Constantin Enianu – Viaţă şi faţă: Dalai Lama

English: The Seventh Dalai Lama, Tsangyang Gyatso

English: The Seventh Dalai Lama, Tsangyang Gyatso (Photo credit: Wikipedia)

În cei mai apropiaţi munţi de cer, Himalaya, se află Tibetul. Aici, timpul în sine este încremenit. Ţinutul, învăluit în mister, are o singură divinitate şi un singur binefăcător. Cândva, era un loc de basm, neatins de lumea modernă, unde s-a născut o mare cultură şi a apărut o mare religie. Aici, omul s-a apropiat de Divinitate. Cu secole în urmă, Buddha cel viu, numit Bodhisattva, a venit în Tibet să-şi salveze poporul, sub chipul lui Dalai Lama.
Acum 1300 de ani, Tibetul era o mare putere militară. Imperiul său se întindea în China şi India, pe Drumul Mătăsii. În mod ilariant, tocmai în această perioadă militaristă a apărut şi budismul în Tibet, adus la curtea regală de marii înţelepţi indieni. La început, non-violenţa budismului a fost privită cu suspiciune, oamenii de rând fiind mulţumiţi cu zeii lor. O religie filosofică precum budismul, care nu se închina vreunui zeu, era dispreţuită şi înţeleasă în mod greşit. În Tibet, câţiva nobili stăpâneau pământul şi ţăranii care îl lucrau. Acest sistem descuraja orice ambiţie. Cine se năştea nobil era norocos, iar cine se năştea ţăran, rămânea pietrificat în condiţia sa, fără a avea şansa de a ajunge vreodată nobil. Însă budismul a venit cu speranţe noi.
Budismul predica egalitatea între oameni. Tibetanii au început să ia cu asalt mănăstirile, fiindcă, aici, ierarhia avea la bază meritele personale. Chiar şi un ţăran obişnuit putea ajunge în fruntea mănăstirii. Era o revoluţie paşnică împotriva unui sistem învechit. Puterea politică se afla în mâinile oamenilor de rând.

English: Mount Everest North Face as seen from...

Pe măsură ce pătrundea tot mai mult în Tibet, budismul se complica. Fiecare regiune avea propria sa variantă despre religie. Diferite secte budiste conduceau ţinuturile Tibetului. Fiecare sectă avea propria ierarhie, propriile concepţii şi ritualuri. „Această situaţie a durat între 500-1000 de ani – spune profesorul de Studii de Budism Indo-Tibetan, Robert A. F. Thurman, de la Universitatea din Columbia, SUA –, budişti cu adevărat putem spune că au devenit abia după 500 de ani, în sensul în care budismul promovează pacea, respectă viaţa oricărei fiinţe şi are ca scop iluminarea transcendentă, nu bogăţia sau puterea.”

2nd Dalai Lama http://www.simhas.org/files/2Da...

2nd Dalai Lama http://www.simhas.org/files/2Dalai.JPG (Photo credit: Wikipedia)

Începea un nou mileniu şi liniştea spirituală şi politică a Tibetului avea să fie tulburată. Într-un ţinut îndepărtat, barbar, se pregătea o nouă epocă de către mongoli, o rasă războinică, risipită în stepele friguroase din Rusia şi China. Aceste triburi nomade se luptau mereu între ele. Zeul lor era sabia, iar religia, supunerea altor neamuri. În acest mediu exploziv, s-a născut un om care avea să scrie istoria mongolilor, ca un adevărat patriarh al groazei. Unul câte unul, triburile mongole se supuneau săbiei lui. Lumea începuse să-l cunoască pe: Genghis-Han. Triburile nomade îl urmau fără şovăire. Ele aveau acum un ţel şi un drapel propriu. Din aceste triburi s-a născut un popor, iar din săbiile lor, o maşină de război imposibil de oprit, care în secolul XIII a adus peste tot groază şi distrugere. Dar apoi, a venit o vreme când armata mongolă a obosit. Nu războiul îi atrăgea acum, ci comorile civilizaţiei. Voiau să fie regi, nu soldaţi, să întemeieze dinastii şi să ridice monumente întru amintirea lor. Aşa că au hotărât să renunţe la trecutul lor barbar şi să pătrundă într-o lume nouă, a civilizaţiei. În imediata lor vecinătate, era China, o ţară cu o istorie îndelungată şi o tradiţie culturală bogată, pe care mongolii dacă ar fi cotropit-o ar fi stăpânit lumea civilizată. Aşa că hanul Kublai, nepotul lui Genghis, a mutat capitala mongolă în China şi s-a proclamat împărat. Kublai a înţeles că pentru a stăpâni China şi numeroasele ei neamuri, sabia nu-i era de ajuns. Avea nevoie de ceva ce China cunoscuse deja. O filosofie care era mai mult decât o religie.

