Premiile USR Iaşi pentru scriitori din Neamţ

Anul acesta, la premiile Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, s-au înregistrat două recorduri absolute la acordarea premiilor pentru cărţile apărute în anul 2012: la toate categoriile la care s-au dat premii cel puţin un scriitor din Neamţ a luat premiu. Nu mai puţin de 7 scriitori nemţeni au obţinut premii la diferite secţiuni de premiere. Având în vedere că în filiala ieşeană sunt scriitori din 5 judeţe (dar şi din Bucureşti şi de peste hotare), acest fapt spune mult despre potenţialul scriitoricesc de la Neamţ.

La categoria Poezie au fost premiaţi poeţii Radu Florescu, pentru volumul “Poeme oculte”, Vasile Baghiu (cu Premiul “Mihai Ursachi”), pentru volumul “Depresie”. La categoria Proză a fost premiat Adrian G. Romilă pentru romanul „În drum spre sud”, iar poetului Adrian Alui Gheorghe, care a împlinit în acest an 55 de ani, i s-a acordat de conducerea Filialei URS Iaşi Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate literară. Alţi trei scriitori, care nu trăiesc în Neamţ dar sunt născuţi în Neamţ, au primit, de asemenea, premii. La secțiunea critică și eseu, premiul a fost obținut de Mircea A. Diaconu (născut la Boroaia, crescut la Drăgăneşti, stabilit la Suceava) cu „Fatalitatea ironică”, o carte despre Caragiale, iar la secțiunea eseu-memorialistică, premiul i-a fost acordat lui Constantin Dram (născut la Războieni, stabilit la Iaşi) cu „Muzeul de imagine”. Alt Premiu de excelenţă pentru întreaga activitate a fost acordat poetului Daniel Corbu (născut la Târgu Neamţ, crescut la Vânători-Neamţ, stabilit la Iaşi), care a împlinit în acest an 60 de ani.

Un alt record înregistrat la această ediţie a premiilor Filialei Iaşi a USR a fost faptul că autorii s-au întrecut în a trimite spre juriu – format din scriitorii Adi Cristi (preşedinte), Adrian Alui Gheorghe, Marius Chelaru, Vasile Spiridon și Gelu Dorian – nu mai puţin de 6 cărţi, toate publicate în anul 2012 (Iancu Grama). În total, la secțiunile pentru care s-au acordat premii – poezie, proză, critică, istorie literară, publicistică, traduceri și eseu-memorialistică – s-au primit la juriu 76 de cărţi.

„Juriul a decis astăzi premiile anuale acordate scriitoriilor filialei. De asemenea, am acordat trei premii speciale, premii finanțate de o serie de fundații, precum Premiul Fundației «Traian Olteanu», Premiul «Irina Mavrodin» și Premiul «Dumitru Stăniloae», acordat de Doxologia pentru carte religioasă. Ne-am apropiat ca judecată de valoare de scriitorii importanți ai acestei filiale. Aceste nume au fost selectate din cele cinci nominalizări din fiecare secțiune. De regulă premiul este dublat de un suport financiar. Nu am făcut rabat de acest suport. Am încercat să facem rost de bani, astfel încât, colegii noștri scriitori, să nu fie vitregiți. Premiile speciale care aveau o finanțare au fost supuse unei jurizări foarte atente. Nu am ținut cont de numărul cărților, cât de valoare”, a declarat Adi Cristi, președintele juriului.

La secțiunea de debut în poezie, premiile au fost câștigate de Mihaela Grădinaru și Roxana Patraș. Pentru secțiunea Poezie a mai primit premiu Șerban Axinte pentru volumul „Păpădia electrică”, pentru secţiunea Proză – Lucian Alexa pentru cartea „Moartea e bine mersi”, iar la secțiunea publicistică, Magda Ursache a primit premiul pentru cartea „Viețile cărțarilor contemporani după Magda U.” La categoria istorie literară, Ioan Holban, a primit premiul pentru volumul „Literatura română de azi: poezie și proză”, o carte cu aproximativ 1.500 de pagini. La ultima categorie, cea de traduceri, premiul a fost obținut de Mariana Bărbulescu, iar Aurica Brădeanu a primit premiul „Irina Mavrodin” pentru cartea „Comentariu la cartea lui Iov”. Laura Enache a primit premiul special „Dumitru Stăniloae”, iar Alexandru Ovidiu Vintilă – premiul Restituio pentru opera „Traian Brăileanu, închipuirile rațiunii, fapte idei, teorii ale realității din interbelicul bucovinean”. Conducerea filialei a oferit un Premiu de excelență lui Gavril Istrate, decanul de vârstă a membrilor Uniunii Scriitorilor, Filiala Iaşi (care împlineşte în primăvara viitoare 100 de ani), iar premiul Opera Omnia a fost primit de George Astaloș, poet, romancier și dramaturg român, care trăieşte la Paris”. Premiile Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iași se acordă din 1949.

Nicolae SAVA

Reclame