Mariana Cristescu – Căldură mare, monşer! Tot Istoria, săraca…

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, la începutul săptămânii, noi avertizări de cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, temperaturile urmând a se intensifica până la 39-40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură -umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.
Cu siguranţă, acesta din urmă, disconfortul termic, este cel care ne afectează pe toţi, în mai mică sau mai mare măsură, încingându-ne până la refuz nu numai trupurile, ci şi creierele (acolo unde se mai poate vorbi de aşa ceva!). Cum altfel am putea, şi ne-am putea explica recenta pledoarie a unei doamne/ domnişoare, Andreea Dogar (nume cu rezonanţe transilvane!), care supralicitează, pe „YAHOO! NEWS”, sub forma indefinită a unui articol/interviu/ pseudo-cronică plastică/ semnal de carte (publicitar, de fapt!) intitulat „Istoria dacilor în culori, curăţată de naţionalism”, iritaţiile caniculare ale unui artist care încearcă, fără prea multe şanse, să epateze (şi) prin discurs.
Din start, titlul vădeşte intenţia de a atrage atenţia şi vizitatorii la lansarea bucureşteană de astăzi a volumului I (bilingv, româno-englez) – „Dacia. Războaiele cu Romanii – Sarmizegetusa”, promovat de lanţurile de librării Cărtureşti şi Humanitas şi de unele muzee.
Să fie clar, n-am nimic împotriva desenelor (deşi detest benzile colorate, ajunse mai singura „lectură” în trend), nici a autorului, Radu Oltean, talentat designer pasionat de istorie. În materialul publicat de „Yahoo!News”, se precizează: „Volumul conţine peste 190 de imagini color: ilustraţii, hărţi, fotografii ale unor sculpturi, artefacte sau situri arheologice. Unul dintre cele mai surprinzătoare desene realizate de Radu Oltean este scena funeraliilor împăratului Traian. Aici, Columna lui Traian apare aşa cum arăta ea la scurt timp după construire: nu era albă, cum o ştim cu toţii din cărţi sau din mulajele de la Muzeul Naţional de Istorie a României, ci pictată în culori foarte vii, care s-au şters de-a lungul celor două milenii scurse de-atunci. «Am ţinut să popularizez în mod special culorile Columnei. Testele şi fotografiile în lumină fluorescentă au demonstrat că reliefurile au fost pictate în culori vii. Culorile exacte nu mai sunt cunoscute. Dar există studii foarte serioase vizavi de pictarea sculpturii în antichitatea greco-romană. S-au păstrat multe alte statui şi monumente cu urme suficient de clare de pictură pentru a se şti cam ce culori se foloseau. Erau câteva culori: galben, verde, albastru, roşu, negru. În general culori pure, primare, nu se foloseau griuri», explică graficianul.

English: Ruins of andesite sanctuaries and sol...

English: Ruins of andesite sanctuaries and solar disk at Sarmizegetusa Regia, Romania (Photo credit: Wikipedia)

O altă noutate adusă de volumul său este reconstituirea probabilă a zonei sacre de la Sarmizegetusa Regia – precizează Andreea Dogar. Pentru prima dată, publicul larg poate vedea cum arătau templele dacilor în urmă cu aproximativ 2.000 de ani. În prezent, vizitatorii sitului Sarmizegetusa Regia văd baza unui templu rotund cu mai mulţi stâlpi din lemn, de diferite înălţimi, înfipţi în pământ (această reconstituire, care dorea să reprezinte înălţimea maximă şi minimă pe care ar fi putut-o avea peretele din bârne al templului, datează din anii ’80). «Nu s-a scris nicăieri care a fost sensul acelei reconstituiri. Nimeni nu a fost interesat, timp de 35 de ani, să explice asta pe un panou vizitatorilor. Restaurarea extrem de nefericită a indus în eroare generaţii de turişti. Oamenii asta vedeau, asta înţelegeau. De fapt, nu înţelegeau nimic. Credeau că dacii aveau ca temple nişte beţe înfipte în pământ în formă de cerc. E o aberaţie. În antichitate, stâlpii din lemn ai templului aveau aceeaşi înălţime şi alcătuiau pereţii acestuia. Erau uniţi cu împletituri acoperite de argilă. S-a găsit argilă arsă în jurul templului rotund, care provine de la pereţii de lemn şi lut ai templului mare. Templul a ars în timpul războaielor cu romanii. Deasupra, construcţia avea un acoperiş conic din şindrilă bătută în cuie. (…) Nu m-am apucat să explic cine sunt romanii şi ce căutau ei în Europa. Sau cine era Traian şi cine era Decebal. (…) În perioada secolelor I î.Hr. – I d.Hr., dacii îşi incinerau morţii, aşadar nu există schelete păstrate care să permită eventuale reconstituiri antropologice. În afară de sculptura romană nu am avut altceva. Nu ştim cum arătau dacii»”.

