Constantin Enianu – versuri

spirit de materie

iau unii Arta şi Religia în joacă
suficienţi găsind ecarisorii care
nu înhumează şi nici incinerare
nu acceptă ca pagube să facă
pare normal ca forma minţii scurte
în scurtă acţiune să se-mpace
romanicele temple cetăţi dace
le-au schimbat cu altele mărunte
ca lumea să se treacă mai în voie
dintr-un poet făcu utilitate
considerând a sa celebritate
de-i cetăţean supus la o nevoie
la moartea lui apoi să spună
că din Maria naşterea e bună

***

sub Soare

ştiinţa celor mici cu clipa-n preţ
ades ademeniţi de falşi discipoli
nu se deprind cu vreun dispreţ
prin care marii trec ridicoli
oricât le este semeţia stoarsă
de vremuri tulburi cu trăiri amare
ei sunt mişcaţi de calea-ntoarsă
la odihna certă în acel ce moare
dar cine-i mare când vreun mic
este dat deoparte fără a gândi
lumina răspunde făţiş la inamic
fiindcă şi acesta are drept de-a fi
aşa că vrednic poţi urma menirea
celor ce sub Soare au în fire ştirea

***

sublimare

ce vrea simţirea s-a sfârşit
de-acum gândirea dezlegată
desfide pasiuni ce au zdrobit
cu rătăciri o bună judecată
peste creştet zboară gândul
dacă-l tragi pe trup armură
încet-încet ajungi la blândul
mesaj semănător prin gură
care poate răsări prin dor
transpus zelos cu verbul clar
când stau fecioarele-n pridvor
şi-aşteaptă feţi frumoşi ca dar
pierdut-ai nervi de procreare
dar ai prins rosturi de creare

***

supliciu carnal

pe nimeni nu iubeşti de aceea
nimeni stă alături de tine
fiind ciclop lângă femeia
cu privire de lavine
zăpezi zdrobesc fără să doară
şi te iubesc căci nu mai pot
să duc o piatră de la moară
ce-mi macină genunchi şi cot
şi te urăsc fiindcă nu ştii
că moartea vine fastuos
întotdeauna pentru vii
în mreji de mediu prea cărnos
iubirea mea fiartă în poale
asimileaz-o cât e moale

***

tabula rasa

te iubesc când mă comport stângaci
nerecunoştinţa stându-mi în faţă
tabula rasa c-o inimă de cârpaci
şi conştiinţă care-ngheaţă
aceeași rămâi însemnată-n uitare
crezând că ai viaţa-mpăcată
de bine comun simplu ca stare
în loc pe fesa bogată
același mă trec nedrept în purtări
şi adesea nevrednic cu ştire
iertare durând cu vii remuşcări
în ochi salvaţi de orbire
că şterg greşeli de până acum
tot revenind pe primul drum

Reclame