Dimitrie Grama – Dă-mi mâna ta, străine!

dimitriVis şters

Număram vise.
Mi-ai spus că avem de ajuns
Să construim o casă
Să facem copii
                         Să încărunțim împreună.

În visul tău mi-ai spus
că eu sunt arhitect
că-s îmbrăcat frumos
că nu mai sunt nebun.
Cred că nu te-am
ascultat cu atenție.
Cred că nu
m-am bucurat.
Ai plecat supărată …
Rămas singur acum
îți caut pașii
îi adun
și le șterg
urma.

Visul furat

Am visat că mă
pregătesc de război.
În camera de alături
te visam
pregătindu-te de război.

Ți-am arătat pustiul
Ți-am arătat cerul roșu
și retina turbată
care ne trăda.

Undeva,
în Palestina
Cineva ne fura
Visul.

Te găsesc în cuvinte

Te găsesc în cuvinte:
frumusețe, trufie, ură, curaj,
cinste, neputință, putere.
Apari doar pentru că dispari,
miraj,
Și-mi văd mâinile uitate
lângă mine, ori sunt doar
o perdea prin care se strecoară
iluzii?
Le gust
Le fotografiez
Sunt martor!
Și cine mă strigă pe nume?
Lumea dimprejur doarme
amăgită de gânduri crude
de frânturi de cântec
din visele mele.

Sunt buze închise,
să nu ies din cuvânt,
să nu te trezesc!

Când m-am trezit

Când m-am trezit
Nu mai erai acolo.
Nici muntele
Nici marea
Nici clipa.

Am loc acum
Am timp
Înaintez!

După mine
două umbre.
Una cenușie,
cealaltă și mai cenușie.
Și cu toate că
încă nu te-ai trezit
te recunosc umbră
mâncătoare de
umbre.

Când te-am trezit

Când te-am trezit
ai căzut din primul vis.
Ochii larg deschiși
și glasul din adâncuri
nu glasul tău ci
porunca Domnului
Tace!
Când te-am trezit
ca o fiară mi-ai
sărit la gât.
Eram coșmarul
Eram prada viselor.
Dar când te-am trezit
te fura o noapte
fără de sfârșit și
eram prizonierul ei
așa cum erai tu
prizonierul nostru.

Cei care visează

Păcat, cei care
nu pot să doarmă
nu au vise

Somnambulii existenței
fac
politicieni
militari și
critici buni.

Un vis
o singură dată
este
de ajuns
să schimbe
totul
Pentru orișicine
Pentru totdeauna.

Păcat este (și)
de cei care
visează!

Vise identice

Ce secret ascunzi în plisc
ce secret sub aripă ascunzi,
privighetoare?
Unde ai părăsit luna Mai
cu primul ei îndrăgostit?

Când Soarele răsare
această dimineață este doar a ta
Sau e și dimineața noastră?

În zbor nebun
mi-ai despicat în două visul
două vise identice.
În unul tu ești eu
În celălalt eu sunt privighetoare.

Umbra clipei

Am adormit cu ureche lipită
de pământ.
De acolo mi se trage
cântecul
De acolo cuvântul.
Am adormit cu ochii deschiși
în Soare.
De atunci văd umbra clipei
De atunci împart totul
cu tine.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Dimitrie Grama și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.