeţul Neamţ, implicit şi România, în toată lumea. Aceste cărţi poştale au circulat pe tot globul în perioada anilor 1920-1930.

Câteva date despre el ne oferă, totuşi, doi autori importanţi de dicţionare din Neamţ: Constantin Prangati („Dicţionarul oamenilor de seamă din judeţul Neamţ”) şi Constantin Tomşa („Calendarul personalităţilor din judeţul Neamţ”, încă netipărit). Însă, ca în multe alte biografii, şi la biografia acestuia întâlnim date de naştere şi deces diferite: după primul (CP), Chevallier s-ar fi născut în 1880 şi decedat în 1962, după cel de-al doilea (CT) s-ar fi născut la 7 noiembrie 1881 şi decedat la 29 aprilie 1963.

Cert este că vestitul fotograf „regal” s-a născut la Barnar, comuna Broşteni (atunci aparţinătoare judeţului Neamţ), din tată elveţian, ajuns în ţinutul Neamţului în calitatea de specialist forestier (iată că, pe atunci, muncitorii din Occident trudeau prin pădurile româneşti). A făcut studiile liceale la Fălticeni, la „Nicu Gane”, fiind coleg de clasă cu Mihail Sadoveanu. Tot la Fălticeni s-a împrietenit, pentru totdeauna, cu cărturarul de mai târziu G.T. Kirileanu, de la care a preluat dragostea pentru tradiţiile populare româneşti. De aici şi faptul că, majoritatea fotografiilor rămase de la acesta ilustrează ocupaţiile şi obiceiurile Văii Bistriţei dar şi frumuseţea arhitecturii ţărăneşti, frumuseţea costumelor populare ale Neamţului, chiar îndeletnicirile feminine din zonă.

Meseria de fotograf a învăţat-o la Cernăuţi şi în Elveţia, la Lausanne şi Viena, dar a practicat-o apoi, toată viaţa, în România, devenind fotograf al Curţii Regale a României. Astfel, prin Brevetul Regal nr. 878 din 12 decembrie 1921 i se conferea lui Ad. A. Chevallier, fotograf din Piatra Neamţ, titlul de „Furnizor al Curţii Regale”. În perioada Primului Război Mondial se stabilise la Piatra Neamţ, unde şi-a deschis şi un atelier particular lângă Liceul „Petru Rareş” (vezi foto).

Chevallier ne-a lăsat moştenire mii de fotografii-document. Datorită lui avem azi fotografii cu George Enescu, Regele Ferdinand şi Regina Maria, generalul Berthelot înconjurat de ofiţeri români şi străini etc. Artistul a avut, spre sfârşitul vieţii, o soartă nefericită: supus la tot felul de persecuţii de regimul comunist venit la putere după 1944, este nevoit să emigreze în ţara sa de origine. În 1945 se stabileşte la Bucureşti, iar în 1948 părăseşte România şi va trăi cu dorul de meleagurile nemţene până la sfârşitul vieţii. Moare la Lausanne, în 1962, fără să i se mai ofere posibilitatea de a mai revedea „frumosul în care mi-a fost dat să-mi petrec o mare parte a vieţii… Bistriţa pe care n-o s-o revăz”- cum scrie el, întristat, unor prieteni rămaşi în România.

Cărţile poştale cu ilustraţiile lui Chevallier au devenit subiect de atracţie pentru colecţionarii din toată ţara. Muzeul de etnografie Piatra Neamţ deţine peste 200 de fotografii ale acestuia (clişee pe sticlă, matriţa originală), cele mai multe achiziţionate de la G. T. Kirileanu (în 1976), iar încă vreo 27 achiziţionate de Complexul muzeal judeţean Neamţ de la un colecţionar particular prin 2007. O parte din ilustraţiile vestitului fotograf au fost utilizate de etnograful Elena Florescu, în 1990, la ilustrarea cărţii „Tradiţii populare de pe Valea Bistriţei”. Majoritatea fotografiilor originale ale lui Chevallier se află la Muzeul Naţional de Istorie al României.

zch.ro

***

Relaţiile lui G.T. Kirileanu cu Mihail Sadoveanu, după 1944, n-au fost din cele mai bune. Când, în februarie 1949, i-a scris, pe adresa prezidiului Marii Adăpări Naţionale, protestând că autorităţile din Piatra Neamţ au schimbat numele străzii Ştefan cel Mare cu acela al lui Maxim Gorki, că, de asemenea, au fost schimbate numele străzilor Alexandru cel Bun şi Petru Rareş cu alte nume ruseşti, Puşkin şi Lenin, n-a primit niciun răspuns din partea celui ce avea mari demnităţi în Stat. Altă dată, când i-a cerut sprijin lui Mihail Sadoveanu şi lui C.I. Parhon pentru Dimitrie Gusti, umilit de comunişti, demersul acestora pe lângă Teohari Georgescu, ministru de Interne între anii 1945 şi 1952, aceştia – scria G.T. Kirileanu în jurnalul său, la 1 mai 1956 – „n-au putut face prea mult“.

Şi totuşi, Kirileanu, cu dezvoltatul său simţ al valorilor şi cu marile sale calităţi umane a fost întristat când a aflat, în 1958, că marele scriitor era bolnav, internat într-un sanatoriu din Elveţia. Ar fi voit să-i scrie acolo dar nu-i ştia adresa. Şi-a amintit atunci de vechiul său prieten Adolphe Chevallier, un celebru fotograf, născut în Barnar, comuna Broşteni, în 1880, însă la origine francez elveţian, care fusese coleg de gimnaziu, la Fălticeni, cu Mihail Sadoveanu. L-a rugat pe acesta să-i afle adresa şi să-i scrie. Nici acesta nu-i ştia adresa şi s-a adresat legaţiei române din Berna, cu rugămintea să facă să-i parvină scrisoarea.