English: Sarmizegetusa Regia, Romania

English: Sarmizegetusa Regia, Romania (Photo credit: Wikipedia)

Desigur, nu e nicio ruşine să nu ştii, e chiar bine să recunoşti şi, în consecinţă, să te informezi permanent. Nimeni nu s-a născut învăţat. Nu ştim dacă Radu Oltean a consultat, de pildă, „Marea enciclopedie a geto-dacilor”, dar nici nu e atât de importantă bibliografia atunci când poţi cerceta pe viu istoria ce ţi se dezvăluie la fiece pas.
„În 1993 (n.n. – pe când artistul se afla la o fragedă vârstă), România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor dacice de la Grădiştea. Un studiu multidisciplinar, efectuat la faţa locului, a pus în evidenţă faptul că, sub ceea ce este acum decopertat, exista un uriaş ansamblu arhitectonic, un ansamblu militaro – civil compact, cu mai multe nuclee, întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi. Acest oraş îngropat este predacic şi e foarte bogat în aur. Specialiştii români au întocmit nişte planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strâns ţntr-un dosar trimis Ministerului Culturii şi Cultelor. O copie a planurilor a ajuns însă şi la căutătorii clandestini de comori, care au relaţii puternice în zona clasei politice. Hoţii ştiu acum cu exactitate unde să caute.”
Se pare, însă, că, la ordin european, mai-marii noştri nu mai sunt dispuşi să găsească nimic din ceea ce ne atestă vechimea şi nobleţea ca popor. Adevărul românesc deranjează.
Conform unor informaţii neoficiale, subsolul din zona Grădiştei ar fi fost sondat, din satelit, de ruşi, încă pe la începutul anilor ‘90. „Ruşii vorbeau despre situri antice, dar şi preistorice, necunoscute încă în zona Grădiştei. Coroborând aceste date cu informaţiile unor scriitori antici, care spuneau că dacii au tăiat şi au zidit munţii, Guvernul României a cerut aflarea adevărului. Astfel, între anii 1993 şi 1999, în perimetrul fortificaţiilor dacice de la Grădiştea s-au desfăşurat cercetări pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologică. În urma acestuia urma să aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor şi transformarea zonei într-o rezervaţie arheologică naţională, punct turistic de importanţă deosebită, cu protecţie armată din partea Jandarmeriei, care urma să oprească ofensiva jefuitorilor de comori. Rezultatele, care nu au fost date oficial publicităţii, sunt uluitoare. Fortificaţiile, deosebit de complexe, suprapuse, în multe locuri, pe aşezări mai vechi, nu reprezintă doar cetăţi disparate aşezate pe culmile munţilor, ci un ansamblu compact, o aşezare militaro-civilă montană, cu mai multe nuclee, întinsă pe o suprafaţă de 200 de kilometri pătraţi. Majoritatea vestigiilor au rămas acoperite de pământ.
Din comisia formată au făcut parte specialişti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialişti în probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecţi şi specialisti în geodezie. Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Magnetometrul este un aparat care poate radiografia şi pune în evidenţă elementele din subsol, la adâncimea dorită de operator. În acest caz sondajul a mers până la o adâncime de opt metri. Aşa au fost descoperite construcţiile scufundate în pământ, dar şi incintele subterane care i-au uluit pe cercetători. Conform datelor din studiu, mega-aşezarea regilor daci este situată pe masivul Sureanu, munte care coboară către est, nord şi vest în Podişul Transilvaniei, între râurile Sebeş şi Strei.
„La început ne-am întrebat cum a fost posibil ca, timp de cinci ani, dacii să poată ţine piept asaltului unei armate uriaşe, bine inzestrate, cum era cea a romanilor. Mai ales că era condusă de unul dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut Roma vreodată. Răspunsul l-am găsit la fata locului: folosirea eficientă a terenului, printr-un complex militaro-civil. Dacii au construit, în primul rând, la poalele muntelui, în nord şi vest, un zid de apărare foarte lung, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil în acea direcţie. Ceva în genul zidului lui Hadrian din Scoţia, lung de 170 de km. În interior, fiecare înălţime a fost terasată de jos în sus. Fiecare terasă, cu lăţimi diferite, era apărată de ziduri. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetăţi fortificate, de diferite dimensiuni. S-a mers până acolo încât fiecare cvartal al unei aglomeraţii urbane mai mari era, la rândul lui, apărat de un zid propriu. În studiu, eu numesc «modul» fiecare aglomerare urbană. Modulul poate fi înţeles şi ca un cartier mai mare, întins pe cateva hectare, al imensei fortificaţii. În acest fel, un modul era apărat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distanţele de la o aglomerare urbană la alta sunt mici, în general de câteva zeci de metri. Distanţele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depăşesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuinţele şi sanctuarele ei, aşa cum apar şi la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscută până acum. Între aceste nuclee există însă numeroase terase amenajate cu urme de locuire străvechi, mai vechi decât perioada dacică clasică. De asemenea, aşezări civile se găsesc peste tot pe văile apelor dintre munţi. Totul, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de kilometri pătraţi. Întreaga zonă este acoperită de un păienjeniş de drumuri antice construite foarte interesant. Într-o zi am stat mai bine de o jumătate de oră în ploaie pe un asemenea drum, să văd ce se întâmplă. Apa curgea la dreapta şi la stânga, dar nu şi pe drum, atât de bine este făcut sistemul de drenaj de sub ele. Singura breşă a sistemului de fortificaţii a fost neglijarea laturii sud-estice, considerându-se că panta abruptă a muntelui e un obstacol natural suficient. Această neglijenţă a fost fatală dacilor. Împăratul Traian a urcat cu trupele chiar pe acolo şi a atacat apoi fortificaţiile de sus în jos”, afirma regretatul general de armată Vasile Dragomir.