Kublai Khan, the Great Khan of the Mongol Empi...

Kublai Khan, the Great Khan of the Mongol Empire and Emperor of the Yuan Dynasty. Painting from 1294. (Photo credit: Wikipedia)

Nu departe de China, într-un platou muntos, se afla Tibetul budist. După căutări de 500 de ani, budismul devenise aici o formă de artă. Hanul Kublai găsise răspunsul: aceasta era cultura pe care o căuta, cultura care era pe măsura confucianismului. Budismul tibetan avea să-i ia locul confucianismului. De aceasta avea să se ocupe un înţelept tibetan pe nume Phagpha. Phagpha aparţinea sectei Sakya a budismului tibetan şi era renumit pentru pioşenia şi cunoştinţele sale. În 1253, el a fost chemat la curtea hanului Kublai. Înţeleptul călugăr budist a rămas aici 20 de ani. „El a adus civilizaţia la curtea hanului. La convins pe acesta să înceteze masacrarea chinezilor. Când Kublai credea că într-o zonă sunt prea mulţi chinezi, îşi trimitea armata, care îi omora şi îi arunca într-un lac. Dar apoi Phagpha l-a învăţat budismul şi Kublai a devenit un om pios.”(R. A. F. Thurman). „Hanul Kublai a fost cel mai mare întemeietor de imperiu. El şi-a întemeiat imperiul pe puterea budismului.” (Dr. Prof. Shagdaryn Bira, Asociaţia Internaţională pentru Studii Mongole, Ulan Bator, Mongolia). Un simplu călugăr budist a devenit, astfel, primul preot-rege care a condus Tibetul unit. Secta Sakya, căreia îi aparţinea, a devenit cea mai puternică în Tibet. A fost alianţa perfectă: hanul a primit cultura cu care putea controla China. Călugării, la rândul lor, aveau susţinerea mongolilor lui Kublai. Din acea zi, generaţii de călugări Sakya au condus Tibetul, sub ocrotirea descendenţilor lui Kublai. Dar această eră de pace şi armonie a luat apoi sfârşit. Secolul XIV a adus haos şi revolte în China. Mongolii au fost detronaţi şi alungaţi din ţară.

English: The Tenth Dalai Lama, Tsultrim Gyatso

English: The Tenth Dalai Lama, Tsultrim Gyatso (Photo credit: Wikipedia)

