Emilia Ţuţuianu – versuri

Acceptare

În intervale de ani
tipicul Vis se repetă,
şi-ntr-o lume paralelă,
cu umerii plecaţi păşesc
potrivindu-mi paşii
cu tăcerea din regresul cuvintelor…

Un vânt pribeag mă poartă
peste pământul verde,
zămislitor de viaţă
şi-n mâini cuprind înfiorată
izvoarele cu apă cristalină
în care mă privesc ca-ntr-oglindă…
Aştept şi Tac,
Plâng şi Zâmbesc
…Trăiesc!

***

Pioşenie
                                          Motto: Ieşi-va duhul lor şi
                                                        se vor întoarce în pământ.
                                                       În ziua aceea vor pieri
                                                        toate gândurile lor.
                                                                                             (Ps.145,4)

Mă-ndrept spre casa bunicilor,
Dar ea mă primeşte pustie şi goală,
Mă-ndrept spre căminul părinţilor
ca o pasăre care, după ce şi-a luat zborul,
își caută cuibul plin de
penele ce i-au căzut din aripi.
Mă-ntorc la fiinţa iubită,
cu sufletul plin de dragoste,
să-i spun c-a fost cu mine mereu!
Mă-ntorc, spre tot ce-a fost
tristeţe şi bucurie….
         şi
Vreau să retrăiesc totul…
pentru că timpul devine un hoţ
al vârstelor şi fuge…fuge…fuge
        şi
Atunci, mă voi întoarce către
pământul care mi-a dat fiinţă…
,,din pământ eşti
şi în pământ vei merge!”

***

Bunicul

Pe scaun, sub măr, stă bunicul,
Alături, bastonul de-alun.
Pe rondul de flori stă piticul,
Cioplit dintr-un trunchi de gorun.

Şi-aduce aminte de vremuri trecute
Când mâna-i uşoară în lemn sfredelea,
De-atunci au rămas doar statui tăcute
Şi lacrimi din ochi, cad fără să vrea.

Copilul se uită uimit la bunicul
Şi-i mângâie barba de nea –
Pe lângă ei trece ca vântul
Coroana de frunze,
Şi-odată cu ea…
S-aude un murmur,
Şi apoi cuvântul:
a fost cândva…!

***

Chemarea mărului

Creanga îmi este prea
încărcată de flori.
Vreau să le dăruiesc,
să simt fiori.
Să-mi salte trupu-mi prea lemnos,
în faţa visului frumos
Acelor ce cuprinşi de dor,
cu şoapte dulci îşi spun ce vor…
Să se-mplinească-n viaţa lor.
Şi-atunci îi chem:
„Veniţi cu toţi la umbra mea –
Parfum de măr şi flori de nea,
Sfinţi-va gândul, dragostea,
Şi taina ce se-ascunde-n ea!”

***

Bunica

Ţi-e faţa brăzdată,
de şanţurile durerii.
Ţi-e părul albit,
de povara anilor.
Ţi-s buzele subţiri,
de mânia tăcerii.
Ţi-s ochii adânci,
de mulţimea dorurilor.
Dar sufletul ţi-e plin,
de harul Iubirii,
revărsat asupra Tuturor…

***

Mãrimea Timpului

Zilele şi nopţile se măsoară cu ora.
Unele sunt scurte, altele sunt lungi,
Dar mărimea lor nu depinde de oră
Ci, doar de ţelul la care vrei s-ajungi.

Eu vreau zile şi nopţi ca la Polul Nord
Poate că atunci voi avea Timp
Să Trăiesc, să Gândesc, să Iubesc
Dar, poate că nici atunci,
fiindcă,
Şase luni noapte, şase luni zi,
Se măsoară tot cu ora
…………………………….
Nu-mi rămâne decât timpul
Transformat în Eternitate

***

Iluzie

Când a căzut o petală,
m-am bucurat.
Am crezut că va creşte
Fructul.
Am aşteptat…,dar
el n-a mai apărut.
Atunci mi-am dat seama,
cât de mult am cerut!

***
Cocheta

Ieri – s-a uitat în oglindă şi a crezut
că nu-i suficient de frumoasă;
Azi – şi-a puse gene false,
şi-a dat cu fond de ten,
şi-a conturat buzele cu negru…
Într-un cuvânt: s-a machiat!
A plecat la întâlnire…
dar el n-a venit!
Fardul s-a topit sub lacrimi…
amestecând culorile,
descompunându-i masca.
A rămas doar ea, cu singurătatea ei,
şi cu strigătul ce n-ajungea până la el.

***
Iubire pe internet

S-au cunoscut pe Internet
Ea brunetă – El blond,
El brunet – Iar ea blondă-

ei amândoi blonzi…
    sau
amândoi bruneţi.
Îşi spun că s-au plăcut,
şi-şi dau date şi date,
fişe încărcate cu viaţa lor.
Într-o zi, ea spune că-l iubeşte,
În altă zi, el spune c-o iubeşte.
Mâna se-ntinde a mângâiere,
buzele lor aşteaptă sărutul…
Dar, totul a rămas suspendat,
Între două ecrane…

****
Tradiţie

Cerul e un covor plin de stele
Unele surâd, altele sclipesc sau zâmbesc
Vorbind oamenilor despre marea taină a lumii,
       dar
Ei nu ştiu ce-nseamnă mişcarea
unei stele pe bolta cerească,
Ei nu ştiu dacă stelele mor câte puţin
sau deodată
       dar
Ei ştiu că sufletul este stea
Care, atunci când va cădea,
Se stinge-ncet …şi el şi ea

***
Nostalgie

Ea trece pe stradă făcând paşii mici
şi simte în ceafă, în spate, pe-obraz,
privirile celor ce grav o condamnă:
„Păr verde?!…Păr verde?!…
s-aude ecoul.

Ea merge înainte –
şi vântul pribeag îi mângâie părul…
„-Ce verde închis!?…E pădurea?!
uimit îşi pune-ntrebarea..
Iar fata, încet îi şopteşte:
„-Pădurea e-n sufletul meu,
mi-e dor de pădure şi nu pot să o văd,
şi numai suflarea ta ştie să mângâie,
Pădurea din părul meu.”

***
Salcia

Pletoasă, gânditoare , cu pleoapele închise
Şi vântul dezmierdându-i faldurile grele,
Pe malul solitar al unui râu rămase,
O salcie pletoasă, sub cerul plin de stele.

Era sublim sub lună, când briza ne cuprinse,
Cu braţele ei grele de frunze şi-nfloriri…
Ne-nfioră tainic de amintiri apuse,
Şi-n oglinda apei se-apleacă murmurând:
Tu la izvor, Eu la vărsare
ne legănăm cu vise şi iubiri,
.. cuprinşi de neuitare!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Emilia Tutuianu și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Emilia Ţuţuianu – versuri

  1. doina zice:

    Sensibile, duioase, calde…ca sufletul tău care va străluci veşnic pentru că poartă-n el iubire şi frumos cât nu încape în Univers.

  2. Sava Sifora zice:

    Stimată Doamnă Emilia,
    Am reţinut „Veniţi cu toţi la umbra mea. Sfinţi-va gândul dragostea. Şi taina ce se-ascunde-n ea!”
    Mulţumesc foarte mult !

Comentariile sunt închise.