Virgil Răzeşu – De ziua limbii române

Virgil Razesu - Ura si invidiaÎn finalul unui mai vechi interviu cu semnatarul unei rubrici interesante al revistei Info Kappa online, pe numele său Peter Glück, un om de cultură solidă, enciclopedică, trăitor în Cluj, dar care n-a uitat niciodată perioada frumoasă când a lucrat la Săvineşti, la CFS, acesta spunea :
– Citindu-vă, am o revelaţie constantă : Doamne, ce frumoasă şi bogată e limba română ! Cum reuşiţi?
– Vă dau dreptate. Integral. Da, limba română a fost şi va rămâne pentru totdeauna, fru-moasă, chiar dacă nu va deveni universală sau de cir¬cu¬laţie internaţională. Să fie altele ! Afirm, şi o fac cu plăcere, că îi atribui virtuţi pe care nu le găsesc în alte limbi, o preţuiesc şi o iubesc fără limite. Nu mă refer numai la aspectele sonore, care nu pot fi neglijate, ci mai ales la posibi-lităţile de exprimare, la bogăţia nuanţelor, a metaforelor … la logica alcătuirii propoziţiei şi a frazei şi aşa mai departe. … Fără să pretind că o posed la perfecţie, până şi gramatica noastră îmi place. Mă simt în largul meu, mă bucur când dau peste o exprimare frumoasă, corectă, peste o frază lun¬gă, în care cuvântătorul nu se rătăceşte şi ajunge de unde a plecat. Îmi place să mă joc cu cuvintele şi cu propoziţiile şi, nu rareori, con¬fer textelor mele variante diverse din care o a-leg pe cea care mi se pare mai potrivită … Mă puteţi înscrie printre fanii limbii române.
Poate că nu mi-aş fi adus aminte de acel interviu dacă, în urmă cu puţină vreme, o doamnă demnă de toată încrederea nu mi-ar fi relatat o întâmplare inedită :
– Eram internată într-un spital din Germania. Mă înţelegeam în limba lui Schiller cu colegele de salon şi, nimic mai firesc, vorbeam destul de des la telefon, cu cei de acasă. La un moment dat, o nem¬ţoaică (get-beget !) mi s-a adresat : „Nu vă supăraţi că întreb, în ce limbă vorbiţi la telefon ? Nu e nici italiană, nici spaniolă sau franceză, dar mi se pare atât de dulce şi de melodioasă că, fără să înţeleg nimic, îmi face plăcere să ascult. Am mai auzit oameni străini vorbind pe limba lor, dar niciodată nu mi-a sunat la ureche atâta armonie”.
Cine a spus că nemţii sunt reci şi cred că numai ce e nemţesc este bun şi frumos !?
Ce-aş mai putea adăuga, decât poemul acesta, închinat limbii noastre ?!

LIMBA ROMÂNĂ

Limba română sunt eu !
Am fost zămislit de părinţi
În limba română.
Fiecare celulă a fiinţei mele,
Pământene,
E plămădită în grai românesc.

Până am ieşit la lumină,
Am început a-l şopti,
Odată cu prima picătură de sânge
Pornită să ducă viaţa şi limba
În celelalte alcătuiri
De le zicem celule ori suflet.

Apoi … am gângurit,
Primii paşi, laptele ce l-am supt
Şi braţele de gâtul mamei
Au fost în limba română.

Limba română nu se învaţă.
Doar pentru străini.
Ea există odată cu mine.
În şcoală, am deprins doar
S-o şlefuiesc, s-o fac să strălucească
Şi, mai ales, s-o păstrez neîntinată.

Auzit-aţi grai mai frumos
Şi mai expresiv
Decât limba română ?
Puteţi spune în alte graiuri
A ogoi, a jindui, a tânji ori mi-e dor ?
Nici poveste ! Vorbe asimilate !

Limba română sunt eu ! ,
Eu sunt patria, izvoarele, munţii,
Cimitirele şi ceilalţi asemenea mie
Din cuprinsul României.

Patria e dăruită de Dumnezeu
Cu nenumărate şi felurite bogăţii.
Ni le pot fura, smulge, străinii.
Dar cea mai mare şi mai sfântă bogăţie,
Limba română,
Nu ne-o poate lua nimeni.
Smintiţii de noi, ne cam batem joc
De ea, de limba română,
Şi o mânjim, netrebnic, cu
Halloween, locaţii, a aplica.
Marfă de import. Circumstanţială
De mod, de timp, de loc.

Eu sunt limba română !
Când nu voi mai fi
Preotul va rosti slujba şi va spune :
„Să se desfacă în limba din care a fost făcut !
Amin !

Reclame