Să intrăm în taina păcii şi bucuriei aduse de Hristos

IPS Ioachim BacauanulÎn fiecare an, în prejma sărbătorilor de Crăciun, Biserica îi cheamă pe creştini să reguste din fructul bucuriei dumnezeieşti, pentru că în această zi, „în cetatea Ierusalimului s-a născut Mântuitor”. Slava lui Dumnezeu a răsărit prin Hristos în peştera din Betleem, iar de acolo lumina s-a revărsat peste toata creaţia. Suntem chemaţi din nou să primim această lumină, iar mintea noastră să înţeleagă adevărul că Dumnezeu S-a aplecat către noi luând chip de om şi că vine să ne transforme din interior.

Naşterea Domnului înseamnă re-crearea lumii întru lumină, căci prin descoperirea tainei lui Dumnezeu, avem posibilitatea să devenim fiinţe noi prin Duhul Sfânt. Biserica ne invită să intrăm în taina luminii, a păcii şi a bucuriei aduse de Hristos pentru a fi iluminaţi de harul lui Dumnezeu. Inimile noastre trebuie să tresalte de bucurie în ziua Crăciunului, pentru darurile care se revarsă peste noi din prisosul iubirii Sale dumnezeieşti nesfârşite. Chiar dacă suntem săraci, să nu ezităm a ne apropia de peştera lui Iisus unde ne vom împlini de adevărata bogăţie cea în veci nepieritoare.

Naşterea lui Hristos este cea mai mare dintre taine, cea mai densă, care a fost revărsată, din iubirea Tatălui, peste lume. Deci să nu avem teamă, ci să lepădăm toate grijile lumii şi să intrăm în taina iubirii lui Hristos, adică în acest fluviu de lumină şi iubire, să o percepem, şi apoi, încărcaţi cu energie, să o revărsăm mai departe peste lumea care este încă în umbra morţii şi în valea plângerii.

Mă rog Pruncului Iisus ca Anul mântuirii, 2014, sa va aducă tuturor multă sănătate sufletească şi trupească, să vă umple vistieria inimilor cu bogăţii sufleteşti neperisabile, să vă dea puteri înnoitoare izvorâte din energia necreată a lui Dumnezeu, să vă aducă pacea şi liniştea din pacea pe care El a revărsat-o peste lume la plinirea vremii, ca să aveţi dragoste unii faţă de alţii, iar iubirea milostivă a Preasfintei Treimi, să aprindă candela stinsă şi în inimile celor care, din cauza neştiinţei sau a nerodirii credinţei, s-au îndepartat de Dumnezeu.

Sărbători binecuvântate! La mulţi ani!

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul

mesajul al PS Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul la Sărbătoarea Naşterii Domnului şi a Anului Nou 2014

epr.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în PS Ioachim Băcăuanul și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Să intrăm în taina păcii şi bucuriei aduse de Hristos

  1. Mariana Gurza zice:

    Hristos S-a născut! Să-L Slavim!

  2. Mariana Gurza zice:

    La Mulți Ani! Pace și bucurii duhovnicești!

Comentariile sunt închise.