Eveniment editorial – Adrian Alui Gheorghe: „Urma”

aluigh-urmaÎn spirit gogolian ne apare ultima carte semnată de scriitorul Adrian Alui Gheorghe la Editura „Cartea Românească” în aceste zile. „Urma” sa este o proză ingenioasă, plină de umor, cu întorsături ciudate de situaţie, cu un suspans dus la extrem. El ia un fragment din viaţa plină de cruzimi nemaiîntâlnite dintr-un penitenciar celebru între temniţele comunismului, Aiud, şi îl parodiază; o răzbunare, plină de grotesc, pentru cei care au murit aici, dar şi un elogiu al spiritului inventiv al celor care au înfruntat regimul de teroare din aceste închisori.

Adrian.Alui.GheorgheAutorul pleacă de la un fapt ciudat: în câteva nopţi ale anilor ’60 din secolul trecut, în curtea închisorii, dar şi dincolo de gard, pe zăpada proaspătă se descopereau dimineaţa inexplicabile urme de bocanc în direcţia exterior-interior; cineva „evada” din lumea de afară înspre închisoare, spre pavilioanele deţinuţilor. Faptul era mai grav decât dacă urmele ar fi dus spre gardul închisorii; ar fi urmat o cercetare sumară, ar fi fost împuşcat un deţinut pentru tentativă şi dosarul s-ar fi încheiat uşor. Dar aşa… Mai-marii închisorii, după ce s-au întrebat dacă e bine de raportat acest caz bizar, au găsit că e bine să-l raporteze din mai multe motive: dacă era o provocare (cum se mai întâmplase, cândva cu nişte carne rătăcită, când au căzut multe capete), dacă duşmanul era mai inteligent decât gardienii nătărăi şi fricoşi? etc. Încep cercetările, bătăile, culegerea de date pentru raporturile care se cereau de sus, de la cei foarte sus-puşi. Aici autorul, cu un umor nemaiîntâlnit în prozele sale până acum, caricaturizează totul până la grotesc. Într-un stil alert, scurt, fără descrieri prea multe, ca şi cum ar scrie un scenariu de film, Adrian Alui Gheorghe poartă personajele sale prin scenarii sinistre, acestea devenind neputincioase în faţa unei realităţi plină de fantasmaagorii. Pentru a scăpa de acuze, unii din gardieni scriu în rapoarte că urmele ar fi fost lăsate chiar de Maica Domnului (după declaraţiile unui deţinut). În scurt timp, întreaga închisoare intră într-o degringoladă şi o mascaradă apocaliptică. Toţi reacţionează mecanic, din teama de a nu-şi pierde scaunul sunt în stare să comită alte şi alte crime, pe fondul acesta comic-monstruos care a devenit închisoarea cu pricina. Asta, până spre jumătatea cărţii. De aici încolo apare un personaj ciudat, iluzionistul Gurii Lovin, fost circar chiar şi pe la Revista lui Tănase. Doar el ar fi fost în stare să lase acele urme… Dar suspansul continuă, până la sfârşitul cărţii cititorul fiind plimbat prin alte planuri epice. Mai mult decât atât, spre disperarea tuturor (şi a cititorului, dar şi a personajelor din carte), şi după ce conducerea închisorii este schimbată („care a dovedit serioase carenţe în acţiunea de reeducare”) şi vin alţi gardieni noi de pe la alte penitenciare din ţară, la numai o săptămână, ciudatele urme apar din nou…

Cartea, care trebuia să apară în format de buzunar, este una de vacanţă, uşor de parcurs, construită cu o ingeniozitate debordantă. Adrian Alui Gheorghe este foarte inspirat în a-şi popula epicul cu personaje notorii, cele mai multe groteşti (Geangu, Cocoţoi, Şoavă, Hegheduş), memorabile prin comportamentul lor, care stârnesc uneori chiar şi mila, deşi nu sunt decât nişte unelte criminale în mâna celor care înăbuşeau, cu orice preţ, setea de libertate a deţinuţilor politici. Autorul dovedeşte o imaginaţie prodigioasă a înscenărilor funambuleşti, descriind cu detaşare cele mai odioase situaţii, intuind rapid spre ce trebuie îndreptat epicul pentru a păstra tensiunea situaţiei la acelaşi nivel până la capăt. O carte care trebuie căutată în librării şi citită. Va fi o surpriză plăcută pentru cititori.

Nicolae Sava