Poeta Cecilia Bănică-Pal, între cele două linişti

PalProtagoras este autorul celebrului aforism: “Omul este măsura tuturor lucrurilor, și a celor care există precum există, și a celor care nu există, precum nu există”.
Poeta Cecilia Bănică-Pal, în volumul La umbra timpului, editura Muşatinia, Roman, 2010, prefațată excelent de prof. univ. dr. emerit Tudor Ghideanu, cu o postfaţă semnată de Ghe. A. M. Ciobanu, ,,măsoară timpul / dintre cele două liniști…/ așteptând mereu liniștea de după noi”. (Măsura timpului, pg. 19)
Așa cum însăşi autoarea ne atenționează: ,,tot ce am scris s-a născut la umbra timpului”. Grafica volumului aparține fiului poetei, Sabin Pal.
Viziunea poetei despre timp şi spațiu face trimitere spre estetica transcendentală a lui Kant care expune în prima secțiune concepțiile despre spațiu, pentru ca în cea de-a doua secțiune să vorbească despre timp. ,,Iluminarea este ieșirea omului din starea sa de imaturitate auto-impusa”.
Problematica umană constituie o preocupare frecventă a oamenilor de cultură.
Conform Dicţionarului de Filozofie (Editura Politică, Bucureşti, 1978) spaţiul şi timpul desemnează ,,formele de bază ale oricărei existenţe”. Încă din antichitate au fost abordate filozofic de cei mai mari cugetători. Spațiu şi timpul, teme inepuizabile pentru gânditorii de ieri şi de azi.
Cecilia Bănică-Pal aidoma lui Blaga, se pare că ,,a făcut un pact de coexistenţă paşnică cu timpul: nici el nu mă urmăreşte, nici eu nu fug de el. Într-o zi ne vom întâlni”.
Fiorul istoriei o regăsește ,,pe căi târzii” urmărită de ,,umbre de zei” ce o înfioară. ,,Aşa plecară, an de an/ vremurile de glorii şi durere…/iar osemintele sub lan/ se transformă în flori şi-n stele.” (Fiorii istoriei, pg.20)
Amintirea, ca să-l parafrazez pe Blaga, ,,e o seră a fericirilor trecute”, chiar dacă lacrimile păstrează urme ,,pe zidurile vechi, uitate”.
Ca o ,,trestie gânditoare”, Cecilia Bănică-Pal, prin toate simțurile îşi dorește să cunoască ,,înțelepciunea umanităţii.
Într-un dialog intim, poeta visează în miez de cuvânt, bucurându-se de lumină, temătoare şi totuși încrezătoare în divinitate. ,,O, Doamne, câte-aş mai vrea să-ţi spun!…/Tu, însă, le cunoști”/…,,stând la umbra timpului”, speră în binele suprem. (Dialog intim, pg.25)
,,Odată câştigată intelectualitatea unui popor, biruinţa Bisericii este asigurată” – scria Nichifor Crainic în 1924 (Gândirea, an II). Aceasta legătură dintre poeta şi dumnezeire, este edificatoare în fiecare poem. Doar El, Cel ce le știe pe toate, ne poate aduce starea de ,,bine”.
Fiorul liric al poetei străbate fiecare pagină. Iubirea, singurătatea, dorul, visele şi speranțele se prefac ,,în cânt de soare”, considerându-se un copil. Un copil al nimănui? Cum ,,ram mi-e brațul, / trunchi mi-e trupul…/ Cecilia Bănică-Pal rămâne ,,copilul dorului”. (Singuraticul copac, pg. 26)
Prin porția de viață, privește spre ochiul străzii într-un ton profund şi jucăuş, dorind să ne avertizeze ca şi Blaga: ,,Oprește trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, te rog, oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea!”
,,Iluziile moderne” nu o captează. Suferă de un romanism autentic, conştientă că noi ca nație, iubind doina, dorul, hora, suntem cu adevărat nemuritori. ,,Ceea ce nu opreşte legea, opreşte buna-cuviinţă” cum ar spune Seneca.
Cecilia Bănică-Pal păstrează ,,fereastra cerului” deschisă pentru a se hrăni cu dulcea iubire.
Umbra anotimpurilor o urmărește. Retrăiește momente unice, necruțătorul timp îl dorește ,,în nemurire”. Prin surâsuri șăgalnice descoperim o alta lume. ,,Să te gândești spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Şi nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai loc, în timp zace groaza.” (Emil Cioran)
Printre iubiri pierdute, dureri înăbușite o ascuțime a versului. Întrebări, metamorfoze…Spațiul şi timpul sunt intuiţii pure a priori, sunt joncţiuni ale intelectului pentru autoare.
,,Timpul este suficient pentru oricine îl folosește”, așa spunea Leonardo Da Vinci.
Cecilia Bănică-Pal, știe că ,,trăim timpul ce ni s-a dat”, știe cum să-l folosească, ,,retrăind totul cu ochii sufletului,/ căutând mereu liniștea de dinainte de noi./ așteptând mereu liniștea de după noi.”
Cu emoție m-am aplecat asupra acestui volum, având un titlu incitant. ,,Clipa ce vine este, prin faptul doar că bate mai târziu, oarecum inferioară clipei antecedente”. (Lucian Blaga)
Doamna scrisului nemţean Cecilia Bănică-Pal, un nume de referință printre scriitorii contemporani. Multe roade pe ,,câmpul culturii” române!

Mariana Gurza

13 iulie 2013

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Mariana Gurza și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Poeta Cecilia Bănică-Pal, între cele două linişti

  1. Boris David zice:

    Excelentă analiza Marianei Gurza alături de care mă alătur doar cu câteva rânduri extrase din coperta a IV-a a volumului „La umbra timpului”:
    „Trăim timpul ce ni s-a dat
    măsurând totul cu ochii minţii,
    retrăind totul cu ochii sufletului,
    căutând mereu liniştea de dinainte de noi,
    aşteptând mereu liniştea de după noi.”
    Dacă scrisul Poetei Cecilia Bănică-Pal „s-a născut la umbra timpului”, cititorul are nevoie de o umbră a gândirii pentru a putea medita în voie…

  2. m zice:

    Asa este, dragul meu prieten Boris David! Avem nevoie de ,,o umbră a gândirii pentru a putea medita în voie”

Comentariile sunt închise.