Adolphe Chevallier a fost constrâns să se repatrieze în Elveţia în anul 1940, unde s-a stins din viaţă în 1962, la Lausanne.

Iată copia scrisorii, aflată în fondul de manuscrise al lui G.T. Kirileanu, de la Biblioteca Academiei Române.

*

Copie pentru Domnul Gh.T. Kirileanu

Baden 6 iunie 1958. Cantonul Aargau

Adresa Bruggerstrasse No. 117

 

Mult stimate Domnule Mihai Sadoveanu,

 

Consăteanul meu, domnul Gh.T. Kirileanu, membru corespondent al Academiei Române, care anul trecut a donat casa cu biblioteca ce-i aparţinea oraşului Piatra Neamţ, îmi scria că sunteţi bolnav într-un spital aci în Elveţia şi să caut a va vizita.

Vă cunosc de pe când eram elevi ai Gimnaziului din Folticeni şi legătura dintre noi a fost filatelia. Eu fiind mai tânăr, nu v-am fost coleg de clasă, dar duminicile ne jucam de-a haiducii la Buciumeni-Oprişani şi aveaţi a fi Iancu Jianu; v-am servit în ceată ca iscoadă, nu pentru că aş fi fost voinic şi vânjos cum eraţi, ci pentru că fugeam cel mai repede. Mulţi ani în urmă, trecusem de vârsta de 40 de ani, locuiam la Piatra Neamţ, având de executat lucrări fotografice pentru diferite instituţii de Stat ca Ministerul Lucrărilor Publice, Propagandă, Turism, Comisiunea Monumentelor Istorice etc. Aveam a fi adeseori la Bucureşti, ducându-mă odată la Baia Centrală; eraţi acolo, după ce vă îmbăiaseţi, înfăşurat în cearceaf, v-am recunoscut imediat şi ca să deschid vorba am început a vă spune că sau eu v-am rămas, încă din copilărie, dator cu 75 bani, sau D-voastră mie.

M-am minunat, căci fără să staţi mult a gândi mi-aţi spus numele şi că eram din Broşteni.

Mă ficsasem la Piatra Neamţ, căci de acolo, când mă apuca dorul de locul copilăriei mele, mă duceam în susul frumoasei Bistriţa, mama noastră, cum îmi scria D-l Kirileanu, că am fi fraţi… şi aşa şi este, mă duceam la scumpul meu Barnar, localitate complet izolată, foarte aproape de renumitele Toance, cu faimoasa Piatra lui Toader, când plutaşii ajung la anumit punct, în apropierea ei, partea de dinainte a plutei se înfundă ca într-o cascadă, încât apele le ajunge aproape de genunchi, dar mai înainte îşi fac cruce, spun Doamne ajută şi ridică cârma în sus, deoarece dânşii mai mult nu pot face.

Micul sălbatec ce eram la vârsta de 7 ani, când am fost dus la şcoala din Broşteni, era într-o duminică, zi cu soare, primul sat în calea mea a fost Holda… case multe, lume frumos îmbrăcată de sărbătoare, în faţa cârciumei, hora, joc la cântec de scripcă şi cobză, fete şi flăcăi dându-se în scrânciob, altă minune ce mi-a fost dat să văz în satul de baştină al Domnului Kirileanu, care acum, ca şi toată suflarea românească, vă duce grija.

Neştiindu-vă adresa, trimit aceste rânduri Legaţiei Române din Berna, cu rugămintea să dispună necesarele.

Sper să-mi fie dat să vă revăz acum când sunt pe calea celor 77 ani, bine restabilit ca sănătate.

Am fost şi eu bolnav, internat în spitalul Nestlé, la Lausanne, şi am învăţat a-mi da seamă ce fel sunt înzestraţi pentru îngrijirea bolnavilor.

Ajutaţi pe cei ce se ocupă a vă vindeca punând din parte-vă, ca contribuţie, credinţa fermă că vă veţi vindeca, în care scop moralul are mare şi totală înrâurire.

Ziceţi-vă: am să-mi recapăt sănătatea! Şi aşa va fi!

Amin!

 Adolphe A. Chevallier.

N.B.

Această scrisoare este exactă prin interpunere de hârtie calc şi aceea destinată Domnului Sadoveanu, a fost scrisă cu cerneală de culoarea aceasta, deoarece tocul cu care am întrebuinţat cerneala îmi convine mai bine.   bucovina-literara.scriitor.org

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Adolph A. Chevallier și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Un artist al văii Bistriţei – Adolph A. Chevallier

  1. Horga Mihai zice:

    Foarte interesant!…câte or mai fi și nu le știm…păcat că politica se amestecă în destinele oamenilor! Nedreptăți au fost și vor mai fi. Personal, nu sunt de acord cu schimbarea denumirii unor străzi(de ex. La Roman, str.Florilor,fără conotație politică-în Bd.Roman Mușat) Nici cu demolarea de statui-greșit s-au demolat toate statuile soldatului sovietic, care, de fapt, a dus greul războiului…
    În Germania, oamenii puneau flori la statuia lui Napoleon, care le făcuse destul rău…am întrebat: de ce mai puneți flori?-răspuns: asta-i istoria! Mulțumesc pt. articol!

Comentariile sunt închise.