Ştefan Avădanei – gânduri de iarnă

Iarnă cu cântec

Ḯn sfârşit a venit iarna şi a poposit în stradă
Noianul de fulgi ce-l poartă a făcut nămeţi grămadă
De mult timp ninge şi ninge cum mereu am aşteptat
Ne rugam s-avem zăpadă şi acuma ni s-a dat
Dar nici după două zile unii s-au cam săturat.

Oare cât o să mai ţină? După viscol vine gerul
S-a-nfundat şi drum şi case, nu mai circulă şoferul
Jurnaliştii trag s-ajungă pe la cei înzăpeziţi
S-arate ţării şi lumii cât suntem de oropsiţi
Preşedintele, Guvernul, nu pun mâna pe lopeţi
Să scoată pe bieţii oameni de-acolo, de sub nămeţi.

Mă întreb aşa-ntr-o doară, în istoria ăstei ţări
A mai fost vreodată iarnă? Sau doar numai primăveri.
Dacă a mai fost, atuncea cum de-am supravieţuit
Cine ne-a dat ajutoare de-am putut a ţine piept
Cui am cerut pâine, sare, apă proaspată la pet…

Nu veneau la vremi de astea nici Parlament şi nici Rege
Munca şi chiverniseala şi mândria erau lege
Românul era Om vrednic şi ieşea de sub zăpadă
Daţi şi voi omătu-n lături şi nu staţi sub el grămadă!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.