Adina Dumitrescu – în ziua aceea

trunchiuri de arbori fugeau înapoi
cu mine frunzarul cortină şerpuitoare de verde
îmi regla respiraţia,
însoţeam linia albă a depărtărilor călcând-o deseori ca-ntr-un vals,
auzeam şoapta schimbătorului de viteze,
ascultam glas neuitat,
uite-acum, nu sunt grăbit.
săptămâna aceasta hrăneşte-te doar cu mine
înapoi voi pleca.
de acolo vei auzi numai primele mele cuvinte
da, da, da, memelinga, nu-mi place memelinga, ta, ta, ta.
raze fierbinţi colorau spatele cămăşilor
străzilor acoperite de scrâşnete, de funingine,
picuri de ploaie, vreo doi, trei stropi
aduceau speranţa-ncolţirii gândului că s-a făcut dintr-o dată lumină
nici n-am ştiut profilul acelei icoane cu vălul de păr alb şi adidaşi.
rotocoale făcea pământul
spre sfârşitul anotimpului secetos,
sprijineam peretele,
mâini fierbinţi frământau
coamele dealurilor ascunse de mine,
cuţite nevăzute-mi spintecau spatele,
coloana, inima loc să aibă să bată
cavalcada buieştrilor scăpaţi de sub ham,
eram una peretelui, stropi de sânge-l roşeau
mă-nsoţeau picăturile prelinse
creştea iarba,
se-nfrăţeau firele verzi ale grâului
însemnând calendarul sfinţilor
cu ziua aceea.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Adina Dumitrescu și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.