Căderea imperiului mongol a cutremurat Tibetul din temelii. Secta Sakya n-a putut menţine controlul. Haosul a început să domnească. Conducători monastici şi războinici mărunţi au pretins tronul Tibetului. În timp ce ţara cunoştea teroarea, pe înălţimile din vestul Tibetului viaţa curgea la fel ca totdeauna. Oamenii de aici practicau rituri naive, de origine animistă. Nomazii credeau că orice necaz precede venirea unei zeităţi.
În noaptea în care Gredun Truppa s-a născut, hoţii au atacat cortul familiei sale. De frică, mama lui l-a lăsat în staulul vitelor şi a fugit cu restul familiei. Dimineaţa, când s-a întors, a găsit copilul întreg. Pentru nomazi, acest fapt era un semn ceresc. Gredun a ajuns călugăr. Cu capul ras şi plin de idei, el a părăsit viaţa nomadă şi a pornit spre Lhasa, capitala Tibetului. Lhasa era considerat oraşul sfânt. În acelaşi timp, aici se stabilea politica ţării. Corupţia era la ea acasă, iar decadenţa caracteriza cele mai înalte pături ale ierarhiei budiste. Unii preoţi şi călugări practicau forme radicale ale budismului. Unele dintre acestea aveau la bază rituri bazate pe sexul tantric. Dar asemenea practici contraziceau esenţa învăţăturilor lui Duddha, care se bazau pe practicarea abstinenţei. Un savant tăcut, Tsong Khapa, a găsit răspunsul la această dilemă. El a descoperit o cale de a practica riturile tantrice prin meditaţie. Tsong Kappa avea discipoli. Unul din ei era călugărul Gredun Truppa. Toţi aceşti călugări respectau un cod moral strict. Ei întemeiaseră o nouă sectă: Gelugpa, „Model de virtute”. Pentru a se deosebi de alte secte, membrii ei purtau pălării galbene, în locul celor roşii, tradiţionale. Gredun Truppa era unul din cei mai activi membri ai sectei. El călătorea mult şi-şi răspândea învăţăturile în toate zările. Însă, pe măsură ce se apropia de sfârşitul vieţii, îşi dădea seama că practicarea celibatului avea anumite dezavantaje, cum ar fi lipsa unui moştenitor care să-i continue activitatea. Înţeleptul lama a hotărât să se rezolve această problemă cu ajutorul unui concept care exista deja în Tibet. Cu puţin înainte să moară, şi-a adunat discipolii şi le-a spus să nu plângă, deoarece avea să se întoarcă în curând printre ei. Urma să se reîncarneze. Reîncarnarea rezolva problema oricărui conducător fără urmaşi. Era o idee extrem de folositoare, fiindcă le-a permis călugărilor să conducă generaţiile următoare, fără să se căsătorească şi să aibă urmaşi. La 84 de ani, Gredun Truppa şi-a părăsit corpul muritor. Conform profeţiei sale, el s-a reîncarnat în Gedin Gyatso, care, la rândul său, s-a reîncarnat în Sonam Gyatso.
Actualul Dalai Lama din Tibet este a 14-a reîncarnare. Dar, în timpul celui de-al treilea Dalai Lama reîncarnat, Tibetul a fost sfâşiat de lupta pentru putere. Două rivale se înfruntau: oraşele Lhasa şi Shigatse. Oraşul Shigatse adăpostea o sectă budistă mai veche: Karmapa. Oraşul Lhasa patrona noua sectă a pălăriilor galbene, Gelugpa. Din nefericire, ca şi în epoca noastră, politica se folosea de religie. Lupta dintre cele două oraşe a fost socotită un „război sfânt”. „Galbenii” pierdeau. Nu puteau să le facă faţă rivalilor „roşii”. Un număr de 18 mănăstiri Gelugpa au fost nevoite să se convertească şi mulţi dintre călugării lor au fost ucişi. „Galbenii” pierduseră orice speranţă când, brusc, soarta a intervenit.
