Adina Dumitrescu – versuri

concert din muzică de drac

– de bach vrei să spui,
dacă voie îţi dă vestita hortensie.
toată viaţa ai părut că încurci trăirile şi denumirile.
dacă acum, hai să te las, vrei muzică de drac,
de drac să fie, dar te ştiu neprietenă cu acela
neumblată prin iadul sau fumul
care să-ţi întunece orizontul sau drumul.
– să spunem că acum, nu sunt sigură pe nimic,
nu văd clar nimic,
şi să mai spunem, că din toate care-s pe lume
relele de azi le întrec. funcţionează greu rotiţa ceasului
ce-ar trebui să meargă ceas
lipseşte prinosul, mirosul fructelor căpătate
la maturitate
şi mai ales, azi vederea îmi joacă feste.
văd în moir, ceea ce ar trebui să văd clar,
semnalând ca orice far, marea cu promenada
înserarea. ninsoarea. chemarea şi starea ţării
şi cel mai tare mă supără raportarea
la depărtarea pe care n-o vreau îndreptar
având eu propriu-mi umbrar.
ca la tinereţe, kalinka, spune mândreţe de adult.
aş vrea să-l ascult,
dar îi scârţâie braţele. moţăie şi el, ca toţi, a iluzie pierdută,
dizolvată în curgere, risipită.
nesigură i-e marginea, ca şi-a mea,
înnegrită imaginea, vede cenuşă şi mai ales fumul din drum,
funigei. puncte nepunctate sau fără icul oprit
infinite contrapuncte în întoarcere.
şi pierdem, dăm uitării sâmburele amintindu-ne marginile
ca şi când dracul zilelor astea, şi-ar băga mereu coada.
– şi-o băga, dar găseşti tu soluţia,
că doar nu-ţi dispărură din casă muzici mari muzici
ruzincile sufletului, tulnicul colnicului şi sângele voinicului
imaginat.
– s-o crezi tu! uită-le colea, întregi pe veci,
dar n-ar trebui să mi se-afunde nicicând cărările, zările să-mi fie
când negre, când gri, când ele-s albastre.
cred că voi folosi o claviatură cu ciocănele,
un opritor de vibraţie a coardelor
– ei, vezi? când spun eu bach…
– ba drac, voi pune cum ţi-am promis, un ac, un ic
mai nimic şi mă las, după glas, pe pădure…

27 ianuarie 2014

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Adina Dumitrescu și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.