Ioan Miclău – Cuvinte de minte

. Nimeni nu te vorbeşte de bine sau de rău, dacă nu te dai singur în gura lumii!
. Nu-mi trebuie gloria lumii, dar la corectitudinea mea ţin, ca la cea mai mare glorie posibilă.
. O căsuţă mică, drăgălaşă şi curată, plină de iubire, valorează mai mult decât un castel ros
de vicii şi certuri!
. Omul neserios chiar studii să aibă, este mai nevrednic decât un om simplu dar vrednic!
. Eşti bogat şi nemuritor prin buna creştere ce o dai copiilor tăi, în speranţa că şi ei la rândul
lor vor fi ca tine!
. Cel mai mult trebuie să ne dezamăgească minciunile. A repeta mereu minciuni, se sedimentează un neadevăr pe care generaţiile viitoare îl vor prelua ca adevăr; prelungindu-se astfel necazurile vieţii!


. De pedeapsa oamenilor mai poţi fugi, dar de pedeapsa lui Dumnezeu n-ai nici unde fugi, nici unde
te ascunde!
. Unul prinde a lucra, zece sar a-l îndruma!
. Ce se cere unui editor? Mai mult ca orişice, trebuie să fie în primul rând, un individ bine
echilibrat!
. Conţinutul unei publicaţii mai dezvăluie, printer altele, şi biografia morală a editorului!
. Când vorbim despre literatura beletristică, vorbim de arta cuvântului frumos. Nu ştiu despre ce fel de
literatură vorbesc cei ce aduc in cuvântul lor, metaforic, toate denumirile părţilor intime ale organelor
sexuale? Nu mai amintesc de alte aberaţii aşezate in scrierile sau oraţiile lor neruşinate!
. Avem noi, românii, multe proverbe de inţelepciune, iar unul foarte vechi spune: ”Este mai usor a strica
decât a construi”.
. Între multe minciuni, adevărul se poate pierde, dar se va recunoaşte repede după seninătatea sa; ochii
săi nu scântee de ură, ci doar privesc cu o duioasă uimire, lumină şi linişte! Nădăjduieşte la Dumnezeu!
. Obrăznicia obrăznicie caută, după cum râia pielea nespălată; deci, fii curat întotdeauna!
. Ce ai de pierdut să fii bun? Ai grijă insă ca bunătatea ta să nu fie linguşire!
. Cu cine vorbeşte frumos dar are fapte urâte, nu-ţi prea pierde vremea!
. Nu fugi de omul ce ţi se pare morocanos, dar faptele-i sunt bune!
. Copitele calului spun nu numai ce drum calca, ci îl si allege daca e bun de muncă sau doar pentru
defilare!
. Când bate capra din copită, aşa aiurea, sare şi ţapul la luptă cu coarnele îndreptate tot aiurea, spre cine
s-o nimeri!
. Intr-o civilizaţie elevată, îşi află şi dihorul toleranţa sa ecologică!
. Dacă cineva vrea bani, atunci să i se dea muncă! Dar, dacă vrea muncă atunci sa i se dea bani!
. Nu bat la uşa nimănui! Iubitorii de arte găsesc singuri ce vor şi ce este înălţător spiritului uman!
. Crezul meu neclintit, este, că atunci când cineva desfaşurându-și largi cunoştinţe, neglijează cu sfidare
orice normă de morală şi omenie, darul artelor frumoase nu se află în fiinţa sa!
. Chiar de-ajunge musca domn, tot nu seamămă a om!
. Am văzut şi fire pitice de iarbă, neridicate până la nivelul coasei spre a fi adunate în snopi de fân
mirositor, adică, creaţii literare neajunse nici până la nivelul unei critici literare ca atare.
. Dă-i flămândului cozonacul tău, dar nu-i da şi cheia casei tale!
. Crede in legea firului de iarbă, căci aceea este şi a ta, omule!
. Nimeni nu v-a termina ceva neânceput, aşa și cu promisiunile politicienilor!
. Femeia cuminte v-a numi casuţa ei vilă sau palat; cea fără minte însă v-a strâmba din nas s-o duci
şi la „palatal de Oglinzi„ al Frantei!
. Pare paradoxal, dar e mai de folos a educa multimea, decat a judeca un neisprăvit ieşit din rândul
acesteia!
. „Măi, nepoate, lumea e lume, noi in acest sat ne-am născut, aici ne-am câştigat fărâma de pită, şi aici
avem să trăim; că ne zicem boieri, că ne zicem domni”.(Mitrea Sucitu si mireasa – Teatru)
. Deavolul nu pe biserică e supărat, ci pe credincioşi, fiindcă nu-l pun şi pe el la strană!
. ”Omul sfinteşte locul”, este un proverb care ne mai spune un adevar şi anume că, ”nimeni nu ne va da
un loc sfinţit fără truda noastră!
. Poveştile românilor sunt adevărate, deoarece azi, iată-l pe Făt-Frumos ajuns iar pe Luna şi Marte, căutând floarea tinereţii şi a vieţii fără de moarte!

Ioan Miclău „Gepianul„

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ioan Miclău și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ioan Miclău – Cuvinte de minte

  1. Sava Sifora zice:

    Multumim ! Mult adevär.

Comentariile sunt închise.