Lucian Gruia: Ionel Marin – Lumina eternă a sufletului

Picături de timp-coperta
A publicat până în prezent nouă volume individuale de versuri: Prinţul astral, 2006; (ediţie bilingvă româno-italiană); Inimă stea în devenire (ediţia I), 2007; (ediţia II), 2008; (ediţie bilingvă româno-engleză); Crâmpei de veşnicie, 2007; (ediţie bilingvă româno-italiană); Crinul din inimă (ediţia I), 2007; (ediţia II), Galaţi, 2008; Nestinse amurguri, Galaţi, 2008; Punţi spre iubire, 2009; Printre ani, lacrima netimpului, 2010.
Al zecelea volum de versuri, pe care-l comentăm în continuare, se intitulează Picături de timp (Ed. Armonii culturale, Adjud, 2011) şi este prefaţat de scriitorul Gh. A. Stroia. Volumul este structurat în două părţi, I. Picături de timp şi II. Candela luminii. Ionel Marin, deşi aspru încercat de viaţă, rămâne ataşat valorilor tradiţionale româneşti: moralitatea, respectul familiei, patriotismul, credinţa creştin-ortodoxă şi nu cade în ateism. Acum, cu trecerea anilor, deşi rana sufletească nu s-a cicatrizat, credinţa în Dumnezeu i-a mai alinat suferinţa, autorul împăcându-se cu destinul: “În pragul casei,/ Roua viselor acoperă/ Rana din inimi, /(…)/ Smerita lumină/ Sparge povara cuvintelor,/ Mister şi tandreţe/ Roua dimineţilor spală/ Zăpada neagră de amintiri…” (Roua din vise) Băiatul plecat în eternitate este apelat ca “mesager astral”. Spre el se îndreaptă gândurile pline de dor ale tatălui: “Călătoreşte pe Căile cerului/ Bogdan, îmbrăcat cu haina albastră/ A norilor neîntinaţi…/ Este viu, în ecouri nestinse,/ Mereu înfrunzite de doruri…/ Mesager astral, neschimbat la chip,/ Veghează, trimite tainice semne,/ Din cereasca Lui casă, candelă,/ Făclie roditoare de speranţe./ Bogdan merge pe poteca din interior,/ Nu mai simte frigul, plânsul clipelor,/ Aleargă prin tainice întinderi,/ Vorbeşte cu stelele, ne trimite/ Vise, ecouri din nesfârşirea/ Luminilor Împărăţiei Iubirilor… (Mesager astral)
O temă importantă în lirica lui Ionel Marin, o constituie credinţa în Dumnezeu, singurul care ne călăuzeşte spre lumină, dacă ne lepădăm de păcate şi care ne va mântui, dacă îi suntem credincioşi: “Fără busola magică a Domnului,/ Nu voi găsi labirintul/ Ce duce la izbăvire./ Dorul de albastru/ Devine o tristă iluzie.” (Umbra zilei) Alte poezii sunt dedicate lui Iisus (Nestinse gânduri) care s-a jertfit pentru noi şi Fecioarei Maria (În coliba de lumină) Uneori, poeziile autorului devin adevărate rugăciuni: “Rogu-te, Doamne, ajută-ne/ Să rodească iubirea Ta/ În toate sufletele noastre/ Şi să devenim, Părinte,/ Fii buni, ascultători…/ În zâmbetul veşniciei Tale!” (Rugăciune)

Tradiţionalist din fire, ca tot românul adevărat, Ionel Marin se simte parte integrantă a naturii şi trage un semnal de alarmă pentru că astăzi această legătură e ameninţată să se rupă, de către industriaşii lumii şi casta care profită de pe urma acestora: “Prea mulţi vânzători de-ntuneric,/ Aruncă în lumina vieţii cu noroi…/ Ca o rană, Planeta/ Se vede din nori, neîngrijită./ Dragostea, vocea ei divină,/ Ne întoarce la armonie!” (Ca o rană, Planeta)

Pe lângă credinţă şi poezia aduce alinare sufletului greu agresat în epoca noastră: “Rană de cuvinte/ Ce vindecă tăcerea clipei,/ Cu fulgi de lumină,/ Netopiţi de vise./ Umbră subţire,/ În rug ceresc sângerând,/ Luminează,/ Cu flacăra inimii,/ Freamătul viu al netimpului.” (Poezia)

Partea a II-a a volumului reia tema credinţei mântuitoare, în poeme epico-eseistice, scrise cu rară sensibilitate şi deschidere sufletească. Meditaţiile devin o terapie spirituală pe care poetul vrea să o transmită, cuprins de iubire, semenilor: “Moartea este doar o trecere spre alte forme de viaţă. Omul este cea mai frumoasă zămislire a lui Dumnezeu! A rămas în suflet Icoana, cu chipul cel viu, neizgonit de vise şi dureri, ca o comoară a vieţii primite. Lumina cea adâncă aduce şoaptele nemărginite în matca lor şi le transmite, prin ecouri, undelor… (Candela iubirii)
Citind majoritatea volumelor de versuri semnate de Ionel Marin constat că fiecare carte constituie o etapă a evoluţiei stilistice spre lapidaritate expresivă şi esenţializare a mesajului. Adresarea este limpede, confesiunea autentică.
Dragostea de oameni l-a făcut pe Ionel Marin să editeze revista Bogdania, mai mult pe cont propriu, sprijinind mai ales pe elevi şi tinerii debutanţi, adică pe tinerii cu talent literar. Cartea se deschide cu prefaţa sensibilă a scriitorului Gheorghe A. Stroia, din care cităm: “Fără a exagera, se poate spune despre poezia lui Ionel Marin, că este precum o carte magică, un flash existenţial, din care răzbate – până dincolo de despărţitura dintre suflet şi duh – lumina.”
Coperta şi ilustraţiile cărţii sunt realizate cu har de scriitoarea Maricica Stroia.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Ionel Marin și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.