Vasile Menzel – versuri

Cimitirul vesel

Ajuns la „Cimitirul vesel”,
Se duelau, epigramatic,
Doi bîtrâni.
Iar din mormintele vecine
Se adunaseră ”Ondine”
Şi doi câini.
Cu toţii se-amuzau nespus
De hazul celor doi păgâni
Ondinele, cu fundu-n sus
Râdeau, lătrate de-ai lor câini.

Un preot, cu un glas înalt,
Ţinea o slujbă la un soţ
Care făcuse-atac de cord
După procesul de divorţ.
Iar dascălului disperat
Ce-avea figură de bufon,
I s-a-agăţat plasa cu vin
De-un nasture de la palton.

Şi babele de prin morminte
Se tot rugau, nesăbuite,
Să se răstoarne în sfârşit,
Vinul acela preasfinţit;
Să dea ”noroc”cu-ăl adormit
Şi să-i ureze „Bun venit”.
………………………………
O muzică de chef s-a auzit
De la o nuntă de „gitani”
Şi cimitiru-a ÎNFLORIT
După mai bine de 5 ani.