În secolul XVI, Mongolia decăzuse. Vremurile de glorie ale lui Genghis şi Kublai trecuseră de mult. Stepele erau, din nou, stropite cu sânge mongol. Ţara avea nevoie de un conducător care să unească triburile. Hanul Altan avea toate calităţile unui mare conducător, cu concepţia descendenţei directe din Kublai. Dar urmaşii lui Kublai îi contestau mereu supremaţia. Pentru a-şi controla triburile, Altan avea nevoie să fie acceptat. Aşa că a pus la cale un plan, pe cât de simplu, pe atât de ingenios, care avea să schimbe cursul istoriei pentru totdeauna. În 1576, Altan l-a invitat în Mongolia pe Sonam Gyatso, unul din conducătorii sectei galbene, Gelugpa. Sonam era candidatul perfect ca să-i îndeplinească planul. „Galbenii”, secta budistă nouă, nu aveau legătură cu urmaşii lui Kublai, aşa că Altan se putea baza pe loialitatea sa. Dar şi mai mult conta că Sonam Gyatso era reîncarnarea lui Dalai Lama.
După trei luni, Sonam Gyatso a ajuns în stepele Mongoliei. Altan l-a primit cu pompa necesară. Apoi, în faţa tuturor, l-a declarat reîncarnarea lui Phagpha, sfătuitorul hanului Kublai. După ce supuşii lui acceptaseră asta, Altan a dat lovitura de graţie. S-a declarat pe sine însuşi reîncarnarea marelui han Kublai. „Voia să devină conducător legitim. Declarându-se reîncarnarea hanului Kublai şi declarându-l pe sfătuitorul lui spiritual reîncarnarea lui Phagpas, obţinea recunoaşterea necesară pe plan politic şi spiritual.”( Michael Harris Goodman, Biograf Dalai Lama). S-a dovedit o idee strălucită. Altan recrea marea epocă a lui Kublai. Sfătuitorul spiritual al acestuia se reîncarnase în Sonam Gyatso, iar marele han însuşi revenea printre ai lui ca hanul Altan. Iată cum se poate confirma din acestea, printr-un raţionament silogistic simplu, „veşnica recurenţă istorică”… Într-o mare ceremonie, Altan i-a atribuit lui Sonam Gyatso titlul de „Dalai Lama” sau „Ocean de înţelepciune”. A treia reîncarnare, Sonam Gyatso devenea al treilea Dalai Lama. Călugărul nomad Gredum Truppa avea să fie cunoscut de acum drept primul Dalai Lama din Tibet.
În 1596, Sonam Gyatso, al treilea Dalai Lama, s-a stins. „Galbenii” i-au plâns dispariţia. Dar ei ştiau că, în curând, maestrul lor se va întoarce. Plini de speranţă, ei au început să caute noua lui reîncarnare. Procedura de găsire a noului Dalai Lama a evoluat de-a lungul secolelor. Tibetanii au încredere absolută în ea. „Când Dalai Lama moare – spune lama Geshe Jampa Gyatso, de la Mănăstirea Namgyal, din Tibet –, oamenii şi conducătorii se adună şi are loc o slujbă. Apoi, conducătorii încep să-l caute pe noul Dalai Lama. Călugării caută în secret copii născuţi cu semne neobişnuite.” Căutarea începe pe malul lacului Lhamoi Latso. Acesta se află la sud-est de Lhasa. Al doilea Dalai Lama spunea că lacul are puteri mistice. Aici, călugării meditează zile în şir, invocând-o pe marea zeiţă Palden Phamo. Apoi, încep să aibă viziuni. Ele trebuie confirmate de oracolele de stat. După ce acestea îşi dau consimţământul, călugării Gelugpa pleacă în căutarea băiatului în care s-a reîncarnat Dalai Lama. Trebuie să caute copii „însemnaţi”. În momentul când aleg câţiva candidaţi, aceştia au deja trei-patru ani. Ei sunt supuşi unei probe esenţiale. Mai multe obiecte sunt aşezate în faţa fiecărui copil. Unul din acestea i-a aparţinut precedentului Dalai Lama. Celălalt e o copie fidelă. Copilul trebuie să-l aleagă pe cel al fostului Dalai Lama. „Dintre candidaţi, spune lama Geshe Jampa Gyatso, se alege un copil. El e testat cu atenţie. Trebuie să aleagă obiectele fostului Dalai Lama, dintre cele mai multe, identice. În timpul acestei încercări, toţi se roagă pentru succesul ei şi pentru ca să nu se facă nicio greşeală în alegere.” Procesul trebuie îndeplinit cu cea mai mare grijă, fiindcă băiatul ales devine conducătorul suprem al Tibetului.
