George Petrovai – poeme

Urări de noul an

Sfârşit e anul şi îmi pare
că ne-a tratat ca pe duşmani –
deşi ni-i datoria mare,
urez un sincer “La mulţi ani”!

N-avem motive să ne-ncredem
că-n noul an n-om fi sărmani –
cu toate astea-n legi prevedem
belşug în case pe mulţi ani.

Ne-am oploşit în Europa
cu cete de milogi ţigani
şi nu ne-a deranjat sincopa
cu romi pribegi şi fără bani.

Dar cum pe lume se plăteşte
tot răul scurs din bădărani,
românilor li se acreşte
cu descendenţa din romani…

Suntem ce-am fost, ba chiar mai mult:
popor statornic de ţărani,
ce îşi doresc ca mai demult
comori în suflet şi mulţi ani.

Atâta doar că-n aste vremuri
schimbară plac-ai noşti faliţi,
încât urez printre îndemnuri:
Voi iar ţărani şi-n bani să fiţi!

*

Balada parlamentarului

M-aţi condamnat la Parlament
cu votul vostru-n băşcălie
şi vă simţiţi cam ofensaţi
de lozul din democraţie.

Nu-i cazul, zic, să fiţi frustraţi
şi firul să-l crăpaţi în patru –
suntem popor folclorizat,
unde isteţu-i musai hâtru.

Ce vă rămâne de făcut
de mă-ntrebaţi, vă spun îndată:
Mult haz să faceţi de necaz,
c-atunci îi lesne viaţa toată!…

N-am datorii la nimenea,
nici angajări primejdioase,
deci liber sunt şi-ndependent
să ling caimacul de pe oase.

De fapt, e cazul să o spun
cum că-n politică-i prostie
să te declari independent
când flerul la unire-mbie.

Cu-atât mai abitir în criză,
parlamentarul e dator
să-şi demonstreze sie însuşi
că-i demn de clanul zis popor.

Adept al cumpătării sunt
şi-oi fi întreaga mea viaţă –
să nu te-nfigi la caşcaval,
e ne-ncetata mea povaţă,

ci să ciupeşti doar puţintel
sub ochiul legii somnolente,
şi nimeni nu te va lua
la întrebări prea insistente!

Faţada bine machiată
fiind un vrednic emisar,
n-am teamă că-ntr-un nou mandat
n-oi fi un bun parlamentar.

*
Balada boschetarului

Cum fii suntem ai sorţii oarbe
şi voia noastră-i doar părere,
din faş-am fost menit stăpân
peste speranţele mizere.

Olatul nostru-i necuprins
prin parcuri, beciuri şi canale,
unde doar lipsa preamărim
ca demni supuşi ai vrerii sale.

Avem mândria s-aparţinem
unei fraterne obşti unite,
ca-n creştinismul de-nceputuri,
în care ferm erau ţintite

supreme-nfăptuiri umane,
precum iubirea slobodă, egală,
ori preafrumosul ajutor
dat neputinţei fără fală.

Aşa şi noi ne ducem traiul
cu contribuţii voluntare
în jeg, păduchi şi toate cele
ce-s părţi din vieţile amare…

Desigur, nu-s doar bucurii
în lumea asta prost făcută,
chiar dacă-n vis suim la cer
şi-o desluşim cât e de slută.

Fiind deci viaţa curviştină
cu fericirea omului,
nu strică dacă-i pedepsită
prin sila boschetarului.

Atâta doar că în binomul
format din om şi din viaţă,
pedeapsa omului revine
când se transformă în paiaţă.

Din volumul Iubiri discrete

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în George Petrovai și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.