Constantin Enianu – versuri

plictis

de muncă sătul caut ideale
liniştiri în somn de noapte
dar visele adesea infernale
readuc din ziuă fapte
să-mi strice inima ce bate
iregular de-atâtea nevricale
când zilele-s pierdute-n plate
agoniseli rotundo-axiale
şi-mi vine uneori s-apuc
pe căi frânte sau curbate
ca omul plictisit şi zăpăuc
sub efortul care-i scoate
în faţă glorii ce se duc
apoi politicos în spate

**

poli împăcaţi

vină port chiar de n-am vină
şi-s răzbunat de tine sau de cei
deprinşi în zvonuri de duzină
incendiind greşeala cu scântei
sub cinste resemnez o teamă
ca să nu pier precum un fulg
pe palma-n care se destramă
ziua cu răcoarea de amurg
instinct viclean ucide ştire
şi împacă rostul din natură
sunt social şi storc din fire
doar omenescul pe textură
ca rău să nu mai văd domnind
peste cel bun cucernic în colind

**

praf şi spirit

când Biblia nu este răsfoită
ce sens mai are ca să scriu
sămânţa ce n-o vezi sădită
ajunge-n praf de drum pustiu
de-aceea-mi vine-ades să las
deoparte preocupările native
de-a încerca marea cu pas
când Noe-i undeva-n arhive
că spiritul apare ca balonul
dispărut uşor la joacă-n ac
osul şi carnea adună milionul
în vistieria omului posac
nu gândurile ce se-ntind pe filă
spre a discerne viaţa întru milă

**

prelungire

ca Mimnerm cânţi iubirea şi nostalgia
dar tresalţi frenetic în recuzita rotită
de femei uşoare grele prin orgia
patimii de vinuri cu plăceri ispită
în dezgustul de nopţi te înclini
la gânduri adânci paterne-n formulă
când bine real se simte în vini
şi te hrăneşte c-o albastră celulă
apoi te stingi consultând căinţa
Sfântului de Cruce chipeş şi pios
care mână trupuri cum e cuviinţa
liniştirii vieţii-n trupul dureros
că nu-i prim poetul învăluit de dor
revendicat de-o lume ce mai e-n fior

**

prin lutul ateu

iubirea păstrezi când poţi suprima
ura pe care îndrăzneţii-o înscriu
virtute în ochiul deschis lângă za
întinsă prin vremea ce scoate din viu
lumina la gram ca vederea-n cântar
să seducă vreun orb ce nu ştie
cum unii adună comori în pahar
ca plăceri să le bea spre vecie
adun din acestea dojană de soi
să-mi fie iertată în asprele legi
fiinţa când Judecata de Apoi
vede egali pe supuşi lângă regi
îndrăzneţi sau timizi iubesc mereu
numai comori-sărăcii prin lutul ateu

Reclame