Când al treilea Dalai Lama a murit, reîncarnarea lui a fost găsită nu în Tibet, ci în Mongolia. Băiatul era însuşi nepotul hanului Altan. În timp ce alţi lama începeau educaţia monastică la 3-4 ani, el a rămas la părinţii săi. Micul prinţ a fost primul şi singurul Dalai Lama non-tibetan. „Originea mongolă a noului Dalai Lama nu era nicio problemă, întrucât budismul Gelugpa nu se baza pe naţionalitate, ci pe credinţă. Dar pentru a se bucura de protecţia hanilor, era foarte convenabil ca noul Dalai lama să fie mongol.”( M. H. Goodman). La vârsta de 12 ani, nepotul hanului Altan, al patrulea Dalai Lama, a plecat spre Tibet cu o armată de o mie de soldaţi mongoli. El a avut parte de o primire entuziastă în Lhasa. Dar prezenţa oastei le reaminteşte tibetanilor că „galbenii” erau acum susţinuţi de puternicele triburi mongole. Prezenţa armatei era un avertisment mai ales pentru „roşii” de la Shigatse. Conducătorii din Shigatse aşteptau. În Tibet, era un moment de tensiune. Cine avea să lovească prima dată ? Dar, iată că, dintr-o dată, al patrulea Dalai Lama a murit în împrejurări misterioase. În următorul an, „roşii” au început să-i vâneze pe „galbeni”. Aşa că, aceştia din urmă au apelat din nou la ajutorul mongolilor. De data aceasta, s-au adresat noului han, vijeliosul Ghusri. Pentru secta Gelugpa, această alianţă era ultima lor speranţă. Pe măsură ce soldaţii lui Ghusri înaintau spre Shigatse, aşezările mai mici i se supuneau fără luptă, dar când a ajuns la Shigatse, Ghusri a găsit oraşul închis şi gata de luptă. Ghusri a ocupat dealurile vecine, a asediat oraşul şi a aşteptat. În cele din urmă, după un an de lupte, Shigatse a căzut. Secta Gelugpa câştigase.
În 1642, anul tibetan al Calului de Apă, al cincilea Dalai Lama a fost declarat conducătorul suprem al Tibetului. El s-a mutat într-un palat de vară al vechilor conducători ai Tibetului, pe care l-a refăcut şi l-a extins. Palatul se află pe cea mai înaltă colină din Lhasa, fiindcă aici un muritor nu trebuie să fie deasupra conducătorului divin. Palatul a fost numit Potala. În mitologia budistă, Potala e locuinţa cerească a lui Chenrezi, Bodhisattva milei. Potala din Lhasa a crescut mereu, înălţându-se spre cer. El reprezintă o dovadă a puterii regelui-zeu, Dalai Lama.
În acest fel, a început o epocă a păcii şi prosperităţii. Dar ea nu avea să dureze mult, fiindcă în China bătea vântul schimbării. Manciurienii, un neam semi-nomad de lângă Mongolia, invadaseră ţara. Încă o dată, chinezii se aflau sub stăpânirea străinilor. Ca şi mongolii, şi împăratul manciurian şi-a îndreptat atenţia spre cultura şi religia Tibetului. Al cincilea Dalai Lama a devenit, curând, un dascăl spiritual şi un aliat de folos. Dar exact când se stabileau relaţiile de prietenie, Dalai Lama a murit, Tibetul pierzând pe unul din cei mai mari conducători ai săi.
În 1676, Songyang Gyatso a devenit al şaselea Dalai Lama, care a fost cel mai controversat, dar şi cel mai iubit Dalai Lama. El nu a suportat constrângerile vieţii monastice: „Mă las în voia învăţăturii maestrului meu, dar, în taină, mă gândesc la iubita mea.” Deghizat în om de rând, el se strecura noaptea din Potala şi se ducea în bordelurile din Lhasa. Un războinic mongol ambiţios a spus că această purtare arată că e un fals Dalai Lama. Aşa că l-a omorât şi l-a înlocuit cu un călugăr manevrat de el. „Galbenii” erau nevoiţi să-şi caute alt protector. Ei i-ai cerut ajutor împăratului manciurian. După o luptă sângeroasă, falsul Dalai Lama a fost înlocuit cu un copil descoperit lângă Lithang, cum prezisese al şaselea Dalai Lama. Tibetul avea să plătească scump alianţa cu împăraţii manciurieni, devenind un stat vasal al marelui imperiu manciurian. Toţi Dalai Lama, de la al optulea şi până la al 12-lea, au devenit pioni manevraţi de China manciuriană. Toţi s-au stins tineri, probabil otrăviţi.

