Petruş Andrei – versuri

Petrus AndreiCopilărie

Surâsul tău copilărie,
Și farmecul pe care-l ai
Mi-aduc în suflet bucurie
De parcă-aș fi și eu în rai.

Și ochii tăi senini ca cerul
Și glasul tău cel argintiu
Îmi fac mai lămurit misterul
De ce vreau iar copil să fiu.

Să zburd cu alți copii de-o seamă,
Să alergăm perechi – perechi
Sus, pe a dealului sprânceană,
Purtând cireșe la urechi.

Se-apropie vacanța mare,
E larmă mare-n cuiburi mici,
Și-așteaptă-n prag de nerăbdare
Duioase inimi de bunici.

**

Învaţă-te să te cunoşti…

Învaţă-te să te cunoşti pe tine
Şi-n toată viaţa să-ţi urmezi părinţii,
Să fugi cât poţi de lenevirea minţii
Şi să respecţi preceptele divine.

Poetul se aseamănă cu sfinţii,
El, pe pământ, pentru o vreme vine
Apoi se-ntoarce-n zările senine
Lăsând curat izvorul suferinţii.

El a luat din crânguri de cuvinte
Să-ţi dea în dar şi ţie-un pui de minte
Şi-n prag, ca într-un leagăn, mi ţi-l lasă.

Din focul său luat-am o scânteie
Dar, neputând trăi într-o idee,
,,Îmi caut alta să-mi înalţ o casă.”

**

Melancolie

Primii zori pătrund printre perdele
Şi îmi trag de-un capăt de prostire
Ca pe-un văl de pe o amintire
Ce-şi iţeşte capul din dantele.

Se-ntreceau în zboruri rândunele
Şi-nfloreau în ronduri trandafirii
Pe când dulcea pasăre-a iubirii
Cuib avea în pomul vieţii mele.

Dintr-odată-mi văd grădina goală
Păsările toate stau să plece
Şi mă uit cum viaţa-ntreagă trece
Şi-mi culege visele în poală.

**
Un loc în lumea voastră

Mi-a venit aşa un pui de gând
Şi mi-a spus s-o iau domol la vale
Dar, fiindcă n-am plecat curând,
Alte gânduri mi-au ieşit în cale:

Unu-mi spune să o iau la deal
Dar şi-acolo e prea multă lume:
Unii luptă pentru-un ideal
Alţi, mai poznaşi, se ţin de glume.

Un alt gând mi-a zis s-o iau spre munţi
Să mă dau de-a dura prin zăpadă
Dar, spre piscuri, nu-s făcute punţi
Iar, de sus, şi-o stea poate să cadă.

Un amic, împins de doi confraţi,
Lunecând de pe un colţ de stâncă
A căzut pe nişte brazi uscaţi
În uitarea neagră şi adâncă.

,,Cât te mişti, atâta şi exişti!”
Alt gând spune să mă duc la mare
Dar şi-aici sunt mult prea mulţi turişti
Şi-o avere costă o cazare.

Să mă duc atunci pe-un mal de râu
În privire să-mi înoate peştii
Şi cu macii-aprinşi din lan de grâu
Eu să depăn capătul poveştii.

De n-ar fi atâţia voyeur-işti,
Aş putea ajunge pe la ţară
Dar m-aş rătăci prin porumbişti
Şi m-aş face naibii de ocară.

,,Doamne, m-ai făcut fără noroc
De nu mai încap sub clar de lună!”
Dacă-n lumea voastră nu am loc
Am să-mi caut alta mult mai bună!

**

Urma zborului

Din prăpastia adâncă
Unde patima mă-mpinge,
Doamne, aripi mai dă-mi încă
Să pot cerul nalt atinge.

Învăţându-mă cu zborul,
N-am să mai păşesc în tină
Şi uşor, precum cocorul,
Voi vâsli înspre lumină.

De pe-un ţărm ciudat de mare,
Într-o altă primăvară,
Se va înălţa în zare
Pana mea din călimară.