Adina Lozinschi – Leagăn de alge

Adina LozinschiFigurație

Viața … ce creație!
Doar o figurație.
Eu mă prefac că te iubesc
Tu te prefaci că mă-nțelegi
Eu mă prefac că te aștept.
Pierdut în fadă nepăsare,
Tu încă mă mai strângi la piept.
Eu mă prefac c-am să te iert,
Chiar dacă simt că nu e drept
Și ieri credeai că mă iubești
Și azi mai cred că te-nțeleg
Iar dulcea-amara tainică
Dragoste oarbă dintre noi
E doar o perlă mică
Lăsată în noroi.
Viața … ce creație!
Doar o figurație …

Sclipiri de rouă

Cerul a căzut în genunchi la suflarea oarbă
a vântului
Roua dimineții a sărutat tălpile goale ale
pământului
Soarele a furat cu degetele-i de foc genele
întunericului
Brațele luminii au smuls din palmele negurii
hățurile timpului.

Plouă

Plouă în februarie
Și e primăvară udă
Privirea-mi înoată-ndrăzneață
Prin cerul ca marea
Cu valuri de nori
Plouă pe case
Și sunt fericită
Plouă pe gene
Și sunt iubită
Plouă … plouă …

O clipă

Din nou singură
Îmbrăcată-n armură
Rătăcesc pe malul speranțelor
Căutând în ritmul inimii mele
Zbaterea eternă a valurilor.
Oglinda vremii care trece
Nu poate-ntrezări
Tăcerea care mistuie
În fiecare zi,
Nici clipa care nu-i decât
Străfulgerare de trecut.

Flori de castan

Nevoia de a mă reculege
Îmi alungă toți prietenii
Afară, în ploaia rece.

Setea mea de liniște
Mă cheamă-n fiecare seară
În oaza singulară.

Gândurile obraznice
Se urcă pe mine
Ca furnicile, vitejește
Și mă culcă la pământ.
Am uitat oare să cânt?

Albe flori de castan
Sunt prea sus ca să le am.

Cel unic

Te caut, Te simt, Te laud, Te cânt
Ești mai sus decât norii pe cer la apus

Infinit
Univers
Bucuria mea
Existența mea
Speranța mea
Credința mea

Doamne, dă-mi putere
Urzește-mi calea
Mântuiește-mă!
Nu mă părăsi!
Esența vieții ești
Zidiri de biserici spre cer
Energie supercosmică
Universul însuși.

Corespondență

Potopul ploii s-a topit în sine
Furtuna toată s-a făcut nimic
Când te privesc, parcă mă văd pe mine
Cu-atâtea chinuri și regrete-n plic …

Și vreau să zbor

Întunericul îmi copleșește
Sufletul însingurat de-atâta vreme
Privesc de-o veșnicie în depărtarea albă
Și … nimic.
Cu mâna prind timida rază-a lunii
Și-o strâng la piept
Să-mi lumineze inima
Și gemenele stele ale ochilor
Desculță, rar, pășesc pe flori de crizanteme
Și valul nesfârșit al părului
Mă înfășoară de sus și până jos.
Vreau să alerg peste câmpii și munți
Prin nori în univers
Închid ochii și prind fiorul
Ce vine de departe și trece
Prin mine. Și vreau să zbor
Din nou pe cer
Mai sus.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Adina Lozinschi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Adina Lozinschi – Leagăn de alge

  1. Sava Sifora zice:

    Foarte sensibile…plutitoare versurile dumneavoastră. Mulţumim !

Comentariile sunt închise.