11th Dalai Lama http://www.simhas.org/files/11...

11th Dalai Lama http://www.simhas.org/files/11Dalai.JPG (Photo credit: Wikipedia)

În 1876, s-a născut al 13-lea Dalai Lama. De 300 de ani, manciurienii făcuseră legea în Asia, dar imperiul lor începuse acum să decadă. Hong Kong-ul a căzut în mâinile englezilor, iar Macao, în mâinile portughezilor. Chinezii au considerat că venise clipa să scape de împăraţii manciurieni. Şi Tibetul era dornic să înlăture această dominaţie. Dar s-a trezit că era doar un pion într-un mare joc. Marea Britanie şi Rusia ţaristă îşi disputau supremaţia în Asia. În locul unui război, au preferat să facă o înţelegere. Nimeni nu l-a întrebat pe Dalai Lama de opinia sa. El a fost nevoit să se refugieze peste graniţă, în India britanică.
În 1911, imperiul manciurian s-a prăbuşit. Dalai Lama s-a întors din exil. Conducea acum o ţară liberă. Însă în istoria Tibetului avea să urmeze cea mai cumplită epocă. Al 14-lea Dalai Lama a fost găsit în estul Tibetului, într-o familie de ţărani. El a fost dus în Potala, spre a fi educat de cei mai învăţaţi lama ai ţării. Dar ziua maturizării lui a venit prea curând. La numai 16 ani, el a fost silit să preia conducerea Tibetului, deoarece ţara se afla în faţa unei mari primejdii, iar singura speranţă a tibetanilor era Dalai Lama, Buddha îndurării, „Divinul ocrotitor”. „Toţi Dalai Lama i-au fost de mare folos Tibetului. În 1949, când China a invadat Tibetul, acesta nu era în întregime supus Lhasei. Dar toţi tibetanii îl considerau drept conducător pe Dalai Lama.”( Lhasang Tsering, Amnye Machen Institute, Dharamshalla). În est, profeţia pericolului roşu se împlinise. Partidul comunist al lui Mao Tse Dung preluase conducerea în China. Comuniştii au revendicat Tibetul invocând dominaţia manciuriană. Ei susţineau că poporul Chinei e format din cinci neamuri: chinezii înşişi, mongolii, manciurienii, tătarii şi tibetanii. Partidul comunist se simţea obligat să le împărtăşească celor cinci neamuri idealurile socialiste, eliberându-le, în acest mod, de dominaţia imperialistă.
Pe 7 octombrie 1950, armata comunistă a intrat în estul Tibetului. În optica chinezilor, această acţiune era o „eliberare paşnică”, dar pentru tibetani era o „invazie”. „Aşa-numita „eliberare” a Tibetului e menită să ascundă adevăratele motive ale invaziei chineze. Chinezii n-au invadat Tibetul ca să înlăture feudalismul, ci ca să-i înlăture pe tibetani şi să anexeze Tibetul Chinei.” (Prof. Warren Smith, autorul lucrării „Naţiunea tibetană”). Chinezii au ocupat Tibetul cu uşurinţă. Ei au adus un mod de viaţă complet diferit. Mao spusese că religia nu are loc în socialism, iar Dalai Lama era o instituţie nefolositoare. După Mao, religia însemna otravă. Mănăstirile au fost pustiite şi apoi dărâmate. Textele sfinte au fost arse, călugării au fost castraţi, iar tibetanii de rând, omorâţi. Al 14-lea Dalai Lama n-a putut să-şi apere poporul. În 1959, propria lui viaţă era în primejdie. Într-o noapte, deghizat în soldat, a părăsit Lhasa. Peste câteva săptămâni, urmărit de chinezi, a ajuns în India. Avea 25 de