Maria Diaconu

N O S T A L G I E

M-am întors în satul
cu ulițe paralele
și casa cu gard putred,
pe care, de atâția ani,
ca pe un mort ce-a înviat,
o port la mine, în suflet.

O nucă amară
mă așteaptă pe cale,
uși se deschid a mirare.

Pe ulița copilăriei mele,
brume dau în plâns.
Doar timpul clocotește de râs.

Un alt copil
bate la poarta unui pântec,
o altă clipă de timp s-a ascuns.
În mine, râd ochii copilului apus
și plânge un neînvățat cântec.

Reclame