Ştefan Avădanei – versuri

AvadaneiVântul şi Marea

Început de cu zori până-spre seară
Viscoleşte nisipul şi-l pune
În harnica lui vânzoleală
În multe şi firave dune

Împinge din larguri cu trudă
Şi val peste val el clădeşte
Aduce spre maluri o undă
Cu alge cu scoici şi cu peşte
…ce totul inundă

2005, Oregon (7)

Din somn se trezeşte şi Marea
Ce-ntâi potolit dă să fiarbă
Dar nu-ndestul ca să-n pace
Înverşunarea lui oarbă

Stârnită din pace şi tihnă
De Vântul turbat şi nebun

Începe şi Marea în urmă
Spre maluri să-şi caute drum

Împinge armate de valuri
Oprelişti Ea mătură-n cale
Dispare şi plaja sub ape
Turbată muşcă din maluri

Înfricoşată şi spornică-i truda
Când malul de rest se desprinde
În ape încet se prăvale
Şi tot ce pe el mai avut-am
…acum e-n Mare

Cântată în veri şi dorită
Acum pe distrus e pornită
Împinge a valurilor turmă
Nimic nu rămâne în urmă
E totul subt val e în Mare
E Karma
Mai fi-vor zile cu soare
…speranţa ultima moare

***

Valul călător

Privesc un val ce vine şi-mbrăţişează ţărmul
Trimisul mării Doamna – la malul care-i Domnul
În scurta lor unire îl umple de răcoare
Creează între dânşii nisipuri mişcătoare.

Ea s-a retras în pripă, iar El cu nerăbdare
Plin de speranţe-aşteaptă întâlnirea viitoare
Dar poate c-o să treacă de-acum o veşnicie
Şi-acelaşi val al Mării nici când n-o să mai vie.

Vor fi nenumărate dar nu vor fi la fel
Ca ăst ce plin de vrajă l-a îmbătat pe El.
Îl va trimite marea spre ţărmuri fără nume
Ca nostalgii şi visuri mereu în Ea s-adune.

La fel în viaţa noastră sunt zile, ore, clipe,
Ce trec ca nişte păsări cu aur pe aripe
Ne ameţesc ne-mbată, ne lasă-n aşteptare,
Dar clipa nu se-ntoarce şi sufletul ne doare.

De-aşa-i dorită marea şi ne adună iară
Pe plaja-i însorită în fiecare vară.

***

O speranţă

Ce drag îmi e să-mi amintesc
Cum a fost ieri.
Nu erau ierni, nici toamne lungi,
Doar primăveri.

Am fost copil, adolescent
În care vremi…?
Azi sunt matur, brumat de ani
Şi multe ierni.

Priveşti în jur, te-nveseleşti
In jur sunt flori.
Trei Cosânzene – un Prinţişor
Să tot trăieşti.

În urmă vezi doi feţi frumoşi –
Cei doi părinţi.
Mă simt în inimă-mpărat
Iar ei sunt prinţi.

Vor trece anii şi vor fi
Şi ei bunici.
Mult mi-aş dori atunci, să fiu
Şi eu aici.

***

TOAMNĂ DE AUR

Frumoasă toamnă de aur şi miere
Uşor ne intri-n suflet şi ne-ncânţi.
Încă mai sunt cocori şi rândunele
Iar turmele n-au coborât din munţi.

Aerul mai este dens şi vremea caldă
Şi gâzele mai sunt, n-au dispărut,
Doar frunzele în pomi încep să ardă
Şi simt că vremea bună e-n trecut.

Au început şi muncile la strâns,
Rod din livezi din vii dar şi din lan
Şi ciorile aici dau ajutor avan
Dar tot mai des se-nvârtejesc pe sus.

Pădurile se-mbracă în aur lucitor
Şi pare că emit în jur lumină,
Dar ştim că ăst decor e efemer
Şi-ncet, încet, gândim la ce-o să vină.

***

Îţi doresc române!

Să fii ca stejarul Române-ţi doresc
Aşa să te vadă cei ce te privesc
Ca valu-n furtună să spui ce-ai de spus
Ca bradu-n pădure să tinzi tot mai sus
Să fii verde-n fapte şi nu adormit
Ca codrul cel verde de nebiruit
Căldură în suflet şi-n trup tu să ai
Ca soarele-n spaţiu la alţii să dai
Să mergi în plin soare şi nu sub umbrar
O viaţă în umbră e-un trai în zadar
Un exemplu simplu spunea bunăoară
Un an să fii vultur nu o sută cioară
Să doreşti ca totul să vrei să câştigi
Nu te mulţumi cu câţiva covrigi
Ce-i ce te conduc să fie bărbaţi
Nu doar nişte fameni ce vor fi uitaţi
Iţi doresc Române vremea ce-o să vie
Să v-aducă DOMNUL numai bucurie
… şi aşa să fie!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Stefan Avadanei și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.