ani. În prezent, Dalai Lama trăieşte în India, la poalele Himalayei. Aici, Dalai Lama e înconjurat de o comunitate tibetană. Mulţi oameni au venit aici aproape în acelaşi timp cu el. Exilul lui e o mărturie vie în faţa întregii lumi a soartei ţării sale, Tibet. „Oamenii persecutaţi în Tibet sunt călugării şi călugăriţele despre care se spune că sunt adepţii lui Dalai Lama cel plecat în exil.” (T. Kumar, Amnesty International, Advocacy Director, Asia and Pacific, Washington). Bagdro, călugăr tibetan, eliberat din închisoare în 1991, a mărturisit: „Chinezii mi-au pus cătuşe la mâini şi la picioare. Apoi m-au bătut atât, încât n-am mai simţit durerea. Mi-au pus şi fire electrice în gură, în urechi şi pe piept.” Organizaţiile umanitare critică mai ales legea prin care familiile pot avea un singur copil. „Amnesty International nu critică legea în sine, ci felul dur în care e pusă în aplicare. Poliţia comunistă face femeile să avorteze cu forţa.” (T. Kumar). Choekyi, victima unui avort forţat, a declarat: „Alte trei femei au fost silite să avorteze o dată cu mine. Copii au fost ucişi şi scoşi din pântecele nostru. Eu eram însărcinată în opt luni. Mi-au scos copilul viu. După trei zile, m-au trimis acasă.” Nici copiii nu au fost scutiţi de persecuţiile politice şi religioase. „Există copii arestaţi din motive politice. Ei sunt torturaţi şi, uneori, executaţi. Chiar şi copii de 11-12 ani.”(T. Kumar).
Nici jumătatea de secol de persecuţie chineză nu a înlăturat credinţa tibetanilor în Dalai Lama, ocrotitorul lor. În calitate de conducător al guvernului tibetan în exil, Dalai Lama e îndemnat de unii să conducă o revoltă contra Chinei. „Din Tibet, se aude un strigăt de libertate. El se naşte din dorinţa de acţiune. Guvernul trebuie să răspundă acestei chemări.”(Lhasang Tsering). Totuşi, chinezii exercită controlul absolut asupra Tibetului, aşa că Dalai Lama trebuie să cedeze în faţa realităţii dure: „Nu doresc să obţin independenţa Tibetului, deşi avem acest drept, fiindcă suntem o naţiune independentă din punct de vedere geografic, lingvistic, etnic şi cultural. Dar lumea se schimbă, iar în prezent graniţele naţionale nu mai contează. Două comunităţi diferite se pot reuni cu uşurinţă. „Ce face atunci un conducător în exil ? Ca politician, nerecunoscut de guvernele străine, poate doar să-şi pledeze cauza şi să spere că cineva îl va asculta: „Deoarece nu cer independenţa Tibetului, mai multe guverne acceptă mai uşor să ne ajute.” Şi, astfel, nu poate decât să deplângă genocidul cultural care continuă în ţara sa.
Moştenirea budismului tibetan prin copilul nomad a străbătut un drum lung şi tumultuos. De-a lungul secolelor, din această moştenire s-a născut cea mai puternică forţă din Tibet. Ea este puterea tibetanilor, dar şi punctul lor vulnerabil. Caracterul fenixic al lui Dalai Lama considerăm că imprimă continuitate budismului tibetan şi de acum înainte, oricare vor fi văpăile prin care va trece, întrucât glasul omului e pe Everest, pe când tăcerea peştilor e în Groapa Marianelor…

View of the Potala Palace from the foothill of...

Reclame