Sifora Sava – versuri

Iluzie

Amară-i inima mea,
aici… acolo…
dezbinarea stăpâneşte.
Plesnind cearta se
propagă-n cercuri concentrice.
Ruinând răul musteşte…duhneşte.
Rănile ţărilor cresc…imens…
sângerând în diaspora…
„Planetei albastre”
Meridianele înţelepciunii, înţelegerii
se formează destrămându-se permanent.
Iluzie albă, zăpada se aşterne pretutindeni.
……………………………………………………………..
O singură speranţă – mântuirea – dincolo.


***
                          Meditaţie

Culege bruma frunzele…
e doliu prin gădinii…
miresme reci…ciorchinii…
fierbe mustul în vin.
Ploaia bogată se cerne…
adună ciorile nucile.
Te-ai dus minunată,
Doamnă Toamnă.
Pe o creangă de stejar…meditează:
Buha…buh..hu…hu !
-Ce mă fac că-i iarnă, iar ?
Duc o jele şi de lemne… şi de jar.

***

Unite

La umbra vorbelor
tale mamă,
îmi primenesc gândirea.
Mă dojeneşti blând.
Înlăcrimate genele-mi picură
Iertare !
Aripi imense de înger…
braţele tale mă cuprind.
Iubitoare străluceşti mamă !
Suntem unite.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sifora Sava și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Sifora Sava – versuri

  1. Anton Ilica zice:

    Textele lirice ale Siforei au savoarea dorului, izvorât din nostalgie.Ele plac atât la lectura în gând dar mai ales la lectura cântată și auzită în ecoul încețoșat al cuvintelor. Am (re)simțit vibrația inimii, tremurul emoției și mai ales trepidația glasului risipit omogen în spațiile dintre rostiri. Felicitări si așteptăm alte texte la fel de pure, fără fardări și rimeluri, la fel de sincere și intuitive.
    A. Ilica

Comentariile sunt închise.