Constantin Enianu – versuri

prinosul plăcerii

să fii om şi după moarte-ţi pare
larg prinos la toate ce ai acum
deşi nu-ţi pasă că perfidul soare
căldură-ţi dă cu porţia în drum
alegând mersul pasul este mic
de n-ai avut acasă un părinte
să te ferească de ţelul inamic
dezvoltat în luturi fără minte
salvare găseşti acum cu calm
în impalpabilul ce hrană nu e
decât în sunetul vreunui psalm
alinând consumul de căţuie
că prinosul plăcerii peste oase
mai alungă urâtul de prin case

profilaxie

pentru bătrâni poezia este leac
pentru tineri girul spre uimire
multiformismul lunecând pe lac
ca boarea dintr-un nor subţire
s-ajung bătrân aştept în consens
cu pilule de iluzii ce-am luat
viaţa-ntreagă din Ens şi Non-Ens
fericit că într-un loc am stat
în desfătare-aş trece dacă toate
figură materială stare-n sine
vor avea un semn de egalitate
desluşind chiar şi-n rău un bine
când tinerii vin şi produc avarii
poezia cheamă pe bătrâni în arii

proiecţie

nu-ncerc să scriu ce nu s-a scris
scrisul meu e descins din altul
nedesluşit de cei fără de vis
sau de unii care n-au înaltul
căci vreun veleitar fără concret
haos propagă până se convinge
la final că este mort complet
atunci când nu mai poate plânge
devenirea mea simt că are-n toate
slava prin freamăt de închipuire
prinzând lesne de acel ce-mparte
întregul său câştig spre primenire
a firii presărată-n forme multe
cu imaginaţia cucerind redute

pronia simţirii

să mă alint cu viaţa nu e un cherem
la care să mă prind deprins fiind
cu simplitate de plăcere ca-n harem
de ameţeli prin cărnuri scormonind
inteligibilul nu pot lăsa să moară
chiar dacă legi se-nşiră precum fulg
prin viaţa socială-n tărăboi de ceară
întinsă peste oase cu clipele ce curg
imperativul Trebuie e necesar să vină
căci omul e om prin pronie ce-ndură
excluderea firească din morbul de maşină
care are simţurile-n fum şi zgură
totuşi găsind că nu mai trebuie aceste
nu există naufragiu ci numai tempeste

punct de vedere

pe pământ stau cuminte
cu tine alături ca nimic
fiindcă-i răutate-n minte
ca şi-n instinctul inamic
din setea mare de-a trăi
înşelăciuni le adunăm
se construieşte bine-n zi
ca răului să ne plecăm
aşa aştept subtil răspuns
ades în versul invocat
spre înţeles uşor pătruns
în cugetarea de climat
iraţionalismul pe cântar
aduce vieţii dulce-amar

Reclame