English: Temples at Sarmizegetusa Regia, Romania

English: Temples at Sarmizegetusa Regia, Romania (Photo credit: Wikipedia)

Dosarul cu planurile siturilor antice nedecopertate, găsite de echipa specială de cercetatori în urmă cu două decenii postdecembriste, a fost multiplicat în patru exemplare, care au fost trimise la MLPAT, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii şi UNESCO. Alexandru Mironov a inclus cetăţile pe listele UNESCO. Urma, deci, să se iniţieze o amplă campanie de săpături arheologice şi să se realizeze un centru turistic excepţional. „Programul a fost însă stopat, iar copii ale dosarului cu hărţile siturilor au ajuns la hoţii de comori! Astfel reuşesc acesti hoţi să meargă la punct ochit, punct lovit, pe un teritoriu atât de mare. Singurul impediment în calea acestora este acum UNESCO, care e cu ochii pe siturile de la Grădiştea. De aceea se tot lansează ideea, de origine românească, precum că cetăţile vor fi radiate din patrimoniul mondial. „Nu se scoate niciun obiect UNESCO de pe liste. Asta e o prostie. Sigur cineva încearcă să vândă şi Sarmisegetuza. Asta e singura explicaţie”, este de parere Alexandru Mironov. Rămâne însă o intrebare extrem de importantă: cine le-a dat hoţilor planurile secrete ale complexului şi, implicit, planurile comorilor de la Sarmisegetuza?” Desigur, aceasta este altă temă, pe care o vom dezvolta în alt context.
Revenind la artistul nostru şi reprezentările sale daco-romane,… e trist când oameni de talent – căci Radu Oltean e foarte talentat, desenele sunt foarte frumoase şi sugestive – se lasă duşi de val şi de… nas, seduşi de „charisma” internaţională a globalizării. „«Eu începusem să colectez informaţii despre antichitatea României încă din anii ’90, când visam eu, proaspăt absolvent de facultate, să fac o carte de istoria României bogat ilustrată. Istoria a fost un hobby care a depăşit nivelul de hobby. În ’97-’98 am început să fac xeroxuri după o grămadă de cărţi de istorie şi arheologie. Am început să citesc. Se adunase şi o anumită furie faţă de aiurelile dacomanilor, cu care voiam să lupt în felul acesta» – povesteşte Radu, care a terminat Facultatea de Arte Plastice, departamentul Grafică. – M-a preocupat destul de mult fenomenul dacoman. E un fenomen care nu e numai al nostru. Aproape fiecare ţară are ciudaţii ei, care îşi glorifică strămoşii «la limita SF-ului». Numai că în aproape toate ţările există şi o bibliografie serioasă, suficient de multă şi accesibilă, pentru oameni care vor să citească chestii normale. La noi lipseşte cu desăvârşire. În afară de literatura comunistă şi patriotardă – de genul „Cântecul Columnei” a lui Alexandru Mitru, «Strămoşii» şi filmele «Columna», «Dacii» şi «Burebista» – literatura de popularizare istorică e foarte subţire. Ăsta a fost unul dintre motivele principale pentru care am vrut să fac această carte»”.

English: Solar disc (astronomical calendar) at...

English: Solar disc (astronomical calendar) at Sarmizegetusa Regia, Romania (Photo credit: Wikipedia)

În fond, graficianul nu greşeşte prea mult: „fiecare ţară are ciudaţii săi”. Aş putea apela, în sensul acesta şi la folclorul neaoş, fiindcă atitudinea sa cinică şi dispreţuitoare îmi aminteşte zicala: „brânză (apropo de daci!) bună, în burduf de câine”!
Caniculă mare, monşer! Speranţa mea se îndreaptă, totuşi, către ANM, care ne avertizează că o să ne mai răcorim, căldura se mai potoleşte, instabilitatea atmosferică se va accentua, treptat, în toată ţara. Seara şi noaptea vor fi frecvente descarcări electrice, intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie. Vor veni şi averse cu caracter torenţial, izolat cantităţile de apă depăşind 25-30 l/mp, şi se va semnala grindină.
Poate se vor mai limpezi şi minţile încinse ale unora care bat câmpii cu graţie. Dă, Doamne!

Reclame