,,La poarta sufletului tău”…cu poetul Marin Toma – o nouă apariţie editorială la Muşatinia

COPERTA2La poarta sufletului iubitei poposeşte poetul Marin Toma în a-şi cânta iubirea, iubirea dintr-un suflet atât de plin, ce îi dă energii creatoare de versuri dulci pentru fiinţa iubită:

„Eu m-am rugat ca la icoană!
Şi ea, mi s-a deschis încet,
În linişte-i de catedrală!.”
                                             (La poarta sufletului)

Iubirea la anii maturităţii poetului nu mai ţine cont de norme sociale:

„Nu-mi pasă ce şopteşte lumea,
Când trec nepăsător prin sat
Tinându-mi strâns de mijlocel femeia
Oprind-o-n loc cu-n dulce sărutat.”
                                          (Nu-mi pasă…)

ci este dezvăluită iubitei în cel mai ales cânt al dragostei. O dragoste plină de patosul efervescent al neliniştilor amorului în fiorul celest al dansului erotic:

„În gând cu tine-am adormit aseară,
Şi te-am visat îmbăţişându-ţi trupul.”
                                        (În gând cu tine)
 

Cu fiecare nouă poezie patima iubirii revărsate asupra lumii întregi în versuri de un lirism subtil ne poartă în  mijlocul unor sentimente profunde şi tulburătoare. Iubirea pentru femeia ce i-a dăruit atâtea împliniri sufleteşti se revarsă într-un parfum primăvăratec de versuri pline de emoţie divină:

 „Mi-ai fost o rază de lumină,
ce-a pâlpâit la geamul meu”…
                                       (Mi-ai fost …)

Întrebări şi răspunsuri în aşteptarea fiinţei iubite leagă şi dezleagă tainicele adâncimi ale unui sentiment de excepţie pe care poetul îl simte aproape dureros în sensibilitatea profunzimi primordiale:

„De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?
N-aş vrea să cred că nu mai vii,
La mine-marginea de sat.
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?
                                    (N-aş vrea să cred…)

Dorinţa de absolut a poetului din versurile:

„Aş vrea să fi nepieritoare…
Iubirea să ţi-o simt din plin.
Căci, merităm toate acestea
Iar eu, la chipul tău… mă-nchin!”
                                     (Femeie...)

ne arată chinul gândurilor creatorului şi damnatului iubit pentru femeia flacără a vieţii sufletului său.

Acest regal poetic despre iubire, maestrul Marin Toma îl închină iubitei făpturi a sufletului său, Doiniţa, muza deplină a sufletului unui poet ars de dorurile iubirii pe piscurile maturităţii deplin creatoare:

„ Mă las cuprins în mrejele iubirii,
Visându-mă un Cupidon.
Visând că tu-mi vei deveni stăpână
Iar eu în veci ca el… nemuritor.”
                                     (Mă las cuprins)

Editor, Emilia Ţuţuianu Dospinescu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Editura Muşatinia, Marin Toma și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.