Mariana Cristescu – Predoslovie, adică…

… Fiecare carte are o poveste. Mai exact, o multitudine de poveşti: mai întâi, cea… a Facerii ei – despre care, uneori, după ce iese din labirintul paralizant al emoţiilor primei confruntări cu publicul, în stadiul „decompensării”, cinstit cu sine, autorul debutant poate constata că a fost „floare la ureche” pe lângă dialogul „live” cu un public imprevizibil, fiţos ori cu toane, posibil „sponzorizat” de X, Y purtători de interese (s-au văzut cazuri!), de la care niciodată nu ştii la ce să te aştepţi.
Există, apoi, povestea editorului, asemănătoare cu cea a …. traducătorului: „traduttore- tradittore”, sau, în cazul meu, a consilierului editorial onorific Mariana Cristescu, prieten de-o viaţă şi coechipier cu Nicolae Băciuţ, director al editurii „Nico” din Târgu-Mureş (care pune „în operă” carte de faţă), din prima secundă, din 21 decembrie 2012, întru „Punţi de lumină” – aflate, iată, acum, în decembrie 2013, la a patra ediţie. O relaţie de splendidă camaraderie, de încredere absolută în putinţele umane şi profesionale reciproce şi în I.Q.-ul fiecăruia pentru a sluji cât mai demn şi înalt ţelul final: VALOAREA ROMÂNEASCĂ ÎN LUMINĂ!


Rod al eforturilor comune este şi acest volum de debut al tânărului Mircea Chelaru Adrian, „Trăind Pur şi Simplu”, autor a cărui tulburătoare creaţie lirică am descoperit-o, mărturisesc, accidental, pe internet.
Cineva, sub semnătura Mirco, posta excepţionale comentarii politice. Am văzut apoi o frumoasă poezie patriotică nesemnată, şi am întrebat cine este autorul. Era acelaşi… Mirco. L-am întrebat apoi pe… Mirco dacă vrea să colaborăm, şi a acceptat. I-am preluat un comentariu şi l-am inserat în editorialul meu din „Cuvântul liber” – „România «tricourilor curate»”.
Mi-a trimis apoi un grupaj de 60 aforisme şi cugetări de tip bengalez, pe care … – blasfemie! – le-am „europenizat”, aşezându-le într-o formă cât mai apropiată percepţiei noastre de cetăţeni ai atât de blazatului şi conservatorului bătrân continent, şi…, mai de bunăvoie, mai din politeţe, Mirco a acceptat să debuteze editorial… pe mâna mea! Sper să-i port noroc!
Mi-e drag Mirco – Mircea Chelaru Adrian – fiindcă nu se mistifică, şi pentru că am credinţa că, împreună cu el, cutezătorii (situându-mă voluntar între ei!) pot trece deşertul (nu numai) cultural ce pare să ne sufoce de mai bine de două decenii postdecembriste. Am încredere în el şi în generaţia lui, care este şi cea a copiilor mei, convinsă fiind că ei vor şti să-şi gestioneze mai bine decât noi viitorul şi Ţara bolnavă, pe care le-o lăsăm în grijă.
Frumoasă, proaspătă şi tonifiantă lecţie de viaţă este cartea de … „vorbe” de dragoste… „Trăind Pur şi Simplu” a lui Mircea Chelaru Adrian!
Mulţumesc, Mirco! Aveam nevoie, era nevoie de ea!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Mariana Cristescu și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.