Constantin Enianu – versuri

teme pe nisip

prin aparenţe-ades naivii-s înşelaţi
preţiozităţi văzând la cei mai-mari
pe când deştepţii se menţin damnaţi
ştiindu-şi merite ucise din lăstari
adevărul adevăr se vrea-n răsucire
la dreapta sau la stânga sus şi jos
lumea nu mai crede în strălucire
a podoabelor ce nu aduc folos
dar dacă depăşite teme redevin curente
temei găsindu-i răul solidar la toate
banal rămâne ritmul în mersuri virulente
precum maşina vremii pe aceleaşi roate
astfel treci vie în jurul-împrejur
ca pitagoreici urme pe nisipul pur

***

triadă

avansuri îţi fac de iubire
şi mă retrag când admiţi
jocul meu cu linguşire
încântător pentru momiţi
aşa virtutea n-o cădea
căci îmbracă haină fină
cu viciul de boem ce vrea
prin glas să îşi trădeze vină
nada mea rămâne hrană
oricât apar de prefăcut
vocală pun lângă consoană
şi fac din verbe un statut
la adevăr cinste şi onoare
lăsate libere sub soare

****

vadul iluziei

numai iluziile mă ţin încă viu
că ochii nu mi-s arşi de-ntunecime
când viaţa râde de ce-am vrut să fiu
sau ce voi fi amestecat prin rime
tot ce a fost sau ce va fi în azi
se-ntinde cu-nchipuirea pe hârtii
redând cuminte cugetări de barzi
indiferenţi la moartea unor vii :
„creaţia acestor zişi poeţi e glumă
bogăţii păstrând dintr-un pierdut
ei cred astfel că pot salva prin sumă
o lume fragmentată-n neştiut
izvorul din acelaşi vad lăsând uitat
fiindcă nimeni nu mai este însetat”

***

victorie

cu vrăjmăşie te aprinzi bizară
şi melancolic laşi dorinţe-nvinse
în noaptea devenită milenară
prin amintiri de vremuri stinse
spre a te-nvinge iau un pai
ca lance-n mână care aruncată
înspăimântă vânturile-n plai
şi îi abate calea apucată
în contradicţia aceasta creşte
poate aprinderea ta din luptă
dar semnul minţii îţi sporeşte
prin simţuri trup de viaţă ruptă
şi lupţi cu mine greu deşi uşor
mă cucereşti că nu sunt agresor

***

zbor forţat

mai geloasă e poezia ca tine
simt cum mult rău îmi aduce
totuşi văd în scriitură un bine
energia de-a fi altu-mi produce
orice elan supus zboară în jos
deşi-i doreşti s-atingă piscuri
mâna e armă când ochiul frumos
atinge-n vedere cuvinte cu riscuri
care pot înfrânge orice actor
transpus într-un chip de copil
întoarce-l ca fila şi pune-i decor
societatea ca să-i vezi şi profil
morfologia poeziei vrea ziua vieţii
pierzând pentru tine zorii tinereţii

***

umbră de hidalgo

„el cabalero de la triste figura“
a-ncercat înţeleptul să desluşească
că-n mers e izbânda sportivă ce gura
nu poate-un adânc să găsească
material ideal (sau invers) se alege
cu mâna şi mintea într-un respir
trudirea de zile jugulate de lege
întinde trecutul pe şold de menhir
vinovată de viaţă e moartea prosperă
cu porţi de sărut închise de tot
că cine se vede rătăcit nu diferă
de răul urât sau de Marele Toth

Reclame

2 gânduri despre „Constantin Enianu – versuri

Comentariile sunt închise.