Gheorghe Pârlea: 1 Decembrie – 95 de ani de la Marea Reîntregire a Neamului

Basarabia-Pământ-RomânescLa 95 de ani de la Marea Reîntregire a Neamului,
dedic (sfios) obolul meu de dor fraţilor români de dincolo de nedreptul hotar ce ne sfâşie Vatra strămoşească.

Ecou de Dor

Mă mistuie un dor de Mamă,
Deşi-s mereu în poala ei,
Mă mistuie un dor de Mamă…
Mi-i oare dorul cu temei?
*
Mă mistuie un dor de Casă,
Deşi-s mereu pe prispa ei,
Mă mistuie un dor de Casă…
Mi-i oare dorul cu temei?


*
Mă mistuie un dor de Ţară,
Deşi-s mereu la sânul ei,
Mă mistuie un dor de Ţară…
Mi-i oare dorul cu temei?
*
Suspină-o doină peste Prut
Şi doru-mi este tot mai tare,
Suspină-o doină peste Prut…
De ce mi-i doru-aşa de mare?!
*
Un bucium plânge-n Bucovina
Şi geme dorul meu nestins,
Un bucium plânge-n Bucovina…
De ce mi-e doru-aşa de-aprins?!
*
E dorul meu ecou de dor
Din pieptul fraţilor uitaţi,
E dorul meu ecou de dor…
De ce-am uitat că ei ni-s fraţi?!
*
E dorul meu chemarea lor,
A fraţilor cu jind de Ţară,
E dorul meu chemarea lor…
Mi-i adă-Acasă, Doamne, iară!
*
Mi-i adă-Acasă, Doamne, iară!
Mi-i adă-Acasă, Doamne, iară!

Spovedanie , pe malul drept
(Cu sfială, se dedică D-nei Ninela Caranfil, D-lui Nicolae Dabija, D-lui Vlad Pohilă, D-lui Nicolae Rusu, D-lui Vasile Şoimaru)

Mă iartă, frate, de mai poţi,
Că nu te-am apărat de hoţi!…
Mă iartă, frate, şi fii blând! –
Ţi-o cer spăşit şi suspinând…
*
Că fraţii tăi din nou sunt laşi
La Bucureşti, ca şi la Iaşi –
Se-ascund nevrednic după fuste,
Clamând că eroismele-s vetuste…
*
Te ştiu întruna zbuciumat,
Drag frate, peste Prut uitat…
Te-aud săptămânal „la est de vest”
Rostind cuvinte de protest…
*
Te ştiu mereu visând în van
Că va mai face Neamul un Divan,
Te ştiu cu sârg pornit la drum,
Să ne uneşti într-un „Album”…
*
Ştiu rana de pe chipul tău,
Blând frate drag din Chişinău,
Şi ştiu că ţi-i cinstită fruntea,
Lăsând să “treacă alţii puntea…”
*
În stare să ne ierte tot,
Alt frate-al nostru, poliglot,
Nu oboseşte să ne spună:
„Şi totuşi, limba (cea) română…”
*
De tine, soră, ştiu că osteneşti
Strigând, în „Rugă”, psalmii cei celeşti
Şi aşteptând răsplată pe Pământ:
După tăcere, un frăţesc cuvânt…
*
Mă iartă soră, de ţi-e milă,
De neputinţa mea umilă!
Mă iartă, frate, de mai poţi,
Că nu te-am apărat de hoţi!

Scrisoare către fratele basarabean

Îţi scriu cu dor de-aici, nu de departe,
Din nou scrisoare lungă, dragă frate.
Îţi scriu cu sârg, mereu făr’ să primesc
Întors la noi cuvântul tău frăţesc.
*
Deşi de-aici aproape-mi eşti în zare,
Te ştiu aflat stingher peste hotare.
Deşi eu de te strig vârtos, tu mă auzi,
Hotarul silnic dintre noi ne lasă surzi.
*
Of, dragul meu, ce îţi făcu străinul
De nu îi mai auzi mamei suspinul?
Ce strâmbătate-ţi croi, frate, soarta
De nu mai vrei deloc s-auzi de tata?
*
Hai frate, vin’ să ne scăldăm în Prut,
Ca-n vremurile cele de demult!
Şi să ne tolănim în soare-apoi pe mal,
Scrutând Carpaţii cu Ceahlăul tutelar.
*
Iar destupând auzul cel din veac,
Să-l auzim pe Horea la Albac.
Şi-apoi să dăm pe val o mândră floare,
S-o ducă Prutul veste pân’ la Mare.
*
Nu-i chiar aşa de aprig, frate, bietul râu,
Hai, vino de-l înfruntă grabnic pân’ la brâu!
Căci iată eu pe mal abia aştept
Să-mi strâng cu drag iar fratele la piept.
*
Şi-aminte ia acuma, dragă frăţioare,
Adăst să fie asta… ultima scrisoare!

(Poezii publicate în vol. O punte peste Prut, Ed. Balacron, Chişinău, 2013)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gheorghe Pârlea și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.